Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avut joi, la Beijing, o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.
Xi Jinping a afirmat că partea chineză vede Uniunea Europeană drept o forţă strategică pe scena internaţională, punând dezvoltarea relaţiilor chino-europene pe o poziţie prioritară a diplomaţiei chineze. Ambele părţi trebuie să întărească comunicarea, să aibă o cunoaştere reciprocă corectă, să evite neînţelegerile şi judecăţile greşite. Dezvoltarea Chinei vizează realizarea vieţii frumoase a poporului chinez. China va apăra cu fermitate suveranitatea, securitatea şi interesele la dezvoltare şi nu va permite oricăror forţe să priveze poporul chinez de drepturile pentru căutarea fericirii. China şi UE trebuie să-şi concentreze eforturile pe cooperarea reciproc avantajoasă, să susţină globalizarea economică şi liberalizarea comercială, să promoveze dialogul privind problemele economice şi comerciale şi să ajungă la aranjamente acceptabile pentru ambele părţi.
O bună dezvoltare a relaţiilor chino-europene nu se poate realiza fără principiile independenţei, suveranității, respectului şi cooperării reciproc avantajoase. China susţine ferm politica diplomatică paşnică și independentă, respectând drepturile locuitorilor din toate ţările de a-şi alege şi decide calea de dezvoltare. Dezvoltarea relaţiilor Chinei cu alte ţări nu vizează o terţă parte. China şi UE trebuie să trateze în mod corect diferenţele, să pună divergenţele sub control şi să se repsecte reciproc. Partea chineză doreşte să vadă Comisia Europeană jucând un rol pozitiv în dezvoltarea relaţiilor dintre China şi UE, pe o cale sănătoasă şi stabilă.
Problema Taiwan reprezintă nucleul intereselor fundamentale ale Chinei. Guvernul şi poporul chinez nu permite speculaţii legate de această problemă. Oricine doreşte ca China să facă concesii în problema Taiwan este cuprins de iluzii, a declarat liderul chinez.
La rândul său, Ursula von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană nu este de acord cu decuplarea de China, dorind să intensifice dialogul, să relanseze cât mai repede cele trei mecanisme de dialog şi să desfăşoare tot mai multe cooperări reciproc-avantajoase. UE nu are de gând să renunțe la politica existenţei unei singure China, pe care a aplicat-o pe termen lung, recunoscând faptul că guvernul R.P. Chineze este singurul guvern legitim care reprezintă întreagă China. Totodată, UE dorește menţinerea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan.
Articol realizat de Radio China Internațional și CCTV