Potrivit unui raport al Institutului Finanțelor Internaționale (IIF), o Asociație a marilor bănci și instituții financiare mondiale cu sediul la Washington, Rusia este pe cale să piardă 15 ani de progres economic și 30 ani de integrare cu Europa. Această situație este cauzată de sancțiunile ce i-au fost impuse de occidentali după invadarea Ucrainei. Între sectoarele cele mai afectate se află cel al automobilelor, vânzările de mașini noi aflându-se practic în degringoladă. Inflația este în prezent mare, de peste 17%.
Este realmente ”un salt înapoi”, spun autorii raportului Institutului IIF dat publicității la 8 iunie. Sancțiunile financiare – în special reducerea capacității Moscovei de a rambursa datoria sa externă – creșterea prețurilor și plecarea din Rusia a întreprinderilor străine diminuează cererea internă, ”umbrind serios perspectivele economice pe termen scurt, mediu și lung”.
Autorii raportului notează că ”unele dintre consecințele cele mai semnificative abia urmează să fie resimțite”.În ultima sa analiză, IIF prevede îndeosebi o contractare a economiei Rusiei cu 15% în 2022 și cu alte 3% în 2023. Cu toate acestea, impactul sancțiunilor rămâne greu de prognozat, având în vedere că ele sunt schimbătoare, plus o posibilă ripostă a Rusiei, în special în sectorul energiei. Elina Ribakova, economistă la IIF, susține și ea că sancțiunile bulversează lanțul valorilor mondiale și vede posibilă ”o dezintegrare de 30 de ani a investițiilor și a conexiunilor cu Europa”. Potrivit lui Clay Lowery, vice-președinte executiv al IIF, evaluarea eficacității sancțiunilor impuse contra Rusiei depinde de ceea ce guvernele încearcă să realizeze. ”Dacă au succes, ele dăunează economiei și sancțiunile au cu certitudine un impact”, spune Lowery. Totuși, în trecut, sancțiunile nu s-au dovedit atât de eficace pentru a determina schimbarea obiectivelor economiei Rusiei”, a adăugat el.
Sectorul automobile este în mod special afectat
Producția de automobile face parte din sectoarele industriale ale Rusiei care resimt cel mai mult impactul sancțiunilor occidentale. Acest lucru se vede din cifra vânzărilor de automobile noi: 24.268 vehicule lejere noi în luna mai, respectiv cu 52% mai puține față de luna aprilie și cu 83,5% mai puține la nivelul unui an. Prăbușirea vânzărilor a început în luna martie, după impunerea grelelor sancțiuni occidentale prioritar asupra acestui sector, interzicând mai ales exporturile de piese de schimb către Rusia. Apoi, retragerea din Rusia a multor mărci străine și oprirea livrărilor de piese de schimb au avut de asemenea consecințe grave, forțând numeroase uzine locale să-și oprească producția. În aprilie, producția Rusiei de automobile se diminuase cu 85,4% la nivelul anului. De la intrarea trupelor ruse în Ucraina, la 24 februarie, numeroși producători și-au oprit vânzarea de componente sau de automobile către Rusia și chiar producția pe teritoriul rus. Inflația și instabilitatea rublei au redus de asemenea posibilitățile Rusiei de a mai achiziționa produse de import, cu atât mai mult automobile.
Inflația și prețurile
Sancțiunile occidentale contra Rusiei după invadarea Ucrainei au determinat o creștere fulminantă a inflației. După ce în aprilie a atins cifra record de 17,8%, s-a redus un pic în luna mai, până la 17,1%, a informat serviciul de statistică rus, Rosstat, într-un comunicat de acum câteva zile. Creșterea prețurilor la produsele alimentare continuă să se accelereze, mai ales la produsele de bază cum ar fi zahărul (+61,4%), cerealele (+36,3%), pastele (+29,2%), fructele și legumele (+26,3%). La nivelul întregului an 2022, Banca centrală rusă prognoza o inflație de 23%, înainte însă de a se reduce un pic. La finele lunii mai, Vladimir Putin a dat asigurări că inflația nu va depăși până la urmă 15% până la finele acestui an, anunțând concomitent o creștere a pensiilor și a ajutoarelor sociale. Creșterea prețurilor a diminuat considerabil puterea de cumpărare a rușilor, ceea ce are drept consecință o reducere a consumului cu 10% la nivelul anului în curs.
” O analiză pertinentă a IIF …”
Io cre’ca-i impertinenta analiza IIF … idiotu’ mai mult se bucura de ceea ce pierde vecinu’ … decat de ceea ce castiga el !
” Cainele moare de drum lung …
si prostu’ de grija altuia „.