Încep acest articol cu rezultatele unui exerciţiu agreabil de selecţie: identificarea unor versuri despre codri şi păduri în opera eminesciană. Citirea multor creaţii literare ale Poetului Fără Pereche al românilor mi-a fost pe deplin răsplătită în speranţa că cititorii gazetei Curierul Naţional vor fi impresionaţi de o adevărată obsesie evocativă şi afectivă a lui Mihai Eminescu faţă de “aurul verde” milenar al neamului nostru.
Iată în continuare o serie de exemple semnificative: *Fiind băiet, păduri cutreieram: “Fiind băiet, păduri cutreieram/Şi mă culcam ades lângă izvor,/Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/S-aud cum apa sună-ncetişor:/Un freamăt lin trecea din ram în ram/Şi un miros venea adormitor.” *Freamăt de codru: “Tresărind scânteie lacul/Şi se leagănă sub soare;/Eu, privindu-l din pădure,/Las aleanul să mă fure/Şi ascult de la răcoare/Pitpalacul.” *Ce te legeni?: “- Ce te legeni, codrule,/Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la pământ?/- De ce nu m-aş legăna/Dacă trece vremea mea?/Ziua scade, noaptea creşte/Şi frunzişul mi-l răreşte.” *Codrule, Măria Ta: “Codrule, Măria Ta,/Lasă-mă sub poala ta,/Că nimica n-oi strica,/Fără num-o rămurea/Să-mi atârn armele-n ea.” *La mijloc de codru: “La mijloc de codru des,/Toate păsările ies/Din huceac de aluniş,/La voiosul luminiş,/Luminiş de lângă baltă,/Care-n trestia înaltă/Legănându-se din unde,/În adâncu-i se pătrunde,/Şi de lună şi de soare,/Şi de păsări călătoare,/Şi de lună şi de stele,/Şi de zbor de rândunele,/Şi de chipul dragei mele.” *Călin: “De când codrul, dragul codru, troienindu-şi frunza toată,/Îşi deschide-a lui adâncuri, faţa lunei să le bată,/Tristă-i firea, iară vântul sperios vo creangă farmă,/Singuratice izvoare fac cu valurile larmă.” *Muşatin şi codrul, I: “Săracă Ţara-de-Sus,/Toată faima ţi s-a dus!/Acu cinci sute de ani/Numai codru îmi erai./Împrejur năşteau pustii,/Se surpau împărăţii,/Neamurile-mbătrâneau,/Crăiile se treceau/Şi cetăţi se risipeau,/Numai codrii tăi creşteau.” *O, rămâi: “Astăzi, chiar de m-aş întoarce,/A-nţelege n-o mai pot./Unde eşti, copilărie,/Cu pădurea ta cu tot?” *Revedere: “Codrule, codruţule,/Ce mai faci, drăguţule,/Că de când nu ne-am văzut,/Multă vreme au trecut/Şi de când m-am depărtat,/Multă lume am îmblat.” *De treci codrii de aramă, din poemul Călin (file de poveste), partea a VIII-a: “De treci codrii de aramă, de departe vezi albind/Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint./Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt,/Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;/Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,/Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă./Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint/Vezi isvoare sdrumicate (sfărâmate – n.n.) peste pietre licurind.” *Memento mori: “Lângă râuri argintoase, care mişcă-n mii de valuri,/A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri,/Printre bolţi săpate-n munte, lunecând întunecos,/Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate,/Codrii de argint ce mişcă a lor ramuri luminate/Şi păduri de-aramă roşă răsunând armonios.” *Doina: “Codrul – frate cu românul -/De secure se tot pleacă/Şi izvoarele îi seacă -/Sărac în ţară săracă!” *Dorinţa: “Vino-n codru la izvorul/Care tremură pe prund,/Unde prispa cea de brazde/Crengi plecate o ascund./Adormind de armonia/Codrului bătut de gânduri,/Flori de tei deasupra noastră/Or să cadă rânduri-rânduri.” *Ea-şi urma cărarea-n codru: “Ea-şi urma cărarea-n codru./Eu mă iau pe a ei urmă,/Când ajung cu ea alături,/Răsuflarea mi se curmă.” *Eu număr, ah, plângând: “Auzi: din codri cum/Izvoare prund răstorn/Şi melancolic blând/Un glas de corn.” *Luna iese dintre codri: “Luna iese dintre codri./Noaptea toată stă s-o vadă./Zugrăveşte umbre negre/Pe linţolii de zăpadă.” *Trecutele vremuri: “Prin negre crengi de brad/Se strecură luna./Din codri-mi răsună/Un dulce glas de corn.”
