O problemă de principiu: războiul nu este ceva bun

Nu vreau să cad în capcana de a politiza sau de a intra în dezbateri despre război, acum, când aproape că se vorbeşte numai despre acest lucru.

Dar este evident că trăim vremuri grele, multe lucruri se schimbă şi trebuie deseori să ne reevaluăm chiar propriile concepţii cu privire la un subiect sau altul.

Războiul are şi efecte economice, şi sociale, iar cum acestea sunt majoritar (dacă nu în totalitate) negative, este limpede că un conflict armat nu poate aduce nimic bun.

Dincolo de acest aspect, mai avem o problemă de principiu.

Recent, Letonia a adoptat reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în contextul instabilităţii din zonă. Măsura ar urma să intre în vigoare din 2023.

Poate fi o măsură îndreptăţită în contextul dat, dar, potrivit unor surse, Gatis Priede, membru al Gărzii naţionale lituaniene, a afirmat că ”acesta este un lucru bun” (întreaga ştire, aici). (Este doar un exemplu care mi-a fost la îndemână, nu e vorba doar de Letonia, desigur).

Auzim, de asemenea, destule voci care susţin înarmarea sau întărirea militară – în Europa, în lume.

Este momentul să precizăm ceva: pentru toţi cei care au trăit ororile Primului şi ale Celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru miile de familii care şi-au dus copiii şi soţii la groapă, în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă sau arşi în crematorii ori gazaţi, trebuie spus: războiul şi înarmarea NU sunt ceva bun.

Există răspunsul şi în Biblie, acolo unde Iisus spune că nu se pot scoate dracii prin alţi draci. (întreaga pildă: Matei, 12.22-37).

La fel, nu poţi elimina consecinţele tragice ale unui război apelând la şi mai multă înarmare, şi mai multe deplasări de trupe militare etc. Nu vei putea obţine decât un nou război.

Deci este o contradicţie de tip logic, în primul rând. Este ca şi cum ai sufla peste cărbunii încinşi din sobă pentru a stinge focul.

Paranteză. Dacă ar fi să aleg între prototipul omului modern, care stă la calculator, accesează jocuri video şi devine dependent de tot soiul de lucruri care înainte nici nu existau, şi cel al eroului de tip Avram Iancu sau Tudor Vladimirescu, între prototipul adolescentului bulimic şi depresiv şi cel al tânărului ostaş, sigur că m-aş îndrepta către cel de-al doilea. Ca tipologie şi mentalitate.

Dar cred că undeva este o punere a problemei greşită – nu avem nevoie de eroi nu în sensul că ei ar fi altfel decât de toată lauda, ci în sensul că nu avem nevoie ca numărul morţilor să crească.

Şi încă ceva: vizionaţi Beanpole, Saving Private Ryan, Schindler’s List, Apocalypse Now, Night and Fog, Fear and Desire, Un long dimanche de fiançailles şi alte filme despre război – şi, cu siguranţă, vă veţi convinge: războiul nu este, nu poate fi ceva bun.

Războiul este moarte. Ură. Violenţă. Dezumanizare.

De altfel, până nu demult nici nu am crezut că un război purtat cu mijloace clasice va mai avea loc în zilele noastre. Mi se părea ca şi cum aş fi citit că a reizbucnit ciuma bubonică sau că lepra face din nou ravagii.

În încheiere, trebuie să spun că, desigur, nu sunt atât de naiv sau de lipsit de viziune de ansamblu încât să nu realizez că un conflict armat trebuie, cumva, curmat pentru a nu lua amploare.

Nu îmi dau seama care poate fi soluţia. Nu ştiu, cine, ce anume ar trebui să spună la masa tratativelor pentru a obţine rezultatul dorit. Dar trebuie să existe o cale.

Mizez pe faptul că niciunul dintre mai-marii planetei nu este chiar atât de iraţional încât să utilizeze arma nucleară, fiindcă sunt mai multe puteri care o deţin şi asta ar însemna sfârşitul planetei, sfârşitul civilizaţiei umane pe Terra.

Nu contez însă nici pe înţelepciunea, nici pe moralitatea unor lideri care încă nu au înţeles că între bine şi rău diferenţa este ca între Paradisul pierdut şi gropile comune.