A doua zi după ce s-a dat legea care duce la tăieri din orele de şcoală, au început frământările ca să se vadă cât şi de unde să se taie. Deocamdată, ce se ştie este că din anul şcolar 2020-2021, „numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate.” Nici motivaţia, nici consecinţele de ordin economic şi social nu rezultă să fi fost evaluate când s-au fixat aceste numere.
Legea promulgată acum a fost iniţial respinsă de la promulgare cu motivaţia că intervenţia asupra numărului de ore „afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare din învățământ, precum și încadrarea cu personal”, iar modificarea numărului de ore „ar trebui să antreneze, în mod corelativ, şi modificarea planurilor-cadru şi programelor şcolare, dar şi a manualelor şcolare”. Acestea au fost scrise la 3 ianuarie 2019. S-or fi schimbat de atunci planuri-cadru, programe, manuale, încât legea care nu fusese bună la începutul anului să fi devenit acum, spre sfârşitul anului, corespunzătoare? În general, când se stabilesc disciplinele dintr-un plan-cadru şi ponderile acestora, sunt consultaţi şi beneficiarii din economie şi din societate, cei care preiau resursa umană formată prin şcoală pe baza disciplinelor din planurile-cadru? Agenţii economici sunt întrebaţi asupra specificului, cerinţelor, perspectivelor din domeniile profesionale cărora le aparţin, ca în funcţie de acestea să fie reglate includerea sau excluderea unor discipline din planurile de învăţământ, mărirea sau micşorarea numărului de ore alocat unora sau altora dintre discipline, conţinuturile manualelor? Un răspuns afirmativ este îndoielnic. Urmarea se arată sub formă de confuzie şi de nelinişte.
Confuzia apare asupra soartei unor discipline de învăţământ. Din ce spune ministrul educaţiei şi cercetării privind numărul de ore, e desprins la un moment dat înţelesul că cine ştie ce discipline vor fi scoase cu totul din planuri-cadru, de unde revenirea cu explicaţia că nu e vorba de „dispariţie”, ci de regândirea modului de predare şi că, în orice caz, „nu este vorba de o reducere a numărului de ore acum”. Ministrul dă chiar asigurări în sensul obiectivităţii: „Împreună cu toţi partenerii noştri, vom iniţia dialogul pe tema revizuirii planurilor-cadru, pentru că altfel nu se poate. Nu vom lua nicio decizie din pix, pentru că nu avem cum să facem asta, ci după o consultare serioasă, consultare publică. Abia după ce vom realiza aceste noi planuri-cadru vom trece la realizarea programelor”.
Neliniştea este legată de perspectiva locului de muncă, atât timp căt în sistemul nostru educaţional, sub aspectul încadrării, tutelară este norma, şi aceea definită numai şi numai prin numărul de ore la catedră, în faţa clasei. De asemenea, neliniştea pentru locul de muncă este alimentată şi de considerarea la noi drept an şcolar doar a timpului prevăzut pentru mers la şcoală şi pentru stat în bancă, de unde şi complexarea că „avem cel mai scurt an şcolar”.
Orele de şcoală în sensul clasic (adică vechi) acum sunt multe, cu diverse consecinţe care decurg de aici. Una este aceea că din cauza mulţimii, devin grele şi nedorite şi orele care altfel ar fi agreate, iar şcoala toată ajunge să fie nesuferită. Nici scoaterea pur şi simplu a unora dintre ore din orar, nici mutarea lor în programul „Şcoala după şcoală” nu reprezintă soluţii reale, ci noi forme de păcăleală care să alimenteze ipocrizia dominantă în şcoala noastră dintotdeauna. Şi în prezent există păcăleli prin care au fost mimate degrevarea şi opţiunea, păcăleli care se numesc „curriculum la dispoziţia şcolii”, „maximum şi minimum de ore”. Adevărata şi necesara uşurare a orarului nu se va putea face decât atunci când reducerea numărului de ore nu va mai fi scop în sine sau, în orice caz, nu va mai fi urmărită cu scopul de a-i ţine pe elevi cât mai puţin la şcoală, cu convingerea că asta e în interesul lor.
