Ford a dezvăluit imagini în premieră, la Craiova, cu Puma – prima maşină hibrid care se produce în România. Cu un design aerodinamic şi cu un interior luxos, Ford Puma se doreşte o maşină dinamică, sportivă, ceva mai stilată decât EcoSport şi care ar corespunde cerinţelor clienţilor europeni din viitorii ani, conform estimărilor celor de la Ford.
Ford România a dezvăluit, ieri, în Centrul de Teste de Calitate din uzina Ford de la Craiova, primele imagini cu noul vehicul cu nume legendar, care se va produce la Craiova din toamna acestui an: Puma. Preşedintele Ford România, Ian Pearson, a explicat despre cum s-a născut ideea apariţiei Ford Puma, în anul 2017. Ford a testat piaţa, iar studiile companiei arată că în 2020 cererea pentru vehicule SUV va creşte cu 10% pe piaţa europeană, iar în 2027, cererea de astfel de vehicule va creşte cu încă 20%.
Ford Puma este prima maşină hibrid (mai exact, mild-hybrid) care se produce în România. Producţia de masă va începe în toamna acestui an.
Oficialii Ford au anunţat că Puma va fi un vehicul 100% fabricat în România. Acesta se va produce la Craiova, în acelaşi timp cu primul SUV introdus de Ford în fabricaţie la Craiova, EcoSport. Compania nu a dat detalii despre viitoarea producţie concomitentă şi nici despre volumul de producţie sau despre preţul de pornire. Toate aceste date vor fi comunicate la lansarea producţiei, care va avea loc în toamnă.
Cum arată Ford Puma – prima maşină hibrid care se produce în România
Ford a dezvăluit marţi jurnaliştilor din România două versiuni ale Ford Puma, respectiv ST Line, de culoare albastră şi Titanium (albă).
Cu un design sportiv și atletic, noul SUV Ford Puma a fost construit pe platforma Fiesta, însă este mai lung cu circa 50 de centimetri. Noile dimensiuni creează imaginea unui mini-SUV de oraş, însă destul de puternic. Aspectul exterior este dinamic, iar garda de sol este ridicată. Farurile care au o formă aerodinamică sunt full led.
Capacitatea portbagajului este foarte mare, respectiv de 456 l, fără ca spaţiul din interior să fi fost afectat. Interiorul maşinii este modern şi confortabil. „Noi spunem că la interior, Puma este un sanctuar, în sensul că ai tot ce îţi trebuie“, a precizat Ian Pearson. Tehnologiile utilizate de Ford sunt diverse, astfel că interiorul maşinii este luxos şi primitor.
Scaunele din față ale modelului Puma sunt primele cu masaj lombar din segmentul SUV al Ford. În plus, mini-SUV-ul are un acoperiș panoramic cu deschidere totală, care cuprinde două geamuri din sticlă durificată, ce creează o senzație mai spațioasă și mai aerisită pentru pasageri.
Maşina are funcția de Oprire-Pornire (Stop&Go) pentru traficul aglomerat etc. Puma utilizează 12 senzori ultrasonici, trei radare și două camere amplasate în jurul mașinii, pentru a oferi o gamă de tehnologii prezentate sub umbrela „Ford Co-Pilot360“. Acestea îmbunătățesc nivelul de protecție, șofatul și parcarea, fiind proiectate pentru a face experiența de condus mai sigură și confortabilă.
„Disponibil în varianta de cutie automată de viteze cu șapte trepte, sistemul Adaptive Cruise Control cu funcția Stop & Go, Sistemul de recunoaștere a indicatoarelor rutiere (Speed Sign Recognition) și Sistemul de centrare pe mijlocul benzii ajută vehiculul să mențină o distanță confortabilă de condus față de autoturismele din față. Sistemul ajută, de asemenea, la reducerea stresului în timpul călătoriilor lungi, menținând vehiculul centrat pe banda sa de rulare și poate ajusta viteza vehiculului în limitele legale, monitorizând semnele rutiere. Acest lucru este în plus față de informațiile disponibile prin sistemul de navigație de la bord“, informează Ford. Maşina mai este dotată cu noua tehnologie de Avertizare asupra pericolelor locale (Local Hazard Warning); încărcare wireless; clusterul de bord digital „true colour“ de 12,3 inch etc.
Tehnologia mild-hybrid, pe un vehicul 100% „made in Craiova“
Clienții noului Puma vor fi printre primii care vor beneficia de arhitectura sofisticată mild-hybrid – adaptată pentru a spori eficiența de combustibil, adăugând la plăcerea de a conduce noul Puma un plus de putere și receptivitate.
Tehnologia Ford EcoBoost Hybrid va optimiza eficiența lui Puma la nivelul consumului de combustibil, oferind în același timp un răspuns incisiv și performanțe ridicate, cu un vârf de putere de 155 de cai putere. Un starter/generator integrat antrenat prin curea (BISG) înlocuiește clasicul alternator, permițând recuperarea și stocarea energiei care de obicei se pierde în timpul frânării și rulării libere, informează producătorul auto. Astfel, sistemul încarcă un pachet de baterii Litiu-Ion de 48 de volți, răcit cu aer.
Oferit în variante de 125 cai putere și 155 cai putere (CP), sistemul inteligent de autoreglare mild-hybrid monitorizează continuu modul în care vehiculul este utilizat pentru a determina când și în ce măsură să încarce bateria și când să utilizeze energia stocată de acumulator, prin intermediu a două strategii. Prima strategie presupune înlocuirea cuplului, care pune în funcțiune motorul electric BISG pentru a furniza un cuplu optim, reducând nivelul de utilizare a motorului pe benzină pentru o îmbunătățire a eficienței consumului de combustibil de până la 9%.
Înlocuirea cuplului contribuie la emisii anticipate de CO2 de la 123 g/km și la un nivel al consumului de la 5,4 l/100 km pentru varianta de 125 CP.
De asemenea, vor fi emisii anticipate începând cu 124 g/km și un consum de la 5,4 l /100 km pentru varianta de 155 CP. Cea de-a doua strategie presupune suplimentarea cuplului, care pune în funcțiune motorul BISG.
Motoarele EcoBoost 1,0 litri de 125 CP utilizează primul sistem de dezactivare a cilindrilor disponibil pe un motor cu trei cilindri, care oprește automat unul dintre cilindrii motorului atunci când nu este necesar ca acesta să funcționeze la capacitate maximă, cum ar fi în cazul coborârii sau a rulării în viteze de croazieră.
De menţionat că motorul EcoSport Hybrid se produce la Craiova. O opțiune de propulsie diesel și o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte va fi, de asemenea, disponibilă de anul viitor.
Sloganul noului vehicul: „Puma – Felina din inima Olteniei!“
Preşedintele Ford România, Ian Pearson, a precizat că pentru a se decide sloganul noului vehicul s-a făcut un concurs în rândul angajaţilor Ford de la Craiova. În urma concursului de idei, a ieşit câştigător sloganul care plasează noul vehicul Puma în mijlocul regiunii geografice în care se produce maşina mild-hybrid. Acesta este: „Puma – Felina din inima Olteniei!“.
Ford va angaja anul acesta aproximativ 1.500 de persoane care să contribuie la producţia Puma şi EcoSport, cele două mini-SUV-uri pe platformă B fiind produse pe aceeaşi linie de producţie din uzina craioveană.
În ultima parte a anului, Ford va dezvălui date despre preţul noului Ford Puma. Oficialii producătorului auto au anunţat că noua producţie de vehicule Ford Puma va fi destinată exclusiv pieţei europene.