*Am citit o poezie scrisă de Dan Deşliu (1927-1992) care mi-a generat o neplăcere profundă, ca să mă exprim eufemistic şi să evit acele cuvinte ce se impuneau în virtutea ştiinţei Semanticii, stăpânite de mine de mulţi ani. Poezia scrisă în nota slugărniciei şi oportunismului politic, publicată în ziarul Scânteia din 9 martie 1953, se cheamă simplu şi direct: Pentru Stalin; mă mir că, prin zelul său, autorul nu a supranumit-o Odă (mai ales că “o dă” sau spus mai respectuos, “o oferă” despotului ruso-sovietic Iosif Visarionovici Stalin). Iată textul integral al acestei pseudo-creaţii literare dezgustătoare: “Nu pot să cred! Prea crâncen e cuvântul/să-ncapă într-al inimii cuprins!/şi n-am puteri să pot cuprinde gândul/că inima ce-a-nflăcărat pământul/bătăile de-a pururea şi-a stins./Tu eşti în noi – ca soarele fierbinte;/mândria şi tăria noastră eşti!/Nu în amaru-aducerii aminte,/ci-n focul luptei eşti cu noi – părinte/şi steag al fericirii omeneşti!/O flacără de viaţă dătătoare,/străluminând al anilor potop/pentru dreptatea clasei muncitoare/tu ai jertfit suflare cu suflare/şi sângele din tine – strop cu strop./Eu nici măcar o singură clipită/nu mi te pot închipui altfel,/ci pururi treaz, cu mâna aţintită/spre minunata lume înflorită/ce se clădeşte-n marmori şi oţel!/Acuma chiar, în ziua cea mai cruntă,/pe umărul o clipă gârbovit/simţim această mână neînfrântă/care ne-a ridicat către izbândă/şi pentru omul simplu s-a trudit./Se-nalţă comunismul cu tărie,/nu-i doar un vis pe glob rătăcitor;/iar tu, făptuitor de bucurie,/eşti viu – că ţara visului e vie,/e viu al omenirii viitor!/Luaţi seama, ucigaşi din Soare-Apune:/nu veţi opri istoria în loc!/Pe calea viitorului-minune/păşeşte azi ne-nvinsa Uniune/şi-n rânduri tari brigăzile de şoc!/Cu noi e tot ce-i dragoste de viaţă:/armate nesfârşite de eroi,/înfăptuind gândirea lui măreaţă/din câmpii arşi – la mările de ghiaţă,/în numele lui Stalin, sunt cu noi!/Stegar ne e atotînvingătorul/partid în jurul cărui facem zid!/E tot ce-a făurit mai bun poporul!/În lupta lui trăieşte viitorul/şi Stalin, viu, trăieşte prin partid!”.
*Am mai pierdut minute preţioase cu alte două pseudo-creaţii ale aceluiaşi poet, publicate în volumul În numele vieţii, Editura pentru Literatură şi Artă a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., Bucureşti, 1950: i) poemul Ce gândea Maria Tomii când lucra în Schimbul de Onoare (acesta avusese loc la 21 decembrie, ziua aniversării naşterii dictatorului): “…Şi-a mai strâns basmaua înc-o dat’/Şi-a ieşit agale din uzină./Şi acest decembre luminat/Îşi ningea nămeţii de lumină./Lângă poartă cine îi răsare?/Vechi prieten cu surâs blajin./ – Cui zâmbeşti, tovarăşe Stalin?/Oare ei? Chiar ei, pe cât se pare!/Şi cum trece uliţa încet,/Singură se-ntreabă şi nu ştie:/ – Cui zâmbea tătucul din portret?/ – Surâdea Republicii, Marie!”; ii) poemul Reşiţa cântă slavă lui Stalin: “…Şi zâmbeşte tătucul cu surâsul de aur/Tuturor câţi se-ntrec în frământul uzinii/Să-şi grăiască iubirea pentru marele Faur/Al izbânzilor muncii – ziditorul luminii./Îţi zâmbeşte şi ţie pentru marele spor,/Meştere Francisc, şef-topitor…”.
*Am dat, în lecturile mele, peste următoarea creaţie versificată a lui Alexandru Toma/Solomon Moscovici (1875-1954), compusă cu prilejul deschiderii la 10 ianuarie 1945, în Calea Victoriei nr. 42 din Bucureşti, a librăriei “Cartea Rusă” şi publicată în numărul revistei Veac nou chiar în acea zi: “Rafturi de bibliotecă, mese cu cărţi, librărie./Oare am pătruns în comoara din Nopţi una o mie ?/În juru-mi fioruri se ţes de tainică vrajă/Şi-n umbră eu caut Duh pus comorii ca strajă./«Sesam, te deschide!» şoptesc eu atunci, prins de teamă/Şi iată: coperţi sar în lături ca uşi care cheamă/Şi cărţile nu mai sunt cărţi, înnegrită hârtie,/Văd săli încărcate cu scule de-naltă magie./Uşor ating una – deodată răpit sunt în zbor – /Văd feerice ţări: cartea mea-i fermecatul covor!/Minuni peste tot, dar în ochi mi le sorb mai cu sete/Din Republica marei dreptăţi cu frăţeşti soviete./Altă carte ridic: am atins aladinica lampă!/«Porunceşte!» rostesc două Genii sărind dintr-o stampă./«Eu lumea de mâine vă cer,/Cea ferice în toate!»/«Noi Lenin, Stalin suntem./Ajutaţi – şi se poate./În fiece carte de-aici noi, magii, noi, vracii/Descântat-am în negre buchi luminoase miragii/Şi lozinci şi puteri am închis ce înfăptuiesc vise/Ca pe haos de Iad să puteţi răsădi Paradise.».”.
