În anii studenţiei şi mai târziu, când am revenit în ţară după activitatea de Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor” de la Praga, mergeam deseori la spectacolele găzduite de Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti. Atunci nu ştiam că, ajuns în anii senectuţii, voi putea cunoaşte viaţa şi activitatea longevivei artiste a teatrului românesc (1873-1961); unui asemenea demers i-a venit acum rândul, fructificând o carte găsită la un anticariat din Capitală: Amintiri, amintiri de Lucia Sturdza Bulandra, apărută în 1960 la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.
Lucia Sturdza – descendentă a unei familii nobiliare pe linia Principelui Moldovei Mihail Sturdza (1834-1849) – s-a născut la Iaşi la 25 august 1873. A absolvit “Facultatea de Litere şi Filosofie” din Bucureşti, dorindu-şi o carieră în domeniul învăţământului; în timpul studiilor universitare dânsa a predat o anumită perioadă ca profesoară suplinitoare la o şcoală primară pentru băieţi, mărturisind în cartea menţionată că avea nevoie de un salariu pentru a-şi plăti taxele universitare şi manualele studenţeşti. Citez în acest context din volumul Amintiri, amintiri: “Profesoratul a fost întotdeauna pentru mine un apostolat pe care l-am îndeplinit cu pasiune. Încă de tânără am simţit o adevărată chemare pentru această participare la dezvoltarea intelectuală a copiilor şi a tinerilor pe care mi-a fost dat să-i îndrumez. Când eram în liceu, marea mea plăcere era să rezum temele cu cât mai multă claritate şi să le expun colegei mele de bancă.”.
Negăsind niciun post în învăţământ, Lucia a mers în anul 1898 la directorul “Teatrului Naţional”, Petre Grădişteanu care, doar după o singură probă, a angajat-o. “Şi iată-mă în teatru, căzută ca din cer. După viaţa monotonă, îngustă şi apăsătoare în sânul familiei şi după mediul studios universitar, mă aflam deodată în vâltoarea unei lumi cu un specific nebănuit de mine. Şi, totuşi, m-am avântat cu multă îndrăzneală în noua mea carieră.”.
În seara de 1 octombrie 1898 tânăra debuta fără succes în piesa într-un act Primul bal a dramaturgului francez Édouard Pailleron; chiar atunci ea primise o telegramă de la bunica ei care îi interzicea ferm ca să poarte pe scenă numele marii familii căreia îi aparţinea: “Je te défends de porter le nom de ton père sur la scene!”/Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău!; Lucia, însă, nu a respectat acea poruncă, ducând de-a lungul deceniilor numele patern. Iată ce scrie în cartea ei: “Aducându-mi aminte de acest debut, rămân uneori uimită, iar alteori pufnesc în râs la gândul inconştienţei mele de atunci. Dar nu numai a mea, ci şi a celor care mi-au încredinţat interpretarea unui personaj pentru care nu prezentam nicio calitate. Era vorba de o domnişoară naivă şi răsfăţată, păşind cu ingenuitate şi feciorelnică cochetărie la primul ei bal.”.
După acel eşec, Lucia Sturdza a decis să meargă la cursurile de la “Conservator” ale Aristizzei Romanescu. Ea mărturiseşte: “Am citit cu aviditate tot ce era în legătură cu arta dramatică. Şi mai ales am urmărit cu încordare jocul tuturor actorilor mari şi mici, buni şi răi, compatrioţi şi străini. Din activitatea scenică, din jocul lor am desprins în mod analitic cerinţele cele mai imperioase ale artei actorului şi am pătruns justeţea sau falsitatea interpretărilor, ale intonaţiilor, ale procedeelor. Am înţeles că atât cultura fără talent, cât şi talentul fără cultură nu pot făuri un actor desăvârşit.”.
