Zenovia Zamfir
Razele blânde de toamnă târzie aleargă în ritmul roților de mașină , aruncând sclipiri aurii spre frunzele copacilor de pe margina drumului. Spectacolul este fascinant ! Călătoria spre Marea cea Mare, Neagră, a fost presărată cu peisaje diverse și pe alocuri monotone, autostrada soarelui fiind înconjurată de câmpuri pusti, recoltele fiind deja în hambare. Luna octombrie, venea cu vreme rece și cu zile mai mult ploioase. În după amiaza aceea, era o excepție. Soarele trona maiestos pe un cer senin , de un albastru infinit. Ajungem cu bine și veseli la destinație. La invitația doamnei Nastasica Popa și cu sprijinul doamnei Victoria Radu – directoarea Casei de Cultură „Pontus Euxinus” din Năvodari am dus pe tărâm dobrogean o părticică din satul oltean. La, șezătoarea literară ”În lumea satului oltean pe tărâm dobrogean” am aflat pentru prima dată de Ascior Buzău și despre neobositul său președinte, Ioan Nicolae Mușat. Doamna Nastasica Popa -președinta Filialei Năvodari , ne-a onorat cu diplome și medalii care sunt păstrate cu bucurie în panoplia cu trofee. Atunci, domnul Ilinca Alexandru, considerat ultimul meșter opincar a impresionat asistența cu frumusețea meșteșugului său. Clipe frumoase și oameni minunați am întâlnit la Casa de Cultură din Năvodari ! “Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție. — Maica Tereza. Apoi, în perioada 23 – 25 ianuarie 2020, am participat la manifestările culturale dedicate Unirii istorice de la 1859, desfășurate la Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman”, organizate de domnul Nicolae Mușat sub genericul ”UNIREA- permanență a istoriei neamului românesc”. Mare și frumoasă mi-a fost surpriza când l-am văzut pe domnul Mușat cum răspândea lumină în jurul său. Tot timpul cu zâmbetul pe față, se rotea și se învârtea în scaunul cu rotile pentru a fi alături de invitați. În ciuda problemelor de deplasare, era mereu atent la toate detaliile pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții cât mai bune. Doamne, mare este puterea ta ! Povestea de viață a domnului Mușat poate fi subiect de film, de roman, un exemplu de reușită în viață pentru mulți dintre noi. A trecut razant pe lângă moarte, a pierdut tot și o parte dintre persoanele dragi l-au părăsit când a fost căzut l-a pământ datorită unui accident. A trebuit să se ridice din propria -i cenușă precum Pasărea Phoenix ! Fantastic ! Credința și iubirea de oameni, l-au salvat . A fost greu, foarte greu, mărturisește cu sinceritate în glas. Și totuși !… ”Păși-vom cu pacea fără teamă și vină Cum Hristos prin Măicuță și-a luat pogorârea Prin Chipul Măicuței ne luăm mântuirea Fără cârtire, în ascultare deplină Pășim cu toate-ale noastre-n lumină Supunându-ne voia Voinței divine În Chipul de sus ne zidirăm destine Ne-așteaptă un Dincolo, minunată chemare Prin Chipul Măicuței făcând ascultare De azi și acum Hristos ne conduce Spre Raiul d-aci gătit nouă prin cruce! Viitorul nu e nicidecum la-ntâmplare Viitorul ne este prin binecuvântare”. Ioan Nicolae Mușat – Editorial Maica Domnului și Civilizația Creștină . Dintr-un scurt curriculum vitae aflăm… Este absolvent al Lic. Ind. Nr 1 București, 1976, Facultatea de Automatică, I.P.București, 1983, Școala de Arte, Secția pictură, Buzău 2004. A publicat cartea de teologie politică „Catedra Sf. M. Mc. Sava” Ed. ALPHA MDN, Buzău, 2015 și cartea de poeme teologice „Paștile Tău, Doamne!”, ed. Teocora, Buzău, 2016. În aprilie 2016 a susținut la Muzeul Județean Buzău conferința „ERGOGETICA și viitorul model de civilizație”. A publicat peste 30 de studii de teologie politică și de dacologie în Rev. Origini a Fundației „Origini Carpatice” din Buzău unde este și membru fondator. Aici a activat ca președinte al cenaclului Origini. Este prezent în Antologia revistei „Uscând o lacrimă”: BUCURII, Ed. Teocora 2015, antologie coordonată de Dumitru K Negoiță. A prezentat numeroase lucrări științifice. Director fondator al revistei de credință, atitudine, cultură și Civilizația Ortodoxă, Orizonturile Bucuriei, 2016. Președinte fondator al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR , .2017. Truda domnului Ioan Nicolae Mușat pe Ogorul scrisului , este răsplătită cu numeroase diplome, trofee, premii dar și cu numeroase acțiuni și manifestări cultural – religioase organizate în țară și dincolo de granițe, la frații români din Basarabia și Bucovina – Republica Moldova și Ucraina. Înființarea unor filiale au adus în jurul temerarului președinte Ascior Buzău, oameni de cultură din diferite domenii dar și mulți scriitori. Scrierile domnului Mușat au atras critici frumoase. Doamna Mihaela Aionesei– în Din sufletul cuvintelor , ne spune…