*La numai o săptămână de la dispariţia despotului Stalin, acelaşi A. Toma (autorul penibilului distih “Imperialist american,/Cădea-ţi-ar bomba în ocean!”) publica, în ziarul Scânteia din 13 martie 1953, poezia intitulată Viaţă daţi stalinistului gând! care avea următorul final: “Fii ai muncii, noi azi sub cernitul drapel/Al partidului nostru, înălţăm jurământ/Să dăm iureş prin crâncene stavili spre ţel/Cu acelaşi avânt stalinist neînfrânt!”.
*La moartea lui Stalin în martie 1953, Nina Cassian (1924-2014) scria următoarele versuri apologetice: “Cuvântul urcă greu până la mine./Durerea ca o ancoră îl ţine./Şi de mă lupt să-l scot din fund de ape,/Tot nu-i pot da întregul rost/Să spun de tine, cel care ne-ai fost/Ca pâinea şi ca aerul de-aproape.”.
*Tiberiu Utan (1930-1994) – întors de la Moscova unde studiase la Institutul de Literatură “Maxim Gorki” – publica în 1955 volumul de versuri Chemări din care redau un fragment: “Pe Stalin l-ai văzut?/Prin ochi zvâcnind/O luminiţă vie a trecut/Şi cât de fericiţi au tresărit/Când, mândru, le-am răspuns:/Da, l-am văzut!”.
*Un alt scriitor al epocii, Eugen Frunză (1917-2002) compunea aceste versuri imediat după decesul dictatorului de la Kremlin: “Oricât ar fi de tare/Al morţii braţ cumplit,/Mai tare este Stalin!/Nu, Stalin n-a murit!”.
*În cartea tipărită în 1954 a lui Anatol E. Baconsky (1925-1977), Cântece de zi şi de noapte, apărea poezia Pe Lenin am să-l pot vedea din care citez: “De mult îmi stăruie un gând:/Pe Lenin am să-l văd dormind/În Mausoleul lui, departe,/Pe care-l văd în câte-o carte/Sau despre care-mi spun prietenii/Întorşi în ţară de curând./Să-l văd cum odihneşte lin/Sub semnul vremii care trece,/Când iarna-şi pleacă mâna-i rece/Pe zidul-naltului Kremlin…/Afară neaua a-ngheţat/Şi viscolele-n zbor străbat/Şi undeva-’n Kremlin o rază luminează./O văd mineri, soldaţi, colhoznici, vreun activist îndepărtat/Acolo Stalin, rând pe rând,/Căi noi spre comunism croieşte/Şi ceas cu ceas îşi împlineşte/Cutezătorul jurământ.”.
*Marcel Breslaşu/Marcel Bresliska (1903-1966) are o poezie pe prima pagină a unei broşuri purtând ştampila Bibliotecii Uzinelor Metalurgice “Vasile Roaită”, pe care am cumpărat-o din pură curiozitate, în urmă cu câţiva ani, de la un anticariat din centrul Bucureştilor. Din această poezie intitulată Cântec pentru tovarăşul Stalin, am ales unele strofe: “De ziua ta şi-aducem iarăşi flori,/Tovarăşe, prietene, părinte!/Sunt smălţuite-n proaspete culori/Cu roua sufletelor noastre-n zori/Şi cu văpaia sângelui fierbinte./Primeşte darul fraged adunat/Cu mâna noastră încă nedibace,/Ţie, ostaşului neînfricat/Care ne-a desrobit, ne-a ajutat/Şi astăzi ne-ndrumă spre belşug şi pace./Sunt florile iubirii ce-ţi purtăm/Şi florile recunoştinţei noastre:/Roşii ca steagul drag ce-l fluturăm,/Galbene cum e holda ce-o lucrăm/Şi-albastre, cum ni-s zările de-albastre!/Tot ce-nfloreşte-n ţara noastră-acum/A fost zidit de mâinile-ţi blajine./Unde mai ieri erau ruini şi scrum,/Partidul nostru urcă largul drum/Deschis de Lenin şi-mplinit de tine/Grădinile din ţara noastră cresc/Şi-ţi cântă slava, toate deopotrivă:/Cea dintr-un nou cartier muncitoresc,/Cea a palatului pionieresc/Şi-a gospodarilor din Colectivă…”.
Îmi pot imagina următorul scenariu: dacă “barda plină de sânge de la Kremlin” mai trăia, ar fi acordat – în ample solemnităţi larg reflectate în ziarele sovietice şi româneşti – fiecărui “bard de pe malurile Dâmboviţei”, menţionat anterior, Premiul Stalin pentru slovele sale apologetice (nu folosesc întâmplător substantivul de sorginte slavă/rusă “slove”).
Am încredinţat gazetei Curierul Naţional rândurile de faţă în preajma zilei de 5 martie 2026, când se împlinesc 73 de ani de la dispariţia ireversibilă a unui dictator sângeros căruia îi aparţineau aceste cuvinte lipsite de orice umanism: “Moartea unui om este o tragedie; moartea a milioane de oameni este doar o statistică.”.
Foto: By van Duinen / Anefo – https://proxy.handle.net/10648/a907b8de-d0b4-102d-bcf8-003048976d84, CC0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=73988859
