Al.Florin Țene
Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923 – 20 aprilie 2008) a fost o scriitoare, eseistă, critic literar, traducătoare și jurnalistă română, deosebit de activă în opoziția culturală față de regimul comunist din România
Fiica criticului literar interbelic Eugen Lovinescu, fondatorul cenaclului literar Sburătorul, Monica își manifestă precoce vocația literară. La vârsta de opt ani redactează un basm publicat, iar la cincisprezece ani semnează scurte proze în reviste prestigioase precum Vremea și Kalende
A obținut diploma Facultății de Litere din București (1946) și a primit o bursă a statului francez (1947), stabilindu-se la Paris, unde în 1948 cere azil politic în contextul instaurării regimului comunist în România .
Între 1951 și 1974, colaboră la emisiuni în limba română ale Radiodifuziunii Franceze, iar din anii 1960 activează la Radio Free Europe, realizând două emisiuni săptămânale de mare impact: „Teze și antiteze la Paris” și „Actualitatea culturală românească” Aceste programe informau țara despre evoluții culturale și politice din libertate și favorizau formarea unui discurs critic intern
Unele dintre textele emisiunilor au fost publicate sub titlul Unde Scurte (Madrid, 1978)
Monica Lovinescu fusese inițial influențată de estetica modernistă promovată de tatăl ei, Eugen Lovinescu Autoarea a fost preocupată de conturarea unui canon etic al literaturii române postbelice. În scrierile sale privind autoarele române, ea evidențiază nevoia de a combina criterii estetice cu cele morale, context politico-social și autenticitate, criticând marginalizarea femeilor scriitoare de către elite literare masculin‑centriste.
A susținut promovarea unor scriitoare precum Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana sau Adriana Bittel și reluarea unor texte marginalizate anterior, aplicând o lectură etică și profund contextuală.
Lovinescu a devenit ținta atacurilor orchestrate de Securitate, fiind chiar agresată în Paris în noiembrie 1977, în urma intervenției unor agenți. Incidentul nu a înfrânt-o: a revenit la microfonul Radio Free Europe și și-a continuat misiunea cu și mai multă hotărâre.
De asemenea, mama ei a fost arestată și a decedat în închisoare, o traumă pe care Monica Lovinescu nu a uitat-o niciodată
După 1989, redescoperirea operei sale a impulsionat reeditări, volume de interviuri și audiobook-uri, precum albumul lansat de Casa Radio la centenarul nașterii sale (2023), intitulat Monica Lovinescu. And I chose the microphone.
În decembrie 2023 a fost inaugurat un monument în București – statui ale Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca unite printr-o mantie de inox și însoțite de un „arbore al răului” ca simbol al infiltraților Securității la Radio Free Europe.
Schema critică academică
| Dimensiune | Elemente principale |
| Context istoric & biografic | Exilul, tragedia familială, educația interbelică |
| Poziție profesională | Jurnalistă și cronicară culturală în exil |
| Abordare critică | Axiologic‑etică, orientată spre autenticitate și pluralism |
| Rezistență culturală | Vocea opoziției prin radio, atacuri politice intimidatoare |
| Moștenire | Reeditări, studii academice, monumente, revenirea în cultura română |
Monica Lovinescu reprezintă, din perspectivă academică, un model de critic literar exilat care îmbină estetica cu etica, situându-se consecvent împotriva regimului totalitar. Ea și-a construit o carieră publică în jurul ideii că literatura autentică trebuie să reflecte valorile morale într-un context politic opresiv. Prin emisiunile sale radiofonice, contribuțiile critice și traducerile sale, Lovinescu a fost, până la sfârșitul vieții sale, o voce vitală pentru generații de români sub comunism. Moștenirea ei continuă să inspire cercetarea literară, studiile de gen și reflecția culturală despre identitate și libertate.
A. Opere de Monica Lovinescu (selecție)
1) Seria „Unde scurte” (cronici radio, memorii/eseuri)
- Unde scurte. Jurnal indirect (vol. I), Humanitas, 1990.
- Seismograme – Unde scurte II, Humanitas, 1993.
- Posteritatea contemporană – Unde scurte III, Humanitas, 1994.
- Est‑etice – Unde scurte IV, Humanitas, 1994.
- Pragul – Unde scurte V, Humanitas, 1995.
- Insula șerpilor – Unde scurte VI, Humanitas, 1996.
2) Memorii
- La apa Vavilonului, vol. I (1999) și vol. II (2001); ediție într‑un volum (Humanitas, 2008; reed. 2023).
3) Jurnale
- Jurnal 1981–1984 (ed. a II‑a revăzută, Humanitas, 2002).
- Jurnal 1985–1988 (Humanitas, 2003).
- Jurnal 1990–1993 (Humanitas, 2003).
- Jurnal 1994–1995 (Humanitas, 2004).
- Jurnal 1996–1997 (Humanitas, 2005).
- Jurnal 1998–2000 (Humanitas, 2006).
- Jurnal esențial (ed. Cristina Cioabă, Humanitas, 2010).
- Jurnal inedit 2001–2002 (Humanitas, 2014).
4) Critică, antologii, interviuri
- Diagonale (cronici din România literară, 1996–2001; Humanitas, 2002).
- O istorie a literaturii române pe unde scurte (1960–2000) (antologie; ed. și pref. Cristina Cioabă; Humanitas, 2014; reed. 2023).
- Etica neuitării. Eseuri politico‑istorice (Humanitas, 2008).
- Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler (Cartea Românească, 1992).
5) Proză
- Cuvântul din cuvinte (roman distopic; Humanitas, 2007).
B. Studii și resurse secundare (selectiv)
- Oana Fotache Dubălaru, „Towards an Ethical Canon of Postwar Romanian Literature: Monica Lovinescu on Women Writers”, Knjizenstvo 11/11 (2021).
- Camelia Crăciun, „Monica Lovinescu at Radio Free Europe”, în The Exile and Return of Writers from East‑Central Europe: A Compendium, De Gruyter, 2009, pp. 276–306.
- Doina Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu, Editura Vremea, 2008.
- Radio România Cultural, „Portret: Monica Lovinescu. «Adevăratul curaj este cel fără speranță»”, 19 nov. 2021.
- Contributors.ro, „Monica Lovinescu: viața pe unde scurte”, 27 oct. 2023 (contextul centenarului, arhiva Lovinescu‑Ierunca).
- România literară, Răzvan Voncu, „Anul Monica Lovinescu (II). Un critic de referință”, nr. 22/2023 (despre edițiile 2023 ale O istorie… și Etica neuitării).
- Courage (Cultural Opposition in the Socialist Era), „Lovinescu–Ierunca Collection at the Central National Historical Archives” (descriere fond arhivistic).
Note de orientare a lecturii
- Pentru cronologia și structura seriei Unde scurte (I–VI), vezi fișele Humanitas și sumarul bibliografic (1990–1996).
- Pentru edițiile jurnalelor (2002–2006; ediții ulterioare 2010, 2014), vezi pagina Humanitas și trimiterile academice.
- Pentru memoriile La apa Vavilonului (1999/2001; ed. unică 2008; reed. 2023), vezi fișele Humanitas/Wikipedia și cataloagele comerciale.
