Am fost de două ori în Malta: *în aprilie 1984, într-o vizită oficială a delegaţiei conduse de ministrul român al tineretului la invitaţia omologului maltez; *în vara anului 2005, invitat fiind de bunul meu prieten, ambasadorul Maltei în Arabia Saudită (ca răspuns la vizita sa în România). În ambele deplasări am putut vedea multe obiective turistice, la unele dintre ele referindu-mă succint în acest articol. Menţionez că fiul meu cel mare Vlad Mihai a vizitat, de asemenea, frumoasa ţară de două ori, revenind de fiecare dată cu informaţii interesante şi impresii deosebite.
Pe Insula Gozo se află unele dintre cele mai vechi locuinţe umane datând din anul 3500 Î.Hr.: cele două Temple Megalitice Ggantija construite sub forma unei frunze de trifoi. Acolo ar fi fost spaţiul destinat unor ritualuri închinate fertilităţii, aşa cum reiese din mai multe statuete descoperite de arheologi. Circulă o legendă locală potrivit căreia o fiinţă feminină uriaşă, care mânca doar miere de albine şi boabe de fasole, ar fi născut un copil în urma unei relaţii de iubire cu un om de rând; ţinând copilul pe umăr, ea ar fi construit acele lăcaşuri de cult fără niciun ajutor din partea cuiva. De menţionat este faptul că mierea intra în denumirea acestor ţinuturi: grecii antici numeau acea insulă “Melite” (dulce ca mierea), iar romanii îi ziceau “Melita” în varianta latinizată; în insule trăiau roiuri de albine şi se producea mierea în întregul arhipelag mediteranean. Rămâne până astăzi o enigmă modul cum au fost cărate şi rânduite acele blocuri uriaşe de piatră în condiţiile în care nu se descoperiseră încă, în Neoliticul Timpuriu, roata şi unele unelte mecanice pe acele meleaguri cvasi-izolate de restul lumii. În alte locuri, am văzut vestigii ale Templelor Tarxiene din perioada Neoliticului Târziu; mi-a rămas în memorie statuia Zeiţei Fertilităţii cu picioarele sale robuste şi înveşmântată cu o cămaşă din piatră sub formă de platoşă, simbol al apărării (din nefericire, excavările arheologice nu au mai regăsit partea superioară a acelei statui).
Civilizaţiile ulterioare (greacă, feniciană, cartagineză, romană) – în funcţie de puterile regionale care au ocupat Malta pe calea armelor – şi-au lăsat anumite amprente, iar acestea sunt expuse în Muzeul de Arheologie din Capitala ţării. Mai conservate sunt câteva mozaicuri romane din perioada Împăratului Hadrian (117-38 Î.Hr.) care ridicase Malta la rangul de municipium/oraş liber.
Vizitatorii – între care m-am numărat şi eu – au ce admira în privinţa lăcaşurilor medievale de cult.
Catedrala “Sfântul Pavel” de la Mdina este un edificiu romano-catolic construit în secolul al XII-lea pe locul unde guvernatorul roman al Melitei, Publius, l-ar fi întâlnit pe Apostolul Pavel care a naufragiat în jurul anului 60, în deplasarea Sa pe Mare, de la Ierusalim la Roma unde urma să fie judecat. Pe insulă, Apostolul a petrecut trei luni, vindecând numeroşi bolnavi printre care tatăl lui Publius. Puternicul cutremur din Sicilia (1693) a provocat mari distrugeri ale acestei catedrale care a fost dezmembrată şi refăcută în stil baroc după planurile arhitectului maltez Lorenzo Gafa între anii 1696 şi 1705, putând fi admirată în întreaga ei splendoare până în zilele noastre. O parte din marmura folosită la decorările interioare provine de la ruinele romane ale Cartaginei.
