Învinși drastic de olandezi, românii părăsesc Europenele, paradoxal, după un joc foarte bun în prima parte

O primă repriză bună, care nu a confirmat temerile, după meciul cu Slovacia, că ”tricolorii” ar fi ”terminat benzina” după meciul excelent cu Ucraina.

În primul rând, mulți jucători ai noștri care au părut că intră într-o eclipsă de formă în meciul cu Slovacia și-au regăsit apetitul de joc și o formă demnă de o ”optime” de campionat european.

Dennis Man, introdus de data asta titular, a fost într-o dispoziție excelentă de joc, ba chiar a fost la un pas să deschidă scorul, șutând milimetric peste transversală. Radu Drăgușin și-a regăsit siguranța și a rezolvat faze care se puteau dovedi critice pentru ai noștri. Nicolae Stanciu, chiar dacă nu și-a trecut în cont un eurogol, ca în partida cu Ucraina, a evoluat foarte bine. În plus, Iannis Hagi, care nu s-a remarcat foarte mult în meciurile anterioare, cu excepția unor driblinguri reușite și a penalty-ului scos cu slovacii, a făcut cea mai bună repriză a sa la actualele ”europene”, fiind mereu inspirat, prezent și în apărare, și în atac.

Apoi, primul sfert de oră al ”tricolorilor” a fost magic, semănând cu perioada de vis în care am marcat de trei ori cu Ucraina, cu atacuri multe, presing avansat (un procedeu modern și eficient, dar care nu-ți poate ieși dacă nu ai o tehnică și un control individual al balonului la cote ridicate), posesie bună.

Însă de data aceasta n-am reușit să înscriem, dar au făcut-o (contrar cursului jocului) olandezii, care au marcat după o acțiune individuală a lui Gakpo. Acesta, după o cursă prelungită, l-a depășit cam ușor pe Rațiu și a reușit să-l învingă pe Niță printr-un șut la colțul scurt: 0-1, și de atunci, ”portocaliii”, încurajați de reușită, au cam pus stăpânire pe joc.

Oarecum scenariul a fost același cu cel din meciul cu belgienii.

Chiar și așa, am avut o acțiune care ar fi putut duce la egalare, irosită însă, și am terminat prima repriză în atac.

”Portocala mecanică” ar fi putut să-și majoreze avantajul după o greșeală a lui Racovițan (introdus în locul lui Mogoș, accidentat după o ciocnire dură cu Dumfries), însă tabela a rămas neschimbată.

A doua repriză a continuat într-o notă de dominare olandeză, cu încercări ale tricolorilor de a echilibra balanța. Parțial le-a reușit, însă mai pragmatici, mai meticuloși și uneori cu o tehnică individuală mai bună, elevii lui Koeman (cu Gakpo, Malen și apărarea la cote înalte), nu au putut fi depășiți.

O fază, poate, decisivă pentru economia meciului a avut loc după minutul 80, când Alibec, introdus pe final pentru a revitaliza ofensiva, a fost cam ușor oprit dintr-o acțiune ce se anunța periculoasă. Din fața micului ecran, chiar și după reluare, nu prea a părut fault, nici joc periculos, iar la puține minute Olanda avea să facă 2-0 prin Malen, după o acțiune care a semănat cu o ”miuță”, la care jucătorii noștri au fost nepermis de ezitanți (chiar și Drăgușin, în restul meciului impecabil).

Același Malen a mai finalizat un contraatac în prelungiri, dar meciul fusese deja jucat, iar scorul final nu reflectă raportul real de forțe din teren. Olandezii au fost cert mai buni, dar un 0-2 sau chiar 1-2 ar fi fost mai aproape de adevăr.

Cu ce rămânem după acest campionat european? În primul rând cu o echipă (numită deja peste tot ”generația de suflet”) care ne-a depășit cu mult așteptările, având în vedere debutul preliminariilor. Am ajuns mai departe decât speram, iar băieții noștri au alcătuit cea mai competitivă echipă din ultimele decenii, cu putere de luptă și cu argumente tehnice în teren. Sigur, au existat și imperfecțiuni, ele vor fi analizate cu siguranță de antrenori și de jucători, dar impresia generală lăsată a fost una pozitivă, deși poate că am fi putut obține mai mult.

PS: Celebra expresie ”balonul e rotund”, sugerând că oricând se pot ivi surprize în fotbal, are de multe ori acoperire și în practică.

Nici actuala ediție a Campionatului European nu a fost lipsită de surprize, dacă nu întotdeauna ca rezultat, măcar ca desfășurare a ostilităților. Campioana en-titre, Italia (o palidă umbră a echipei de la ediția precedentă) a fost trimisă acasă de o Elveție solidă și determinată, Franța s-a calificat fără glorie în fața Belgiei, Slovacia a fost literalmente la un pas să elimine Anglia (conducând cu 1-0 până în minutul 95, când golul lui Bellingham a dat semnalul de revenire al englezilor), Slovenia (vă amintiți? Adversara comodă!), campioana remizelor la actualul CE, a jucat prelungiri cu Portugalia și a fost eliminată abia la penalty-uri (unde, ce e drept, nu a reușit să transforme niciunul, Diogo Costa făcând minuni în poarta lusitanilor).