Începerea anului şcolar 2019-2020 este pregătită cu amenajarea unor spaţii de învăţământ în nişte containere, cu întârzierea apariţiei unor manuale, cu aspecte nerezolvate legate de condiţiile igienico-sanitare din şcoli, de transportul elevilor, de programul „Şcoala după şcoală” etc. Improvizaţiile, întârzierile de acest fel nu sunt noutăţi, ci se reiau la fiecare început de an şcolar. Multe nu au perspectiva rezolvării pe parcurs.
O informaţie lansată anul trecut pe vremea asta este reluată acum drept noutate: într-un cartier din Timişoara, aglomerarea unei şcoli este rezolvată prin amenajarea unor clase în containere modulare. Soluţia este anunţată ca provizorie, până la construirea unei extensii a clădirii şcolii, pentru care există proiect. În raport cu provizoratul, se pot formula impresii de „eternizare”, din moment ce acum un an era vorba despre câteva containere pentru o situaţie izolată, iar acum este anunţată cumpărarea şi a altora, pentru alte unităţi de învăţământ. Deja e mai puţin important că soluţia vizează un cartier, un oraş, pentru că este întâlnită şi în alte locuri: în Bucureşti, în apropiere, în unităţi cu probleme la grupurile sanitare. Local şi momentan, rezolvarea pare bună, însă dincolo de circumstanţe se află fenomenul: starea de improvizaţie cu care elevii şi profesorii sunt primiţi când se reîntorc şi unii când merg pentru prima oară la şcoală.
Anul trecut, şcoala în container a fost primită şi cu contestare: că e în baracă, în „organizare de şantier”, că sunt periculoase urcatul şi coborâtul unor şcolari mici pe scările metalice ale unor astfel de amenajări care, pe deasupra, nici nu pot primi autorizaţia de funcţionare, altfel mult invocată şi incontestabil necesară, că omeneşte pe copiii din clasa pregătitoare îi poate afecta amintirea primei lor zile de şcoală, cu intrarea, primirea etc. undeva de fapt lângă şcoală. Anul acesta, şcoala în container este primită exclusiv cu bucurie, prezentată fiind ca ispravă.
Din aceeaşi categorie face parte promisa amenajare a unor toalete salubre sub formă de containere în şcolile cu toalete inacceptabile, periculoase. Au fost prevăzuţi şi bani în bugetul de stat pe anul în curs:„65 milioane lei pentru îmbunătățirea condițiilor din 1.489 de școli care funcționează cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și canalizare”. S-a întâmplat în februarie. Pe la sfârşitul anului şcolar care s-a dus, a fost identificată şi sancţionată o situaţie, într-un judeţ (Botoşani), de raportare inexactă a necesarului. Aproape de începutul anului şcolar care vine, abia s-a pornit o inventariere a necesarului în toată ţara. Primele reacţii par reticente: din 29 de şcoli în această situaţie dintr-un judeţ (Suceava), abia cinci, hai, şapte au aderat la soluţia de moment. Concentrarea atenţiei asupra toaletelor din curţile unor şcoli se dovedeşte „bună” (într-un sens trsit al termenului) ca să deturneze atenţia de la starea generală a unor clădiri de şcoală, ignorându-se că o şcoală rămasă cu toaletă insalubră nu are cum să mai fie compatibilă din temelie cu educaţia de azi pentru ziua de mâine.
Întârzieri care vor determina recursul la improvizaţii se vor produce şi în ceea ce priveşte livrarea manualelor. E de tristă tradiţie să se întâmple aşa, cauza fiind în general identificată (reflex convenabil?!) în lansarea târziu de către Ministerul Educației Naţionale a licitației pentru selectarea manualelor – târziu considerându-se faţă de puterile auctoriale şi editoriale: competiție lansată în martie pentru manuale care până în septembrie să fie produse, evaluate, selectate, apoi cele alese, încă o dată selectate în şcoli pentru comenzi, comandate, livrate şi în sfârşit utilizabile. Sunt ocolite cauze de întârziere precum suspiciunile reciproce din piaţa de profil, influenţele din jurul pieţei etc. Anul acesta se adaugă tentaţia contractului pe patru ani pentru achiziţionarea fiecărui titlu selectat.
În preajma începerii anului şcolar, există şi teme care nici măcar perspectiva amânării nu o au. De cel mai larg interes este programul „Şcoala după şcoală”, cu principalul lui element de valorizare, asigurarea mesei de prânz. Până în urmă cu ceva timp, era reluat anunţul cu necesitatea menţinerii încă un timp a programului în stadiul de pilot, ca generalizarea să fie şi mai solidă. Acum, nici despre pilotare nu se mai vorbeşte. Atât doar, în sens cuprinzător, doamna prim-ministru spune că „pentru noi, școala este o prioritate și cred că, dincolo de cifre, de declarații, rămân aceste lucruri concrete. Vom face toate eforturile să avem condiții cât mai bune pentru elevi. Conștientizăm importanța școlilor, importanța unor condiții foarte bune pentru elevi. Oamenii pot face diferența și văd abordarea diferită legată de educație”.