În Valletta pot fi văzute câteva biserici, fiecare cu personalitatea ei în materie de arhitectură: *Catedrala de tip anglican a fost înfiinţată după ce Regina Adelaide a venit în Malta în anul 1839, descoperind că nu exista un asemenea lăcaş de cult. Catedrala are un turn înalt de 65 de metri şi este opera arhitectului William Scamp. *Biserica Fecioarei de pe Muntele Carmel o înlocuieşte pe cea ridicată în 1570 după planurile vestitului arhitect Gerolamo Cassar, care a fost distrusă aproape integral în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Domul său se sprijină pe 12 coloane masive. *Arhitectul menţionat mai înainte a realizat şi Catedrala “Sfântul Ioan” pentru cavalerii veacului al XVI-lea în perioada 1573-1578. *Biserica “Sfântul Francisc din Assisi”, terminată în anul 1607 are în interior multe picturi ale unor maeştri italieni printre care Mattia Preti, Pietro Gagliardi şi Fillipo Paladini; în exterior se află statuia ecvestră a Sfântului Francisc. *Biserica “Sfântul Dominic” a fost reconstruită şi consolidată după marele cutremur din 1693; am remarcat sculptura din lemn în stil baroc întruchipându-l pe Sfântul menţionat. *Biserica “Sfânta Ecaterina” – a fost folosită până astăzi de comunitatea italiană, are un Dom maiestuos, divizat în opt segmente decorate cu scene din viaţa acestei sfinte venerate de credincioşi.
De Biserica “Ta Pinu” făcătoare de minuni din insula Gozo se leagă o frumoasă istorie aflată de la ghidul de acolo. În anul 1575, reprezentantul Papei Grigorie al XII-lea, care a vizitat Insulele Malteze, a ordonat demolarea lăcaşului de cult, dată fiind starea de degradare a acestuia. La prima lovitură în zidurile ei, un muncitor şi-a rupt braţul, iar semnul divin a determinat oprirea demolării. Peste câţiva ani, în 1611 procuratorul Capelei, pe nume Pinu Gauci a plătit refacerea clădirii care de atunci a primit denumirea “Ta Pinu” şi construirea unui Altar. Potrivit unei legende locale, în anul 1883 o femeie foarte credincioasă a auzit o voce care o chema şi o ruga să spună de trei ori “Ave Maria” în timp ce se apropia de Biserică. În urma acestor fapte miraculoase, autorităţile au decis să se construiască un nou edificiu impunător în perioada 1922-1932. În faţa Altarului se află următorul text în limba latină: “Vetus Mariae Aedicula” şi o mare statuie de marmură albă a Fecioarei Maria. Biserica are 6 mari mozaicuri şi 76 de vitralii multicolore; Clopotniţa este înaltă de 61 de metri. Fiul meu cel mare Vlad Mihai are o cruciuliţă cumpărată din acel loc, de care nu se desparte.
Din perioada modernă, am vizitat Domul din Mosta, o biserică romano-catolică dedicată Adormirii Maicii Domnului, construită între anii 1833 şi 1860 în stil neoclasic după proiectul lui Giorgio Grognet de Vassé pe locul unei biserici renascentiste de la începutul secolului al XVII-lea. Ghidul ne-a povestit următorul miracol: la 9 aprilie 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o bombă a aviaţiei germane a străpuns imensa Cupolă, căzând în toiul slujbei chiar în mijlocul bisericii, fără a exploda!
Nu în muzeele de artă, ci în spaţiul religios am avut ocazia de a admira două strălucite opere ale pictorului italian Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571-1610). Astfel, în Catedrala “Sfântul Ioan” din Valletta se află lucrările sale: Decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântul Ieronim scriind. *Prima pictură a fost realizată în anul 1608 în timpul şederii sale la Valletta când a primit Înaltul Ordin de Cavaler din partea Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta. Aceasta este singura lucrare care poartă semnătura Maestrului, având culoarea roşie, similară sângelui ce curge din gâtul tăiat al lui Ioan Botezătorul. Opera de dimensiuni impresionante (361 cm. x 520 cm.) se caracterizează prin prezenţa clar-obscurului, mişcarea contorsionată, numărul redus de personaje şi detalii. *Cea de-a doua pictură – aflată faţă în faţă cu prima – este de dimensiuni mai reduse (117 cm. x 157 cm.), dar are calităţile similare, evidenţiate de către experţi.
Palatul Marilor Maeştri din Valletta a fost dintotdeauna reşedinţa guvernatorilor Maltei, de la regii locali şi apoi britanici la preşedinţii actuali (pe unul dintre ei l-am cunoscut cu prilejul vizitei oficiale menţionate la începutul acestui articol). Camera Consiliului reprezintă, prin ea însăşi, un mini-muzeu conţinând goblenuri ţesute în Franţa, arme şi armuri vechi, documente istorice ş.a. Mi-am notat o armură executată la Milano pentru Marele Maestru Adrien de Wignacourt şi o panoplie realizată pentru Marele Maestru Martin Garzes.
Închei cu vizita la Lower Barakka Gardens de pe terasa cărora am putut admira, la ceasul Asfinţitului, marele port maritim scăldat de apele albastre ale Mediteranei.
