Al.Florin Țene
Volumul Ora licornei al poetei Persida Rugu se înscrie firesc într-o operă deja consolidată printr-o remarcabilă coerență tematică și stilistică, dar și printr-o constantă rafinare a expresiei lirice. Prefațat de Iulia Anamaria Ghidiu, volumul confirmă o voce poetică matură, interiorizată, care își asumă poezia ca experiență existențială totală, situată la intersecția dintre spiritualitate, memorie și contemplație.
Titlul volumului, Ora licornei, este de o sugestivitate aparte, trimițând la mitologia unicornului (licornei), simbol al purității, al inaccesibilului și al revelației. „Ora” devine aici un timp privilegiat, o clipă de grație în care realul se suspendă, iar ființa poetică accede la o dimensiune superioară a cunoașterii. Licorna nu este doar o figură livrescă, ci o metaforă a transcendenței, a idealului imposibil de atins pe deplin, dar mereu invocat.
Cele patru cicluri ale volumului creează o arhitectură lirică bine articulată, în care temele majore – evadarea, sacralitatea cotidianului, memoria, iubirea și solitudinea – se întrepătrund organic. Din fragmentele vizibile (precum ciclul „Persida Rugu”), se remarcă o poezie a interiorității, în care discursul liric devine o formă de meditație asupra condiției umane.
Versurile citate în paginile oferite („Desi este un loc predilect de evadare…”, „ca o imensă recunoștință adusă Cerului…”) relevă o poetică a transfigurării: realitatea este filtrată printr-o sensibilitate profund religioasă, în care gesturile simple capătă valoare ritualică. Poezia devine, astfel, o formă de rugăciune laică, un exercițiu de purificare.
Unul dintre punctele forte ale volumului este bogăția imaginarului. Persida Rugu operează cu imagini de mare finețe simbolică: „pajiștea de rugă”, „abur pâine”, „lumina începutului de zi”, „psalmi zămisliți de amurg”. Acestea construiesc un univers poetic în care sacrul și profanul coexistă într-o armonie discretă.
Limbajul este elaborat, dar nu ostentativ. Se remarcă o preferință pentru metafore ample, uneori de factură barocă, dar întotdeauna susținute de o autentică trăire interioară. Tonul este grav, reflexiv, uneori elegiac, dar niciodată declamativ.
Poezia Persidei Rugu este profund marcată de o dimensiune spirituală, fără a deveni confesională în sens strict. Dumnezeu este prezent mai degrabă ca energie difuză, ca principiu ordonator al universului interior. Versurile sugerează o permanentă căutare a sensului, o „foame de absolut” care nu se consumă niciodată.
Această dimensiune este amplificată de formația intelectuală a autoarei (filosofie, psihopedagogie), care se reflectă într-un discurs poetic lucid, bine controlat, dar traversat de o emoție autentică.
Un alt filon important este cel al solitudinii asumate. Eul liric nu fuge de singurătate, ci o transformă într-un spațiu al revelației. „Desprinderea” de lume nu este o negare a acesteia, ci o modalitate de a o înțelege mai profund.
Memoria apare ca un spațiu de recuperare afectivă, dar și ca o formă de reconstituire identitară. Poemele devin astfel locuri de întâlnire între trecut și prezent, între real și imaginar.
Ora licornei continuă direcțiile deja conturate în volumele anterioare (Viața după Azelman, Oglinzi alchimice, Umbra fluturelui de abanos), dar aduce un plus de limpezime și concentrare. Dacă în cărțile precedente discursul era uneori mai dens și mai hermetic, aici se observă o tendință spre esențializare.
Volumul Ora licornei este o carte de maturitate, în care Persida Rugu își confirmă statutul de poet al interiorității și al reflecției spirituale. Este o poezie care nu caută efectul imediat, ci construiește lent, prin acumulare de sensuri și imagini, un univers liric coerent și profund.
Dedicația adresată familiei Al. Florin Țene și Titina Nica Țene adaugă o notă de autenticitate și căldură umană, sugerând că această carte este nu doar un act artistic, ci și unul de comuniune.
În ansamblu, Ora licornei se impune ca un volum de referință în lirica contemporană de orientare reflexiv-spirituală, confirmând vocația unei autoare pentru care poezia rămâne, în esență, o formă de cunoaștere și de mântuire prin cuvânt.