În trecut plaiurile noastre aveau păduri de toată frumuseţea; cine oare nu a auzit sau nu a citit despre Codrii Vlăsiei şi Codrii Cosminului?
Din fericire încă mai există unele “oaze de verdeaţă” pe teritoriul României. Iată câteva: i) Pădurea de stejari seculari Mociar din apropierea oraşului Reghin se întinde pe o suprafaţă de circa 570 de hectare şi se află la o altitudine de 400 de metri. Declarată rezervaţie forestieră naturală în 1932 aceasta cuprinde stejari noduroşi înalţi de 15-20 de metri având diametrul între 1,5 şi 4 metri. ii) Pădurea Letea este situată în judeţul Tulcea pe o suprafaţă de circa 5.200 de hectare. În zona numită Haşmacul Mare din anul 1938 cinci sute de hectare au fost declarate ca rezervaţie naturală. Experţii din domeniul florei consideră că zona respectivă este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa. iii) Pădurea Caraorman din acelaşi judeţ se află în Delta Dunării, iar denumirea sa înseamnă în limba turcă Pădure întunecată; ea este o rezervaţie naturală. iv) Pădurea Bogăţii din judeţul Braşov/Munţii Perşani cu o arie de peste 6.300 de hectare este protejată prin lege din anul 2000. v) Parcul Naţional Cozia din judeţul Vâlcease află în partea sud-estică a Munţilor Lotrului.Acesta include Pădurea Călineşti-Brezoi, un spaţiu protejat de 200 de hectare care are o însemnătate geo-morfologică (prin “conglomeratele de Brezoi”), floristică şi peisagistică. vi) Codrii de Argint – astfel se cheamă aria protejată de interes naţional din judeţul Neamţ aflată pe teritoriul administrativ al comunei Agapia; conţine specii arboricole de mesteacăn. vii) Codrul secular Slătioara este situat pe versantul sud-estic al Masivului Rarău din judeţul Suceava. De când a devenit rezervaţie naturală în anul 1941 arborii mor în picioare, iar lemnul lor se descompune oferind hrană pentru viitoarele generaţii arboricole ca într-o mare “familie a naturii”. viii) În acelaşi judeţ există Codrul secular Giumalău pe teritoriul administrativ al comunei Pojorâta. Are o suprafaţă de aproape 310 hectare conţinând fagi din vremurile dacice. ix) Pădurea Hoia-Baciu din proximitatea Municipiului Cluj-Napoca cuprinde numeroşi stejari, arţari, carpeni, aluni, meri şi peri sălbatici. Este renumită în întreaga lume prin tulpinele arcuite ale arborilor pe care îi găzduieşte generând diferite legende populare. x) Parcul Natural Lunca Mureşului situat în judeţele Arad şi Timişeste un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri aluviale, zăvoaie şi şleauri de câmpie, galerii de plopi şi de sălcii unde se află peste 200 de specii de păsări.
Până aici toate bune şi frumoase, dar să nu uităm realităţile concrete din ultimii ani. *Au avut loc multe defrişări determinate de obţinerea unor câştiguri cât mai mari. *În zonele adiacente unor centre urbane dispar păduri întregi pentru a face loc unor proiecte imobiliare dubioase (a se vedea Pădurea Băneasa). *S-a extins o adevărată “mafie a moştenirilor” care beneficiază de notari “aserviţi” pe bani grei. *Au apărut doar sporadic campanii de împădurire menite să răspundă nevoii urgente de conservare a pădurilor. *Lemnul exploatat fără noimă a devenit un produs esenţial în exporturile româneşti către unele state europene (e.g. plecarea masivă a acestuia chiar spre ţara Pădurii Vieneze). *Sunt ignorate programele eficiente de perpetuare a faunei pădurilor (urşi, cerbi, căprioare, râşi, mistreţi etc.); nu întâmplător au ajuns familiile de urşi în centre urbane şi staţiuni turistice. *Incendiile provocate în anumite zone împădurite s-au înmulţit îngrijorător. *Multe păduri au fost transformate în locuri de colectare a deşeurilor industriale sau menajere. *O imensă “furtună de hârtie” domină la ora actuală multiple zone ale vieţii economice, sociale şi culturale ş.a.
Cred că nu se mai poate continua cu asemenea practici şi fenomene care pun în pericol “aurul verde” românesc. În caz contrar s-ar putea ca urmaşii noştri să vadă într-un viitor nu prea îndepărtat în locul pădurilor adevărate doar nişte diorame atractiv colorate la Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa” din Bucureşti, similare celor ce prezintă astăzi animale şi păsări din epoci preistorice demult apuse.
