În materie de legislație 5G, dincolo de lobby, discutăm de reguli

Articol scris de Adrian Câciu

Reguli care sunt călcate în picioare, în mod paradoxal, printr-o nouă regulă. 

Acesta este adevărul dincolo de discursul politicianist al unor demnitari ai statului român care preferă adoptarea unor reglementări doar pentru a bifa o sarcină și disprețuiesc reglementările europene dar și naționale, ca să nu mai spun că nici nu se uită dacă ceea ce aprobă este fundamentat sau nu.

Săptămâna trecută am asistat la un meci politic între membrii coaliției de guvernare cu privire la o adresă formulată de ministrul economiei Claudiu Năsui către Senatul României, prin care acesta a transmis informările primite de la Comisia Europeană cu privire la nerespectarea unor prevederile ale Directivei (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale. 

Ministrul Economiei avea obligația de a informa Parlamentul așa cum a făcut-o și în cadrul Guvernului, pentru că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este punct de contact al CE pe domeniile care țin de comerț, economie și concurență.

Deși a acționat perfect legal și mai ales a procedat astfel încât eventualele viitoare litigii să nu fie pierdute pe motive formale de nenotificare a instituțiilor abilitate, ministrul economiei a fost acuzat de lobby.

Nu știm dacă a fost lobby, dar putem constata că deodată vorbim despre lobby când vine vorba despre subiectul 5G dar uităm de lobby când același guvern anulează contracte de înzestrare a armatei câștigate de parteneri francezi sau israelieni, preferând contracte G2G cu partenerii americani.

Este problema și răspunderea lor, însă astfel de dublu standard afectează grav credibilitatea României în Europa și în lume. 

Cu atât mai mult, luând în considerare modul în care s-a acționat în sectorul apărării, se naște ipoteza unei acțiuni discreționare în domeniul telecomunicațiilor. 

Conduita discreționară de reglementare sau acțiune este de neacceptat într-o Uniune Europeană sau într-o economie mondială globalizată cu reguli internaționale. 

Acest tip de abordare care introduce impredictibilitate riscă să ne producă mari prejudicii dacă avem în vedere viitoare investiții, care depășesc cu mult nivelul relațiilor comerciale internaționale și ajung în teritoriul diplomatic bazate pe credibilitate.

Revenind la chestiunea tehnică, România introduce o regulă care încalcă o regulă europeană. Ăsta e purul adevăr. 

Dincolo de elementele formale de schimb de informații cu Comisia Europeană sau cu DG Growth, Legea 5G propusă a fi aprobată pe repede înainte de către Parlament încalcă flagrant prevederile Directivei UE) 2015/1535 dar și prevederile Tratatului de Functionare al Uniunii Europene cu privire la libera circulație a mărfurilor în interiorul UE.

O procedură de autorizare a bunurilor produse în alt stat din Europa poate reprezenta o barieră de comerț nepermisă de reglementările UE. 

Prin analogie, poate că mâine, pentru că nu știm cine sau de ce se face un lobby sau se semnează documente bilaterale, vom avea o lege care să autorizeze producătorii de automobile europeni să comercializeze bunurile în România. Mulți ar spune că nu e cazul, dar atâta timp cât creezi un precedent, te poți aștepta la orice. 

Articolul 5 al Directivei (UE) 2015/1535 precizează : “…statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care doar se transpune integral textul unui standard internațional sau european, caz în care este suficientă informația referitoare la standardul în cauză; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară adoptarea unei astfel de reglementări, în cazul în care aceste motive nu au fost clarificate suficient în proiectul de reglementare tehnică.”

Ei bine, se pare că România nu a comunicat acest proiect Comisiei Europene iar asta a generat îngrijorare din partea acestei instițuții de prim rang a UE. 

Din perspectiva definițiilor, la articolul 1, alin 1, lit f, Directiva (UE) 2015/1535 prevede :

“reglementare tehnică înseamnă o specificaţie tehnică sau o altă cerinţă sau normă cu privire la servicii, inclusiv dispoziţiile administrative relevante, a cărei respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui operator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum şi actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepţia celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea în calitate de prestator de servicii. 

Reglementările tehnice de facto includ: actele cu putere de lege sau actele administrative ale unui stat membru care fac referire fie la specificaţii tehnice sau la alte cerinţe sau la norme cu privire la servicii, fie la coduri profesionale sau coduri de bune practici, care la rândul lor fac referire la specificaţii tehnice sau la alte cerinţe sau la norme cu privire la servicii, a căror respectare conferă prezumţia de conformitate cu obligaţiile impuse de actele cu putere de lege sau actele administrative respective”.

Ce riscă România dacă nu respectă prevederile Directivei (UE) 2015/1535?

Dincolo de riscurile administrative interne, riscurile de blocare a pieței interne și europene, prejudicii create furnizorilor prin costuri administrative și logistice în context de neautorizare, România riscă o procedură de infringement declanșată de către Comisia Europeană pe temeiul încălcării prevederilor Directivei  (UE) 2015/1535. Iar o procedură de infringement poate conduce la plata unor sume importante de la buget ca amendă către CE.

Deci, e vorba nu numai de credibilitate și conformitate cu regulile europene, ci și de posibile sancțiuni financiare.

Iar dacă la acestea adăugăm potențiale litigii comerciale nu cred că stăm deloc bine. Ați văzut cu toții cazurile Micula și Roșia Montană. Am plătit miliarde pentru că am schimbat regulile în timpul jocului sau nu am respectat regulile comerciale internaționale.

Ce au făcut alte țări în privința reglementărilor 5G?

Legile promovate de Franța, Belgia, Estonia sunt lipsite de standarde tehnice, dar chiar și așa au notificat DG Grow (CE) cu privire la acest proces legislativ în curs, pentru a fi conform cu politica UE (toate acestea sunt informații publice care se găsesc pe site-ul oficial al Comisiei UE). 

Germania a notificat CE cu privire la propriul act normativ privind implementrea tehnologiei 5G, un act tehnic așa cum și Austria sau Finlanda au facut-o.

Întrebarea  care apare este de ce România evită acest lucru?

Există vreo legatură cu alte cazuri în care România a acționat discreționar cu privire la parteneri comerciali din UE?

Vom vedea! Dar cred că ar fi bine să ne gândim de două ori înainte de a ne grăbi!