Fuziunea dintre companiile feroviare gigant Siemens și Alstom a fost interzisă de Comisia Europeană pe motiv că ar fi afectată concurența din domeniu, se arăta într-un comunicat de presă al Comisiei Europene, de miercuri.
Din punctul de vedere al Comisiei, o astfel de fuziune ar fi afectat într-un mod negativ concurenta în procesul de construire a trenurior de mare viteză (ce operează la viteze de peste 300 de km / oră) şi a sistemelor de semnalizare. Ar fi dus, de asemenea, la apariţia unui lider de necontestat în producţia anumitor sisteme utilizate în circulaţia feroviară.
Compania franceză Alstom, de exemplu, fiind constructorul cunoscutelor trenuri TGV.
- De ce voiau cele două companii să fuzioneze
Potrivit publicaţiei France24, cele două companii îşi propuseseră să fuzioneze pentru a face faţă mai bine concurenţei reprezentate de compania chineză „CRRC Corporation Limited”.
- Reacţia oficialilor din Franţa şi Germania, precum şi a companiilor în cauză
Ministrul de finanţe francez, Bruno Le Maire, a caracterizat decizia drept „o greşeală economică”, adăugând că „va servi intereselor economice şi industriale ale Chinei”.
Iar potrivit hotnews.ro, şeful Siemens, Joe Kaeser, a denunțat veto-ul european şi i-a catalogat pe oficialii de la Bruxelles drept ”tehnocrați retrograzi”.
- O decizie rară
Aceasta este una dintre rarele situaţii în care biroul antitrust european a respins o fuziune, în ultimele decenii aprobând peste 6.000 de astfel de iniţiative şi respingând sub 30 (printre care şi aceasta).