Mihai Nicuț (e-nergia.ro)
Mecanismul prin care furnizorii de energie electrică trebuie să cumpere de la producători la prețul mic impus de stat îi obligă să indisponibilizeze sume considerabile, în contul garanțiilor ce trebuie constituite.
Mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice aplicabil începând cu 1 ianuarie, va pune o presiune suplimentară pe resursele financiare ale furnizorilor, oricum destul de afectați în acest an de rambursarea cu întârziere a compensațiilor de către Guvern, după cum reiese din lecturarea actelor normative și din discuții cu oameni din piață.
Concret, începând cu 1 ianuarie, producătorii energie (cu unele excepții) sunt obligați să anunțe către Operatorul pieței de energie OPCOM cantitățile de energie disponibile pentru vânzare, necontractate anterior, și trebuie să le vândă la prețul fix de 450 de lei/MWh. Furnizorii de energie cu clienți finali, precum și clienții finali mari, trimit tot către OPCOM necesarul de consum pentru anul următor, și cumpără energia, la același preț de 450 de lei/MWh.
Mecanismul prin care se va aplica reglementarea are o primă nuanță. Se va oferi de către producători energie la 450 de lei într-un volum mult mai mic decât necesarul furnizorilor de achiziție pentru consumul clienților lor. Porivit ultimelor declarații publice, doar undeva la maximum o treime din consumul de energie al anului viitor va fi oferit de producători la acest preț de 450 de lei, pentru că restul este deja contractat.
Și acum să ajungem la cum va funcționa efectiv mecanismul.
Prima presiune pusă pe furnizor este că va trebui să plătească zilnic energia cumpărată prin acest mecanism. De altfel, nici măcar nu plătește el, ci deschide un serviciu de direct debit la banca unde are contul, în favoarea OPCOM, prin care OPCOM “trage” zilnic banii care în final ajung la producător. Asta în condițiile în care furnizorul oricum mai trebuie să cumpere energie și din piață, incusiv cea spot, unde se plătește tot așa, zilnic, iar furnizorul primește de la clientul final banii pe energia vândută abia după ce emite și încasează factura, adică la mai mult de o lună și jumătate de la achiziție. Și nici măcar aceasta nu este problea cea mai mare.
Dificultatea suplimentară, mult mai dureroasă, este cea a constituirii garanțiilor cerute de legislație pentru acest mecanism de achiziție centralizată prin OPCOM. Astfel, furnizorii trebuie să facă dovada unei scrisori de garanție bancară echivalentă cu tot consumul clienților lui solicitat să fie cumpărat pentru o lună calendaristică. Atenție, pentru consumul solicitat, nu pentru energia efectiv vândută de producător prin acest mecanism, care va fi mult mai puțină decât ce au solicitat, după cum am spus mai sus.
Adică furnizorii va trebui să aibă în cont contravaloarea energiei pe care au notificat că vor să o cumpere timp de o lună. Un calcul simplu arată cam care ar fi impactul. Să presupunem pentru luna ianuarie un consum total de 5 TWh de energie electrică (anul acesta în ianuarie au fost 5,2) din care să presupunem că furnizorii și clienții mari ar mai avea nevoie de 3 TWh de cumpărat, pentru că o parte este consumul rețelelor și altă parte a fost deja achiziționată din trecut și va fi livrată în ianuarie la prețul din contractul semnat în trecut. Asta înseamnă o garanție totală pentru toți furnizorii, adică bani pe care toți trebuie să-i aibă în conturi, de 1,35 miliarde de lei, la prețul de 450 de lei/MWh. Bani care trebuie ținuți drept garanție în cont deși poate furnizorii nu vor primi prin acest mecanism decât 1 TWh din cei 3.
Furnizorii s-au plâns în repetate rânduri că prefinanțarea schemei de sprijin din acest an, prin care ei au suportat diferența dintre costul mare al energiei cumpărate din piață și cel mai mic, plafonat, de vânzare la client, coroborat cu faptul că statul a returnat târziu diferențele, i-a făcut să se împrumute masiv, și la acționari și la bănci. De alfel, au spus că băncile încep să refuze cererile de noi împrumuturi, pentru că au ajuns la limita maximă a expunerii pe sectorul energetic. Acum, probabil că tot la bănci va trebui să ajungă pentru a întregi această garanție.Evident, cu costul financiar de rigoare.
Atunci când s-a pus la cale mecanismul, OPCOM ar fi dorit ca garanția să acopere nu 30, ci 60 de zile de livrare, iar furnizorii au cerut scurtarea acestui termen dar și constituirea de garanții la nivelul efectiv al cantităților cumpărate, nu contractate. Au obținut doar reducerea termenului de la 60 la 30 de zile.
