Pe primele 10 luni ale anului 2023, în Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea s-au înființat cele mai puține SRL-uri din ultimii ani. Firmele noi din 2023 sunt mai puține chiar și decât cele înființate în pandemie. Care ar fi motivele acestui declin al afacerilor noi? Cine mai are curajul să se avânte în hățișul afacerilor?
În perioada ianuarie-octombrie 2023 în județele Olteniei s-au înregistrat mai puține firme noi decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost culese de GdS din statisticile oficale ale Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Au fost analizate înregistrările de SRL-uri (societăți cu răspundere limitată), aceasta fiind cea mai răspândită formă de organizare din economie. Cea mai mare scădere a numărului de firme nou-înființate din categoria SRL-urilor s-a înregistrat în Dolj, unde SRL-urile apărute sunt cu 714 mai puține decât cele înființate în perioada similară din 2022.
Astfel, în 2023 (pe primele 10 luni) s-au înființat în Dolj 2.210 SRL-uri, iar în 2022 se înființaseră 2.924 de astfel de entități.
Și în restul Olteniei au apărut mai puține firme noi
În Gorj s-au înființat 957 de SRL-uri în 2023, față de 1.277 de astfel de entități, în 2022. În Mehedinți s-au înființat 510 firme în 2023, iar în 2022 apăruseră 720 de SRL-uri noi.
Și în Olt se observă un declin al numărului de firme nou-înființate în 2023, comparative cu anul anterior, dar și cu alți ani. În respectivul județ s-au înființat 902 firme în 2023, față de 1130 de SRL-uri înființate în aceeași perioadă din 2022. Și în Vâlcea s-a înregistrat un declin în ceea ce privește apariția firmelor noi.
În perioada ianuarie-octombrie 2023 s-au înființat în Vâlcea 935 de SRL-uri, față de 2022 când se înființaseră 1237 de astfel de firme.
Antreprenorii și potențialii antreprenori se tem de fiscalitatea în creștere
Numărul de firme noi în scădere, coroborate cu alte aspecte ce țin de piața de desfacere pentru firmele active pot da indicii ce avertizează o posibilă încetinire a ritmului economiei, în perioada următoare.
Condițiile precare de piată ar putea fi unul dintre motivele pentru care nu se mai deschid multe afaceri noi.
Ar mai fi un motiv solid pentru care oamenii nu își mai deschid firme: haosul fiscal din ultima perioadă. Schimbarea sistemelor de impozitare efectuate în timpul anului fiscal ar putea fi unul dintre motivele riguroase pentru care persoanele nu mai înființează afaceri noi.
“Dacă îți crește impozitul cu 300% în timpul anului fiscal, fără nicio predictibilitate, cum să mai ai intenția să deschizi afaceri noi?!?”, a precizat un antreprenor craiovean.
Firmele mici, în special SRL-urile au fost cele mai afectate de măsurile fiscale noi impuse în 2023. Anumite categorii de IMM-uri s-au trezit, în timpul anului fiscal, cu o majorare a impozitului pe venit de la 1% la 3%, aplicat la cifra de afaceri.
De asemenea, firmele mici suferă din cauza majorărilor repetate ale salariului minim pe economie în timpul anului fiscal, fără o predictibilitate a măsurilor fiscal de acest gen, astfel încât antreprenorii să aibă timp și posibilități să bugeteze salarii mai mari.
Record negativ de firme noi la nivel național
În perioada analizată s-a înregistrat un record negativ de firme nou-înființate la nivel național. Pe primele 10 luni ale anului 2023 s-au înființat 81.246 SRL-uri, conform datelor publicate de ONRC. Numărul de firme nou-înființate este mai mic decât în ultimii cinci ani.
Pe primele 10 luni din 2022 se înființaseră peste 132.000 de firme la nivel național. Anul acesta, numărul entităților economice noi a fost în scădere cu circa 40%.
Firmele nou-înființate în 2023 sunt mai puține că număr inclusive față de numărul de astfel de entități economice înființate în perioada pandemiei. Potrivit ONRC, în 2020, pe perioada analizată, s-au înființat aproximativ 110.000 de firme. De asemenea, în 2021 s-au înființat peste 148.000 de firme, la nivel național.