Apărut la Editura UZP, în 2022, volumul de poeme ”Jocul minții”, de Doina Drăguț, este un soi de călătorie inițiatică a sinelui prin sine, dar și prin lume, într-o continuă căutare a armonizării cu un Univers ale cărui reguli le cunoaște doar parțial.
Dilema ce însoțește această paradoxalitate a existenței este vizibilă chiar din poezia ce deschide volumul, ”Ora comprimată”: ”O oră comprimată/în puncte ce converg/spre limita unui înțeles/ascuns în sine însuși/mă-nconjoară”. Și ”Sunt erori în orice adevăr/Ca într-o tăcere ce întrerupe/curgerea continuă”.
Despre tainele existenței și decriptarea misterelor transcendentului văzut prin prisma existenței terestre vorbește poeta și în ”Zbor lăuntric”: ”Un opal în vechi oval/ ce deschide clipe adâncite/în mister/și parabole ce poartă-n ele/măreția unui sens ascuns/ spre o ultimă finalitate/ce transcende/spre revelatoare/înveșnicire”.
Autoarea se referă și la legile firii, cărora le suntem supuși de la naștere și până la moarte, însă pe care nu le-am ales și de care uneori încercăm să fugim: ”Încercăm să evităm/ceea ce e de neevitat/Știm că vorba perfectă/E absența vorbei” (Incerte simetrii).
Viziuni poetice cu caracter metafizic sunt prezente în majoritatea creațiilor autoarei: ”Printre clipe o liniște profundă/se scufundă în deschideri/și nu mai pot deosebi nimic/prinsă ca într-o absență/intru-n pliuri de neant/și însumări de goluri/umplu împrejurul meu” (Steaua mea de gânduri).
Cititorul este invitat în egală măsură la periplu cosmic și la introspecție, la analiză și revelare a unor adevăruri ascunse. Viața este și spectacol, dar și devenire.
(”Eliberarea de efemer ia forma zborului”, formulare poetică ce trimite la spiritul descătușat de materie).
Viața este văzută ca o trecere de la minus la plus infinit, ca o pendulare între două extreme: ”extremele ne închid/ca două eternități/între naștere și moarte este un rest/ ca o ultimă ramură între cer și pământ”. (”Punct înfiorat de timp”).
Iar ”absolutul pare că se lasă o clipă atins”, după cum va scrie poeta în ”Absolutul se lasă atins”.
Despre țelurile superioare, văzute ca primând în fața deșertăciunii câștigului și faimei (din păcate, o teză prea puțin înțeleasă în zilele noastre, în care goana după bani și funcții tinde să aneantizeze puțina spiritualitate rămasă în unii dintre contemporanii noștri, n.n.) vorbește poeta în ”Mă adaug”: ”Vreau ca tot ce împlinesc/ și slujindu-mă/ de puterea-nchipuirii/printre trepte intermediare/difluente mișcătoare/cu indiferență/la câștig și faimă/cu o așteptare risipită/în valul alb de îndoială/să rămână o amintire/peste care se arcuiește zborul”.
Autoarea îi aduce un foarte frumos omagiu lui Constantin Brâncuși în ”Între cer și cuvânt”, un titlu extrem de inspirat pentru poemul său dens, concentrat.
Iar ca un corolar al periplului său pe jumătate terestru, pe jumătate în alte sfere, prin intermediul cuvântului, avem poezia ”Puterea cuvântului”.
Ar mai fi de spus doar (ecou contemporan al anticului nosce te ipsum) că ”Atâta timp cât omul/nu-și descoperă sinele/el rămâne/un pribeag”… (”Viața tulburată”).
Prin temele abordate, Doina Drăguț îmi amintește într-o anume măsură de Ion Barbu și de Stéphane Mallarmé, cu care are tangențe, dar și de poezia filosofică a lui Lucian Blaga, deși aici e vorba de un cu totul alt stil.
După cum arată Ion Popescu-Brădiceni în prefața volumului, ”Citindu-i pe îndelete cartea „Jocul minții”, avem revelația cuvenită că poeta Doina Drăguț cultivă poesisul ca extras cultural, sincretic și sincritic”. ”Se lasă vegheată de „steaua din oglinda visului”, iar steaua ei de gânduri e fascinată „de gravitatea lumii”.
Acest volum este un ”produs de lux” generat de o minte pătrunzătoare și de o sensibilitate poetică dublată de o capacitate rară de a intra în miezul lucrurilor și de a vedea dincolo de terestru.
Nu este destinat oricui, dar cei care îi pot pătrunde esența vor deveni, la final, mai bogați spiritual și își vor deschide, poate, o altă viziune asupra existenței umane, dar și a sferelor celeste cu care ne întrepătrundem efemera trecere.
