Al.Florin Ţene
Poetul viaţă personală nu are
El sprijină cerul să nu cadă peste noi
Se face nor şi-n tăcere cărare
Spre turnul potopit de ploi.
Poetul nu are viaţă personală
Întâmpină zorii alergând prin fum
Salvează marinarii surprinşi în cală
Sau fecioarele urmărite pe drum.
Poetul viaţă personală nu are
Fântânilor spre seară li se-nchină
Şi cumpenelor le pune în vârf un soare
Salvând amurgul de rugină.
Poetul nu are viaţă personală
El curge molatic ca un râu sub lună,
Atunci când vântul coboară cu-o rafală
Păzeşte livada cu Poezia împreună
Poetul viaţă personală nu are
Târziu se culcă învelit de-o zeghe
Şi-atunci mai scrie un poem pe-o zare
Până când cocoşii îl strigă, stând de veghe.
Poetul e soldatul ce apără iubirea
Cu pana înmuiată în cerul albastru
Înconjurat de muze şi mărul bun
Din care muşcă ca dintr-un astru
Şi-atunci când am încercat să-ţi spun:
Poetul trăieşte întotdeauna în vis
Stând de straje cuvântului scris.
