Poliţiştii de frontieră au depistat în ultimele trei zile, în zona de competenţă, aproximativ 100 kilograme peşte şi 350 m plase tip monofilament, pentru care, mai mulţi cetăţeni români nu deţineau documentele legale, a anuntat Garda de Coasta.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, în apropierea localităţii Sinoe, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 44 şi 67 de ani de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul aflat la volan nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, la controlul efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, opt plase de pescuit de tip monofilament în lungime totală de 350 m şi cantitatea de 7,8 kilograme peşte, specia caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu au putut prezenta documente legale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Pardina au oprit pentru control, pe raza localităţii Ceatalchioi, un autovehicul înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român B.T., în vârstă de 70 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.
În urma verificărilor, în autovehicul, a fost descoperită cantitatea de 25 kilograme de peşte, din specia plătică, în stare proaspătă pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în zona Pieţei din localitatea Hârşova, au surprins un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza localităţii Hârşova, care oferea spre vânzare cantitatea de 28 kilograme de peşte, din specia crap, în stare proaspătă, fără să deţină autorizaţie de comercializare.
De asemenea, a fost depistat un cetăţean român, în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza localităţii Hârşova, care deţinea cantitatea de 6 kilograme de peşte, din specia crap, în stare proaspătă, fără să deţină documente de provenienţă.
Totodată, în aceeaşi zonă, a fost găsită cantitatea de 28 kilograme de peşte, din specia plătică, în stare proaspătă, precum şi cantitatea de 4 kilograme peşte afumat, din aceeaşi specie.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată unor societăţi comerciale de profil, conform procedurile legale, plasele au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinerea,transportul şi comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie” şi au fost aplicate două amenzi contravenţionale în valoare totală de 1000 de lei.