Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Ford – o celebră “familie pe roţi”
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Ford – o celebră “familie pe roţi”

Dan Mihai Bârliba
Autor
Dan Mihai Bârliba
Publicat 18 martie 2026
Distribuie
Henry Ford Foto: Ford Motor Company. Photographic Department, Public domain, via Wikimedia Commons

Henry Ford a fost un mare industriaş american şi un geniu al tehnologiei care a inaugurat strălucita epocă a automobilelor. Unul din cei opt copii ai familiei William şi Mary, Henry s-a născut la 30 iulie 1863 în ţinutul Wayne din apropierea oraşului Dearborne, Michigan, pe atunci o localitate aflată la opt mile de Detroit. La vârsta de 16 ani, a plecat la Detroit cu scopul de a-şi găsi un loc de muncă în magazinele de maşini; după 3 ani – perioadă când a văzut pentru prima oară în viaţa lui un motor cu combustie internă – el s-a întors la ferma tatălui său unde a lucrat temporar pentru “Westinghouse Engine Company”. Atunci şi acolo dânsul a reuşit să construiască o mică “locomotivă de fermă” care era un tractoraş dotat cu un motor pe bază de aburi, realizat acasă.

Nouă ani mai târziu, Henry Ford a revenit la Detroit ca un om căsătorit cu Clara Bryant; rodul căsniciei lor a fost fiul Edsel născut la 6 noiembrie 1893. După o lună, Henry Ford a fost numit inginer şef la “Detroit Edison Company”; primul său vehicul având un motor bazat pe benzină a fost finalizat la sfârşitul anului 1893. Henry Ford a fondat “Ford Motor Company” cu sediul central la Dearborn, Michigan la 16 iunie 1903 – o dată de referinţă ce avea să schimbe radical istoria auto mondială, democratizând automobilul şi transformând mobilitatea dintr-un lux cu acces limitat într-un drept deschis unui număr foarte mare de cetăţeni de diferite vârste, naţionalităţi şi profesii; capitalul iniţial era de 28.000 de dolari provenind de la 12 investitori printre care s-au aflat fraţii John Francis şi Horace Elgin Dodge. Revoluţia industrială inaugurată de Henry Ford a devenit cunoscută în întreaga lume sub denumirea de “Fordism”.

În octombrie 1908 Ford anunţa naşterea Modelului T; într-o perioadă de 19 ani s-au vândut: 15.500.000 de automobile în S.U.A., 1.000.000 de automobile în Canada, 250.000 de automobile în Marea Britanie. În 1914 “Ford Motor Company” anunţa că este dispusă să plătească lucrătorilor ei cel puţin 5 dolari pe zi (comparativ cu 2,34 dolari în restul industriei) şi să reducă ziua de muncă de la 9 la 8 ore; Henry Ford devenise o celebritate mondială. Dacă în 1908 Model T costa 950 de dolari, în 1927 preţul acestuia se redusese la 290 de dolari. Prin introducerea unor tehnici inovative, modelul respectiv putea fi fabricat la fiecare 24 de secunde!

La sfârşitul celui de-al treilea deceniu al veacului trecut, au fost înfiinţate peste 20 de fabrici de asamblare în Europa, Asia, America Latină, Canada, Africa de Sud, Australia. Fiul lui Henry Ford, Edsel Ford (1893-1943) a devenit preşedinte al “Ford Motor Company” în anul 1919; începând cu anul 1942, această companie a trecut de la fabricarea automobilelor civile la producerea de autovehicule, tancuri şi avioane pentru armata americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Întrucât fiul lui a decedat în anul 1943, Henry Ford a preluat preşedinţia companiei, dar în anul 1945 a transferat-o nepotului său, Henry Ford II. Acesta a restructurat sistemul de management financiar şi a procedat la angajarea unor manageri tineri în rândul cărora s-a aflat Robert McNamara, înainte ca el să devină, în anul 1961, Secretar al Apărării din S.U.A. Sub conducerea lui Henry Ford II, compania a lansat două noi modele de succes: Thunderbird/1954 şi Mustang/1964.

În continuare, Ford a produs unele dintre cele mai emblematice modele din istoria automobilului: Lincoln, brandul premium american al companiei; Ford Mustang, simbol al libertăţii şi puterii; Ford F-150, cel mai vândut pick-up din lume; Ford Branco, Suv-ul legendar; gamele Explorer, Edge, Fusion, Escape, Expedition, Transit. În acelaşi timp, Ford s-a remarcat pe piaţa europeană prin multe modele eficiente şi dinamice precum: Ford Ka; Fiesta; B-MAX (compacte şi fiabile); Focus şi C-MAX; Mondeo; Galaxy; Kuga ş.a. Ultimele decenii ale secolului trecut au fost marcate de o diversificare substanţială a modelelor fabricate: Jaguar, un automobil britanic de lux/1989-1990; Aston Martin, un automobil britanic de sport/1993; Hertz Corporation, o companie americană de achiziţionare a automobilelor în rate/1994; Volvo, un autoturism suedez/1999; Land Rover, un vehicul de sport, preluat de la compania germană BMW/2000.