La 18 septembrie 1911 Lucia Sturdza a jucat în filmul Amor Fatal alături de Tony Bulandra cu care s-a căsătorit după câteva luni. Peste trei ani înfiinţa împreună cu soţul ei Teatrul “Regina Maria”. Deşi singura femeie, dânsa era severă, autoritară şi foarte exigentă; având o putere de muncă impresionantă, juca seară de seară, regiza spectacole, propunea colaboratori şi făcea angajări. În cartea de evocări la care fac referire în acest articol, dânsa îşi amintea cu mare plăcere de partenerul de viaţă şi de scenă: “Am stat uneori în sală în timp ce juca şi m-am simţit fermecată de sonoritatea vocii sale, de dicţiunea perfectă, de uşurinţa debitului, de lipsa de artificialitate şi de trăirea intensă a stărilor sufleteşti întrutotul adaptate vârstei personajului sau mediului în care se petrecea acţiunea. Am urmărit armonizarea gesturilor şi atitudinilor sale cu caracterul personajelor reprezentative ale atâtor timpuri: într-un fel gesticula în Cidul şi altfel în Karl Heinz. S-ar părea ciudat că trebuia să asist la repetiţii şi spectacole pentru a putea să înregistrez mai bine diferitele aspecte şi amănunte ale interpretărilor atât de variate pe care le-a realizat Tony Bulandra… Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia şi neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aş fi putut înfăptui nimic, n-aş fi putut rezista atâtor greutăţi.”.
Simultan Lucia Sturdza Bulandra a fost profesoară la “Conservatorul de Artă Dramatică” din Bucureşti, formând strălucite generaţii de actori printre care: Dina Cocea, George Calboreanu, Nicolae Bălţăţeanu, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Fory Eterle, Niki Atanasiu, Nineta Gusti, Alexandru Giugaru ş.a.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Lucia Sturdza-Bulandra s-a confruntat cu anumite dificultăţi precum: destrămarea companiei “Bulandra – Maximilian – Storin” în 1941; moartea soţului ei, Tony Bulandra în 1943; lipsa de fonduri personale, determinând-o pe artistă să vândă multe lucruri din casă şi cărţi din biblioteca personală, adunate cu mare dragoste.
Anii postbelici au fost, însă, purtători de satisfacţii profesionale precum numirea renumitei artiste ca directoare a “Teatrului Municipal” nou înfiinţat în anul 1947 şi inaugurat cu piesa Insula de Mihail Sebastian. Palmaresul teatral al Luciei Sturdza Bulandra a cuprins roluri memorabile ca: Maria Stuart; Doamna Waren; Regina Margot; Vasa Jeleznova; Mamouret; Doamna Alving; Anna Karenina; Maman Colibri; Sappho; Nebuna din Chaillot; Doamna Clara etc.
Lucia Sturdza Bulandra a primit numeroase distincţii şi titluri din ansamblul cărora menţionăm câteva: “Bene Merenti”, clasa I; “Steaua Republicii”; “Ordinul Muncii”, clasa I; “Meritul Cultural”; “Vulturul Alb”/Iugoslavia; titlul de “Artist al Poporului” ş.a.
Părăsea “scena vieţii” la vârsta de 88 de ani în ziua de 19 septembrie 1961.
Dintre cugetările celebrei noastre artiste am selectat următoarele: *“În teatru trebuie să urci treaptă cu treaptă, să faci practică îndelungată pentru a-ţi însuşi calităţile pe care nu le ai sau pentru a le dezvolta pe cele înnăscute.”; *“Regizorul ideal ar trebui să fie un bun psiholog, un iscusit decorator, un om cu o vastă cultură universală şi să cunoască bine actoria, adică aplicarea pe viu a meşteşugului actoricesc.”; *“Ca să domnească, actorul trebuie să abdice. În perfecta-i personalitate rezidă marea artă a actorului. Este o dedublare în care actorul se supraveghează pe sine în îndeplinirea construirii unui alt personaj, al aceluia visat de autor. Scopul va fi atins numai atunci când transformarea dă impresia de adevăr, de perfectă coeziune, de convingere aprofundată.”; *“Mimica este o artă specială care colaborează în mod însemnat cu arta teatrală; la nevoie ea ne poate învăţa contracţiunile muşchiulare ale feţei, care exprimă durerea, ilaritatea prostească etc.”; *“Imaginea deşteptată în mintea spectatorului prin joc se precizează cu ajutorul rostirii; ea se naşte prin expresia vizuală, se clarifică prin expresia auditivă, devenind mai puternică.”.
În memoriile sale, regizorul Sică Alexandrescu o caracteriza astfel pe Lucia Sturdza Bulandra: “A fost o boieroaică a teatrului românesc. Impresionase încă din tinereţe prin frumuseţe, inteligenţă şi printr-o prestaţie unică pe scenă pe care şi-a păstrat-o până la urmă. Ţinuta ei impozantă, atât în teatru, cât şi în viaţă, îţi evoca imaginea princiară a unei femei elegante care apare în mijlocul invitaţilor, coborând scara de onoare a unui palat. Energică directoare, ea a ştiut să impună disciplina actorilor în teatru, respectul pentru nobleţea artei şi prestigiul instituţiei.”.
