Peliculă care redă cu extraordinară acuitate și sensibilitate felurite ipostaze ale vieții tinerilor liceeni, dramele trecutului antedecembrist, dar și importanța propriilor alegeri în situații-limită, ”Metronom” este un fel de ”Liceenii” al anului 2022, dar cu acțiunea plasată în perioada hippie.
Mărturisesc că mi-a fost teamă să văd ”Metronom”, știind că abordează, între altele, subiectul delicat al supravegherii de către Securitate, în vremurile dinainte de 1989 – nu de alta, dar am văzut și pelicule românești postdecembriste care tratează neinspirat subiectul. Fie neveridic, fie pur și simplu prost realizate artistic.
Vreau să liniștesc din start cititorul și potențialul viitor spectator al acestui film spunând că ”Metronom” este foarte bine realizat artistic și foarte veridic, prezentându-se lucrurile exact așa cum se petreceau.
Văzând începutul filmului, parcă mi-am retrăit pentru câteva zeci de minute propria viață, în perioada liceului. E drept, asta se petrecea mai târziu decât în film, adică prin anii ’84-’88. (Din fericire, n-am participat la compunerea de scrisori care să mă atragă în vizorul autorităților, dar știu cum se petreceau lucrurile pe atunci și știam din familie că e periculos chiar și să spui bancuri politice).
Să revenim la film. Alexandru Belc redă cu o extraordinară acuitate și sensibilitate două ipostaze ale vieții tinerei liceence Ana (rol foarte bun făcut de Mara Bugarin, expresivă și perfect mulată pe personaj). Prima, în care, ca orice tânără îndrăgostită, nu vede în fața ochilor decât persoana iubită, trebuie să știe dacă alesul inimii o iubește ”pe ea și numai pe ea”, neputând înțelege că de cele mai multe ori în viață nu există o singură iubire sau că prima iubire poate fi una înșelătoare. Pleacă de acasă, uneori împotriva dorinței părinților, doar pentru a-l întâlni mai des pe Sorin (Șerban Lazarovici), iar party-urile la care participau elevii sunt foarte realist redate: așa era, se asculta muzică românească bună, de la folk-ul lui Alifantis și al altora la inegalabilii Phoenix, apoi din muzica străină, evident Doors și Led Zeppelin, Janis Joplin, Pink Floyd și alții. Se beau un pahar sau mai multe, se dansa… Era elanul tipic vârstei, descătușarea după orele de studiu, care erau luate în serios, dar nu puteau acoperi toate necesitățile unei vârste incandescente. Erau anii hippie, anii ’70…
Apoi, a doua ”etapă”, confruntarea cu securitatea care află de o scrisoare, considerată la vremea aceea ”subversivă”, ce urma să fie expediată pe adresa postului de radio ”Europa liberă” și îi anchetează pe toți participanții la reuniuni.
Și aici regizorul și scenaristul Alexandru Belc merită o notă mare pentru felul în care se achită de sarcină, fiindcă redă foarte convingător inocența tinerei Ana, care nu putea înțelege unde a greșit și ce lucru atât de rău a făcut, iar în plus nu putea concepe să-și trădeze prietenii, și ca atare refuza să completeze declarația, oricâte argumente și mai ales amenințări i se aduceau (sau poate dorind să le sfideze tocmai fiindcă nu le vedea sensul). La fel de bine este portretizat și colonelul care o ancheta, un tip instruit, dar ”plat”, fără o profunzime și personalitate autentice. Acesta, în urma intervenției tatălui Anei, se decide să îi acorde fetei încă o șansă, dar neputând practic să renunțe la șabloanele sale: ”să scrii că înțelegi că ai greșit, că te vei îndrepta, noi te putem ajuta în viitor să intri la ce facultate vrei, dar să fii cooperantă; tatăl tău s-a rugat de mine să te ajut” etc. etc.
Este un ”dialog al surzilor” fiindcă, pe de o parte, tânăra nu poate nici să trădeze, dar nici să vadă o vină majoră fie și în legătura cu un post de radio străin, iar securistul nu își poate depăși limitele, jucând mereu ”la intimidare” și devenind maleabil doar dacă interlocutorul ”își pune cenușă în cap” și jură că nu se va mai repeta…
Momentul-cheie (și, totodată, un factor-surpriză în scenariu) este atunci când tatăl Anei, disperat că nu o poate convinge pe fată să dea declarația, îi destăinuie acesteia că tocmai Sorin, băiatul visurilor, trimisese la Securitate scrisoarea în cauză, ca să fie lăsat să plece împreună cu familia în Germania…
Dezamăgită și trădată, Ana va redacta în cele din urmă un text ”conform cerințelor”, în care își recunoaște atitudinea eronată, dar, pe fondul insistențelor securistului care tot o lăuda pentru alegere și încerca să-i promită un viitor bun, refuză să îl semneze.
În cele din urmă se termină ”remiză”, Ana fiind lăsată să plece de la sediul poliției cu promisiunea că va mai reflecta și, eventual, se va întoarce să semneze…
Finalul este unul oarecum nedecis, Ana se întâlnește la o cafea cu prietena cea mai bună, încă se mai gândește la Sorin, cele două vorbesc despre bac și despre viitor, dar și despre faptul că nu știu dacă vor mai fi chemate de cei care le anchetaseră.
Însă este bine ales acest final oarecum ambiguu, spectatorul poate completa cumva, în fond nu este esențial, iar povestea, de fapt, fusese spusă…
Conflictele dintre personaje sunt foarte bine redate, trăirile sunt autentice (simți că te întorci în anii tinereții), evenimentele se succed firesc. Singura scenă care mi s-a părut (ca spectator neutru) disonantă a fost cea în care, după ce Ana îi spune lui Sorin că știe totul, iar acesta, pe picior de plecare în Germania, recunoaște că el a dat scrisoarea organelor de ordine, trădându-i, practic, pe toți, fata își reafirmă iubirea și cei doi fac dragoste pasional… Pe mine scena asta nu m-a convins, altora s-ar putea să le placă, zicând că dragostea adevărată învinge totul…
Alexandru Belc declara într-un interviu că ”Metronom” este un film cu precădere pentru publicul născut după anul 2000, pentru generația tânără. Desigur, îi dăm dreptate din punct de vedere al faptului că a încercat să redea acele realități triste pentru un public care nu a apucat să le cunoască.
Dar, personal, trăiesc un sentiment bizar: unul dintre filmele adolescenței mele a fost ”Liceenii”, însă mi-am regăsit enorm de multe trăiri și amintiri din tinerețe în acest ”Metronom” al anului 2022, care ar putea fi un film similar pentru noua generație, dar și un inedit remember pentru cea veche.
Iar coloana sonoră readuce în prim-plan piese de excepție ale acelor timpuri.