Perioada 2000-2008 s-a caracterizat prin mari eforturi de supravieţuire în condiţiile “Marii Recesiuni”: Ford a vândut Hertz în anul 2005 şi Aston Martin în anul 2007; în decembrie 2008 Preşedintele S.U.A., George W. Bush a anunţat adoptarea unui plan de urgenţă pentru asistenţa financiară a celor trei mari companii de producere a automobilelor: Ford; Chrysler LLC; General Motors Corporation/GM; planul prevedea disponibilizarea imediată a sumei de 13,4 miliarde de dolari din TARP/Troubled Assessed Relief Program, un fond aprobat de “Congresul American”. În aceeaşi perioadă, mai exact în anul 2010, Ford a vândut Volvo companiei chineze Zhejiang Geely Holding.

În anii următori, Ford Company a anunţat amplificarea liniei sale de producere a vehiculelor electrice. Începând cu anul 2020, Ford a accelerat procesul de electrificare a gamei sale auto prin noi modele hibride sau integral electrice. În speranţa că nu voi obosi prea mult memoria cititorilor mei, voi menţiona doar câteva modele de ultimă generaţie: Ford Mustang; Mach E, inspirat de legendarul Mustang; Ford F-150 Lightning; Ford E Transit (un utilitar electric destinat flotelor comerciale moderne); Ford Puma Hybrid etc. Fiecare dintre vehiculele purtând aceste nume reprezintă platforme inteligente, sigure şi sustenabile. Recunosc faptul că toate denumirile preluate din prospectele de specialitate s-ar putea să nu fie pe placul cititorilor prezentului articol, dar respectul pentru obiectivitatea şi acurateţea informaţiilor transmise m-a determinat să fac acest demers editorial.

A apărut numărul 23/octombrie-noiembrie-decembrie 2023 al Revistei ”Sintagme codrene”
14 octombrie 2023

Relaţia dintre Ford şi România este veche de aproape un secol: încă în anul 1928, secretarul “Legaţiei României” la Washington, Andrei Popovici îi decerna lui Henry Ford un Ordin al “Casei Regale” pentru importanta contribuţie adusă la dezvoltarea industriei mondiale. În 1931 Compania Ford deschidea prima filială de vânzări în ţara noastră, iar peste un an “Guvernul României” anunţa disponibilitatea de a realiza o linie de asamblare la Bucureşti, una din primele fabrici auto moderne din Europa de Est.

După o absenţă de peste şapte decenii, renumita companie americană revenea în România, preluând în anul 2008 Automobile Craiova şi angajându-se să investească în modernizarea acelei uzine peste 700 de milioane de dolari. În anul care a urmat, uzina Ford Craiova inaugura producţia de autoturisme, fiind la ora actuală fabricate produse moderne precum: Ford Puma, un cross-over de succes la nivel european; motoare EcoBoost premiate la concursuri internaţionale pentru performanţele lor. În anul 2010 Ford a obţinut de la “Banca Europeană de Investiţii” un împrumut de 400 de milioane de euro, garantat de către statul român, pentru dezvoltarea noii generaţii de motoare cu emisii reduse. Pe lângă modelele de top, compania americană a creat o gamă de piese originale Motorcraft dedicate vehiculelor cu mai mult de 4 ani vechime: amortizoare; ambreiaje; suspensii; plăcuţe de frână; filtre; baterii; bujii; kituri de distribuţie ş.a.

În ceea ce mă priveşte, am rămas la vechea mea prietenie cu Dacia 1300 până când aceasta a fost nevoită să mă părăsească “din motive tehnice”, lăsându-mi multe amintiri frumoase din călătoriile făcute prin ţară în toţi acei ani care mi-au precedat vârsta senectuţii.

Voi încheia aceste însemnări cu câteva cuvinte ce aparţin legendarului Henry Ford: “Dacă există un secret al succesului meu, este acela de a înţelege punctul de vedere al celuilalt şi de a vedea lucrurile din perspectiva lui.”. Ce splendidă filosofie pragmatică americană a reuşitei depline!

Evenimente vizuale recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici
6 mai 2024

- Publicitate -
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ANUNȚ
Articolul următor Evocări ale unor personalități ilustre, dar și despre condiția omului modern, în ”Constelații diamantine”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Evocări ale unor personalități ilustre, dar și despre condiția omului modern, în ”Constelații diamantine”
Cultură și Educație
Ucraina a primit setul complet de criterii pentru aderarea la UE
Extern
Sute de mineri protestează, din nou, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia
Energie

RSS Știri Financiare

  • Cererea pentru case pe structură metalică a crescut de aproape 10 ori
  • Rețeaua socială românească eYou intră în faza de pre-lansare după o investiție de 300.000 euro
  • Allview Auto lansează o mașină electrică cu 5 uși care poate fi condusă de la 16 ani
  • Freshful NOW extinde rețeaua din București, ajungând la cinci magazine cu funcțiune exclusiv online
Cultură și Educație

Muzeu digital dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, lansat la Peștișani

1 minute
Cultură și Educație

Peste 40 de filme în selecția Festivalului Filmului European!

5 minute
Cultură și Educație

Începe festivalul Curtea Artiștilor, unul dintre cele mai mari festivaluri culturale din Transilvania

4 minute
Cultură și Educație

Carele cu boi, un apogeu al creației grigoresciene, vândute la licitație

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?