Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: LIM 2019: A treia ediție, în România
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Eveniment

LIM 2019: A treia ediție, în România

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 9 mai 2019
Distribuie

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a ajuns la cea de-a treia ediție.

19 cineaști din 16 țări din întreaga lume, alături de 4 development angels din 4 țări europenesunt angrenați într-un nou proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.

Anul acesta, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scenariști români, Răzvan Rădulescu, s-a alăturat echipei de traineri a platformei. De-a lungul carierei sale, Răzvan Rădulescu a colaborat cu regizori precum Cristi Puiu (Marfa și Banii, Moartea domnului Lăzărescu), Lucian Pintilie (Niki Ardelean, colonel în rezervă), Constantin Popescu (Principii de viață), Călin Peter Netzer (Poziția copilului) sau Radu Muntean (Hârtia va fi albastră, Boogie, Marți după Crăciun, Un etaj mai jos, Alice T.). A debutât în regia de film, alături de Melissa De Raaf, cu lung metrajul Felicia, înainte de toate, film cu care a obținut Premiul de Debut, Premiul pentru Cel mai bun scenariu și Premiul pentru Interpretare (actrița Ozana Oancea) în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, TIFF 2010. În perioada 2015 – 2018, Răzvan Rădulescu a colaborat cu Torino Film Lab, fiind unul dintre tutorii principali ai TFL/ScriptLab.

Pe lângă prezența scenaristului Răzvan Rădulescu în echipa LIM 2019, doi tineri cineaști români se numără printre participanții ediției cu numărul 3 a LIM. Scenarista și regizoarea Andreea Borțun și scenaristul și regizorul Tudor Botezatu au fost selecționați dintr-un total de 350 de aplicații. De-a lungul training-ului cei doi își vor dezvolta proiectele de debut în lung metraj: Malul vânăt (Andreea Borțun) și Paza Minții (Tudor Botezatu).

LIM 2019 a avut startul în Polonia, în luna martie, primul workshop din cele trei ale platformei având loc în Regiunea Malpolska, în perioada 5 – 10 martie. La fel ca și în cele două ediții precedente ale Less is More, România va fi gazda celui de-al doilea wokshop, Franța fiind cea de-a treia și ultima țară în care grupul de participanți și traineri va poposi în toamnă, pentru desfășurarea celui de-al treilea workshop.

În perioada 7 – 13 iunie, LIM Workshop 2 le dă întâlnire celor 23 de participanți în Stațiunea Turistică Muntele Băișorii, locul care a găzduit și primele ediții LIM în România. Întâlnirile de lucru din cadrul workshop-ului se vor desfășura într-o locație cu un aer aparte, ruptă de lume și de tumultul orașelor sau satelor României – Hotelul Alpin Băișoara. Astfel, echipa și participanții LIM se vor adânci în lucrul teoretic și practic al celui de-al doilea atelier al training-ului de scenaristică oferit de experții LIM și vor continua să foreze în structurile narative ale proiectelor de film cu buget limitat. Participanții vor putea să aprofundeze feedback-ul oferit de tutorii LIM – Răzvan Rădulescu (România), Pierre Hodgson (Marea Britanie), Matthieu Taponier (Franța) și Séverine Cornamusaz (Elveția).

Scopul celui de-al doilea atelier LIM este de a găsi structura de bază a scenariilor aflate în lucru și de a folosi în scopuri creative limitările financiare ale filmului.

2019-SEETT-banner
Investitori internaționali din Europa de Sud-Est își dau întâlnire la București și Sofia
22 martie 2019

Cel de-al doilea workshop LIM debutează cu un eveniment special organizat la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). În data de 8 iunie, participanții vor avea ocazia să își prezinte proiectele în fața producătorilor și profesioniștilor din cinema prezenți la Cluj, în cadrul programului dedicat industriei de film la TIFF. Unul dintre scopurile LIM este acela de a genera crearea unei rețele europene formată din profesioniști ce lucrează în limitările unor filme cu bugete mici și, prin urmare, acela de a genera co-producții, noi modalități de finanțare și distribuție. Este pentru al treilea an consecutiv când proiectele LIM sunt prezentate profesioniștilor prezenți la TIFF.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior În Regatul Unit vor avea loc, totuși, alegeri europene. Problema Brexit nu poate fi rezolvată înainte de 23 mai
Articolul următor Galeria Galateca găzduiește expoziții excepționale în cadrul sezonului Franța-România.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Migrația, la răscruce: Evoluția emigrației și imigrației în România 
Actualitate Featured
Evocarea unui scriitor pribeag
Cultură și Educație
Cum facem ca să avem un buget echilibrat?
Economie Featured Opinii

RSS Știri Financiare

  • Orădenii de la Piața 9 intră pe piața din București cu Bakery P9 pe Calea Victoriei
  • Action deschide un magazin la Drobeta Turnu Severin și ajunge la zece unități în România
  • București a câștigat 22.500 de locuitori în ultimii 5 ani din migrația externă
  • „Tony Dog”, povestea unui gin românesc de calitate britanică
BusinessMark - OPERATIONAL HR - Vizual Post-Eveniment
Eveniment

Vorbim despre viitorul din câmpul muncii la Tomorrow@Work

4 minute

Unde mergem

3 minute
Eveniment

O nouă ediție a spectacolului “SIMFONIA APEI”, anunțată de Primăria Capitalei și Apa Nova

3 minute
Eveniment

Opera Comică pentru Copii readuce în scenă Spectacolul de balet ,,Prințesa florilor”

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?