” Într-o zi inima mea s-a oprit în fața unei imagini tulburătoare. Un preot împingea un cărucior cu rotile. În el un om zâmbea fericit ca un copil, deși îi lipsea un picior. Eram la Marșul românilor pentru Limba Română. L-am urmărit preț de câteva străduțe. Îmi doream să imortalizez lumina de pe chipul acelui om. Lumina nepământeană care făcea lutul din mine să salte, să doară, să plângă, să râdă… Din ea parcă-mi zâmbea Iisus și nu-mi venea a crede că e nevoie de atât de puțin, pentru a fi fericit. Zile la rând am rămas cu imaginea aceea pe retină întrebându-mă ce-i ținea acea fericire pe chip? Curând aveam să aflu răspunsul pe cât de banal pentru unii, pe atât de simplu, dar profund: Iisus! Omul din cărucior, Ioan Nicolae Mușat, căci despre domnia sa este vorba, este preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR). Eseist şi poet, Ioan Nicolae Muşat m-a binecuvântat cu două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Cărți care vin să-mi confirme stare de dumnezeire citită pe chip în care se află acest om binecuvântat de Dumnezeu cu har divin. Căci scrierile domniei sale au acel fior neînțeles pe care-l simți încă de la primele pagini…”. Cuvinte frumoase și alese întâlnim și în textele doamnei Vasilica Grigoraş: Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat…”Impresionată de tematică, formă şi conţinut, stil şi abordare literară, în dorinţa mea sinceră de a face cunoscută cât mai multor cititori apariţia acestei cărţi (despre ea s-a mai scris şi s-a scris foarte bine, păreri pertinente venite de la oameni avizaţi, calificaţi să-şi exprime gândurile domniilor lor), încerc şi eu, nevrednica să spun câte ceva. Dar, să încep cu începutul, întru slava lui Dumnezeu, ajută-mă pe mine, păcătoasa, luminează-mi mintea şi deschide-mi sufletul să pătrund universul intrinsec al acestei cărţi… ”. La evenimentele cutural – spirituale pe care le organizează domnul Nicolae Mușat particip cu mare bucurie pentru că am înțeles cât de importante sunt atât lacrimile dar mai ales bucuriile omului. Am primit de la domnia sa câte un exemplar din fiecare lucrare publicată și le prețuiesc în egală măsură. Despre Ergogetica la care a lucrat ani de zile este greu să pot face eu comentarii pe marginea cercetării, documentării și argumentelor aduse de autor însă pot spune că este o carte document, o carte filosofică, o carte spirituală, creştin ortodoxă… Domnia sa ne prezintă măreţia Lui Dumnezeu, Sfânta Trinitate împreună cu Măicuţa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinţii, mucenicii… şi toate puterile cereşti. Acest volum este un „strigăt” de durere adresat fiecărui om în parte, umanităţii în general, aflată în vizibilă degringoladă şi înstrăinare, având drept consecinţă degradarea mediului şi distrugerea vieţii pe pământ. Altfel spus, întreaga operă a lui Dumnezeu, creată perfect, este pe cale de a fi distrusă de om, fără milă şi fără raţiune, prin liberul său arbitru. Autorul consideră că singura soluţie, singurul remediu, leac al acestei situaţii îngrijorătoare este „ortodoxarea” întregii lumii. ”La fel ca şi Tudor Arghezi, Nicolae Muşat, prin forţa cuvântului, dă glas durerii strămoşilor, iar arta poetică devine o modalitate de amendare a răului din lume. Singura soluţie, după autor, şi cred că este cea dreaptă, de rezolvare a acestei stări de fapte, este revenirea la matcă, la credinţa strămoşească”… Vasilica Grigoraş: Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat. Pentru mine, scrierile domnului Nicolae Mușat sunt cărți de rugăciune, de reflecție și de mulțumire aduse lui Dumnezeu.