Al.Florin Țene
Poezia, în esența ei profundă, poate fi înțeleasă filosofic ca o formă unică de cunoaștere și revelare a existenței. Dincolo de versificație și figurile de stil, poezia este un mod de a gândi și de a simți lumea, o expresie a condiției umane în fața misterului, a timpului, a morții, a iubirii, a transcendenței.
Heidegger percepea Poezia ca formă de adevăr.
Martin Heidegger consideră poezia ca fiind „limbajul originar al ființei”. Poetul nu doar scrie cuvinte frumoase, ci „adăpostește ființa în cuvânt”, adică face vizibil acel adevăr care nu poate fi prins în concepte logice sau științifice. Poezia revelează, dezvăluie ceea ce e ascuns. Așadar, poezia nu este despre realitate, ci despre adevăr – despre acel adevăr profund care scapă rațiunii.
Iar Kant și Schopenhauer înțelegeau Poezia ca experiență estetică a lumii
Pentru Immanuel Kant, arta (inclusiv poezia) produce o plăcere dezinteresată, o contemplare liberă a formelor, o armonie între imaginație și intelect. La Schopenhauer, poezia este o evadare din voința oarbă a lumii – o suspendare temporară a suferinței, prin contemplarea frumuseții. Din această perspectivă, poezia este o formă de eliberare metafizică, o fereastră către o lume pură, ideală.
.În textele filosovice ale lui Freud, Jung ,Poezia descoperim limbajul simbolic al inconștientului
În gândirea psihanalitică, poezia este o manifestare simbolică a conținuturilor inconștiente. Ea ne permite să exprimăm ceea ce nu putem spune în mod direct – dorințe, traume, fantasme, arhetipuri. Poetul este un mediator între eul conștient și adâncurile psihicului, iar poemul devine un act de cunoaștere de sine.. Poezia era considerată ca o libertate ontologică de către Sartre și Camus.
Pentru filozofia existențialistă, poezia este un act de libertate. Ea refuză convențiile rațiunii și ale limbajului „normal” și creează lumi posibile. Poetul, asemenea omului absurd al lui Camus, este conștient de golul existenței, dar își afirmă libertatea prin creație, chiar și fără sens ultim. Poezia este un mod de a rezista absurdului prin frumusețe.
Pentru clujeanul Blaga Poezia era considerată sacrament laic, la fel și Bachelard.
Gaston Bachelard vede poezia ca imagine originară, un spațiu în care imaginația materială (apa, focul, casa, aerul) se transformă în mit personal. La Lucian Blaga, poezia este o metaforă revelatoare, un „mod de cunoaștere luciferică”, care nu luminează total, ci păstrează misterul. Poezia nu e știință, ci un act de intuiție și mister, prin care omul participă la sacru
Filosofic vorbind, poezia este mult mai mult decât un ornament al limbajului. Este un mod de a fi în lume, un mod de a căuta sensul în lipsa de sens, de a spune ceea ce nu se poate spune, de a simți ceea ce nu se poate dovedi. Într-o lume dominată de tehnologie, raționalizare și graba utilitară, poezia rămâne un spațiu al rezistenței sensibile și al mărturisirii umanității.
Iar pentru mine Poezia este însăși viața pe Terra.
