Legea educaţiei naţionale are perspectiva să rămână şi în acest an „peticită”. 2020 fiind an electoral, subiectul reînnnoirii legii nu numai că este ocolit, ci a şi fost de-a dreptul respins din interiorul sistemului educaţional ca inoportun. Motivul invocat este probabilitatea să iasă un act normativ în care politica de partid să aibă câştig de cauză, nu politica educaţiei. Ca urmare, previzibile pe parcursul anului sunt modificările tot pe sărite ale unora sau altora dintre prevederi. Coerenţa şi caracterul predictibil, mereu subliniate ca necesare, nu au cum să treacă nici anul ăsta de stadiul dezideratului.
Prioritare la acest început de an în educaţie se dovedesc subiecte valabile în septembrie, precum prima zi de şcoală şi o tranşă de majorare salarială. Sigur că problemele bugetare la trecerea dintre ani se discută (ideal, din anul precedent), iar structura viitorului an şcolar e bine să fie cunoscută din timp, numai că impresia este de abordare fragmentară, sub presiune, cu o emfază care să fie luată drept preocupare pentru cei mulţi, în sensul că interesul lor este pe primul plan. „Eu, personal, am urmărit să fie puși banii pentru creșterile salariale în buget. Nu există nici o confuzie. Aceste creșteri salariale vor exista”, dă asigurări ministrul educaţiei şi cercetării. Ministrul finanţelor publice confirmă că ministrul educaţiei a primit tot ce a cerut sub aspect bugetar. Sunt afirmaţii la obiect, de la sursele cele mai în măsură să le facă, aşa că de ce ar mai necesita întinderea încă unei îndoieli, în condiţiile în care suspiciunea e caracteristică şcolii noastre. De altfel, majorarea mult invocată nu este decât în jurul a două sute de lei şi reprezintă acordarea mai repede a unui sfert din majorarea programată iniţial pentru 2022, faţă de salariul de bază din decembrie 2018; un alt sfert este acordat din actuala lună ianuarie, iar alte majorări devansate au fost acordate de anul trecut.
Cât priveşte structura anului şcolar 2020-2021, aflată în dezbatere publică, ea este dominată de vechile obsesii cum că „avem cel mai scurt an şcolar” şi că „începem şcoala târziu”. De bine ce ne plângem, structura propusă dezbaterii cuprinde şi mai multe vacanţe şi începerea şcolii şi mai târziu decât în ultimii ani: reapare vacanţa intersemestrială, de Paşti sunt două vacanţe, iar prima zi de şcoală e 14 septembrie. Probabil data de 14 septembrie a fost pusă ştiindu-se de la început că nu va rămâne, ci numai ca să fie schimbată şi astfel să se arate că se ţine seama de cerinţa elevilor, care este ca prima zi de şcoală să fie mai devreme (1 septembrie), ca şi terminarea şcolii să se producă mai devreme (1 iunie). Consiliul Naţional al Elevilor ştie ce zice când atrage atenţia că „orice zi petrecută pe băncile școlii în luna iunie nu produce niciun fel de beneficiu pentru elevul din România, iar acest aspect se transpune în absenteismul masiv al elevilor în lunile verii”. Terminarea şcolii în sens clasic (adică în clasă, în bănci) la 1 iunie nu e deloc hazardată, dacă timpul care urmează nu înseamnă abandonare a oricărei activităţi. După 1 iunie pot fi programate activităţi care acum întrerup şcoala fără rost, cu pierdere de timp (în primul rând, „Şcoala altfel”). La pierdere de timp şi de ritm duc şi vacanţa intersemestrială, şi vacanţa ruptă în două de Paşti. Contracararea dezechilibrelor temporale se poate face prin structurarea anului şcolar în trei segmente (trimestre). Prima zi de şcoală pentru elevi, normal este să fie 15 septembrie, cu condiţia ca încadrările, orarul, manualele să existe în totalitate, pentru asta fiind necesară perioada 1-15 septembrie.
De detaliu în această perioadă este şi aplicarea în şcoli a OUG nr.1/2020 punctul 20 art. III, alin. (1) și (2). Este vorba de anularea detașărilor de personal auxiliar din mediul privat. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ semnalează riscul „ca în multe unități de învățământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte din contabili erau detașați din mediul privat”. Răspunsul Ministerului Educației și Cercetării că „numărul posturilor care se vor vacanta prin aplicarea prevederii menționate anterior reprezintă 1,53% din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar” şi că „inspectorii școlari generali vor monitoriza desfășurarea activității unităților de învățământ și vor lua toate măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legale” e o mostră de inabilitate în comunicare.
Cu subiecte care nu ar trebui să existe (structura anului şcolar, de exemplu, e normal să fie fixă şi să nu necesite dezbatere), problematica de fond a educaţiei naţionale rămâne cu atât mai mult ocolită într-un an ca 2020, când, observă federația „Spiru Haret“, „orice discuție privind educația în plină campanie electorală este sensibilă și neproductivă”.
