Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: O nouă amnistie pentru obligațiile fiscale suplimentare aferente tichetelor-cadou
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
FeaturedFiscalitate

O nouă amnistie pentru obligațiile fiscale suplimentare aferente tichetelor-cadou

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 13 martie 2023
Distribuie
Foto: www.freepik.com

Material de opinie de Laura Epure, Managing Associate, Tatiana Milu, Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal, și Diana Alexandru, Senior Consultant, Deloitte România

Tratamentul fiscal al tichetelor-cadou acordate de anumite societăți altor persoane decât propriilor angajați a fost subiectul unor dezbateri îndelungate între mediul de afaceri și autoritatea fiscală, dat fiind că, în urma unor controale, reprezentanții administrației au reîncadrat aceste beneficii din „venituri din alte surse” în „venituri din salarii”, stabilind astfel impozite și contribuții suplimentare, precum și dobânzi și penalități aferente în sarcina companiilor care le-au acordat. Astfel, sumele impuse au dublat, în unele cazuri, costul efectiv al tichetelor respective.

Inițial, legislația fiscală reglementa tratamentul fiscal al tichetelor cadou acordate angajaților altei companii drept venituri din alte surse, supuse doar impozitului pe venit cu reținere la sursă, existând inclusiv materiale emise de autoritățile fiscale care confirmau acest aspect. Cu toate acestea, interpretând în sens contrar legislația fiscală privind impozitarea tichetelor cadou, inspectorii au stabilit că acestea ar reprezenta venituri salariale, în anumite situații, chiar și în lipsa unei relații contractuale de muncă între emitentul tichetelor și beneficiarul lor.

Pentru a corecta situațiile apărute în practică, în 24 februarie 2023 a fost adoptată Legea nr. 43/2023 care prevede anularea obligațiilor fiscale principale și accesorii stabilite în astfel de cazuri.

Cine poate beneficia de amnistie?

Beneficiarii acestei facilități se împart în două categorii principale. Pe de-o parte, amnistia se aplică persoanelor juridice în sarcina cărora autoritățile fiscale au stabilit diferențe de obligații fiscale ca urmare a reîncadrării veniturilor din tichete cadou în categoria veniturilor de natură salarială.

Pe de altă parte, aceasta se aplică și persoanelor juridice care au acordat astfel de tichete cadou altor persoane decât angajaților lor, dar pentru care nu s-a emis încă o decizie de impunere, legea amnistiei limitând dreptul autorităților fiscale de a emite, în viitor, decizii de impunere pentru perioade fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv.

Legea prevede că amnistia se aplică doar pentru veniturile din tichete cadou obținute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii lor și care au fost încadrate în categoria veniturilor din alte surse. Prin urmare, fiecare contribuabil trebuie să-și analizeze cu atenție situația pentru a stabili dacă este eligibil pentru a beneficia de efectele favorabile ale amnistiei.

Furtunile dublează valoarea despăgubirilor pentru locuințe
6 iunie 2024

Pentru sumele deja achitate, contribuabilul trebuie să depună o cerere de restituire

În cazul în care obligațiile fiscale au fost deja stinse la data intrării în vigoare a legii, actul normativ prevede dreptul contribuabililor de a solicita restituirea sumelor respective prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal, în limita termenului de prescripție de cinci ani ce se calculează începând cu data intrării în vigoare a legii.

Pentru aplicarea amnistiei, Agenția Națională de Administrare Fiscală este obligată să emită, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii (27 februarie 2023), un ordin cu regulile necesare pentru anularea obligațiilor fiscale.

Cu toate acestea, experiențele recente cu astfel de reglementări au arătat că autoritățile au avut nevoie de mai mult timp pentru a adopta normele, ceea ce a întârziat aplicarea efectivă a facilității. Pe de altă parte, tocmai această experiență poate reprezenta o bază solidă în cadrul activității de elaborare a procedurii de aplicare, care să ajute autoritățile să se încadreze în termenul de 30 de zile și să degreveze contribuabilii de o povară ce le-a fost impusă ca urmare a unor neclarități legislative ce nu le pot fi imputate.

Marcel Boloș: În acest moment nu se pune problema introducerii de noi taxe și impozite. Trebuie să ne concentrăm pe digitalizare și combaterea evaziunii
3 ianuarie 2024

În concluzie, legea este binevenită, dar mai rămân câteva aspecte care trebuie clarificate de către autorități, întrucât amnistia prevăzută de acestea nu acoperă toate implicațiile tratamentului fiscal aplicabil tichetelor cadou. Spre exemplu, rămâne încă de clarificat dacă vor intra sub incidența acestei amnistii persoanele juridice care nu au tratat tichetele cadou drept venituri din alte surse (au aplicat alt tratament fiscal) sau cele care nu au acordat astfel de beneficii, ci au optat pentru acordarea de vouchere pentru magazinele online.

- Publicitate -
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior femeie ten acnee Descoperă 3 sfaturi utile de îngrijire a tenului predispus la acnee
Articolul următor Mike Pence: Istoria îl va reține pe Donald Trump drept ”responsabil” pentru asaltul asupra Capitoliului
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

IMM România avertizează: consumul a scăzut cu peste 25% la începutul anului, semnal de alarmă pentru economia reală
Economie
CSAT: Capabilități militare americane ar putea fi dislocate temporar în România
Politic
Turcia transmite un mesaj clar pentru turiști: vacanțele se desfășoară normal, iar sezonul estival 2026 poate fi rezervat cu încredere
Turism

RSS Știri Financiare

  • Decathlon va deschide un magazin de peste 1.000 metri pătrați în Plaza România 
  • 8 din 10 români sunt mai atenți la preț în acest an când fac cumpărături online
  • Odometrul modelelor Ford Tourneo din România a fost dat înapoi cu 327.000 kilometri
  • Peste 4,6 milioane metri pătrați de spații au fost certificați în 2025
Fiscalitate

Forvis Mazars lansează cea de-a 13-a ediție a Ghidului Fiscal pentru Europa Centrală și de Est

10 minute
Fiscalitate

TVA nedeclarată de peste 1,1 milioane lei identificată de inspectorii DGAF la o firmă din Suceava

1 minute
Energie

APCE: Lecția spaniolă și ce n-au învățat oficialii români din energie nici până astăzi

4 minute
Featured

Romeo Ghica, Hercesa România: „Majorarea TVA pune presiune pe cumpărători, dar poate accelera maturizarea pieței rezidențiale”

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?