Mircea Daroși
În arealul geografic al închisorilor comuniste din România, Aiudul este un simbol al lumii carcerale. Despre acest univers concentraționar și despre ,,Sfinții Închisorilor”care au rezistat tratamentului inuman de ,,reeducare”, ne vorbește în cartea sa ,, Neînfrânții. Reeducarea de la Aiud ”, prof. dr. Ionuț Țene, scriitor, poet și istoric de notorietate. Volumul a apărut la Editura ,,Casa Cărții ”, Cluj- Napoca, 2023, cu un titlu înnobilat de frumusețea metaforei. Neînfrânții sunt cei care au rezistat oricăror opresiuni din închisorile comuniste, în numele credinței și a înălțării lor sufletești. Autorul reuşeşte să pătrundă în infernul acestei lumi, cercetând cu acribie documentele reeducării, pe baza cărora realizează un studiu de certă valoare istoriografică. Dacă școala ,,reeducării ” de la Pitești s-a făcut cu bătaia necruțătoare până la leșin, cu foamea și frigul insuportabil, urmărind eliminarea unei generații de tineri ce nu doreau să renunțe la credința religioasă și la cultura română, închisoarea de la Aiud a fost ,,o universitate de martiri, mucenici și mărturisitori creștini”, tratați cu ,,vorba bună ”, fie spus, cu ajutorul căreia diavolii regimului communist voiau să scoată ,,putregaiul” din sufletele lor. Pentru mulți deținuți, penitenciarul a devenit ,,mănăstire ”, iar celulele ,,chilii de rugăciune”. Aiudul a fost o ,,fabrică de martiri”, unde oamenii erau torturați psihic, prin metode subtile, fără să lase vreo urmă. Aici se desfășura un război duhovnicesc, între bine și rău, din care, credința în Dumnezeu ieșea mereu biruitoare. Din punct de vedere compozițional, cartea este structurată pe mai multe capitole în care textul are putere emoțională atât ca document, cât și prin valoarea lui literară. Ionuț Țene îmbină armonios stilul artistic cu cel științific, la care se adaugă un spirit fin de analiză și sinteză. Accentul cade pe argumentarea până la detaliu a mărturiilor rămase de la cei care au fost condamnați să treacă prin acest exercițiu de suferință, ce avea drept obiectiv, transformarea ,,omului vechi”, așa cum l-a lăsat Dumnezeu, în ,,om nou”, precum l-a conceput marxism-leninismul. Cele 21 de studii și articole, sunt de fapt eseuri teoretice, radiografii psihologice cu largi rezonanțe sufletești. Ionuț Țene spune că, ,,a încercat să surprindă mecanismele filozofice, spirituale și morale ale refuzului celor câțiva prizonieri anticomuniști, care nu au acceptat ,,pactul faustic” propus de comandantul penitenciarului și corifeii regimului comunist ”. Textul cărții se remarcă printr-un limbaj expresiv și elevat, datorat unei bogate experiențe dobândite de autor în lumea scrisului. Fraza este bine închegată, ceea ce face ca discursul narativ să aibă o cursivitate aparte și o reală atracție spre lectură. În conținutul lucrării se pot observa elemente de istorie, religie, sociologie, antropologie și științe politice.Omniprezența termenilor teologici dovedesc înclinațiile sale spre acest domeniu. Cartea se referă în mod deosebit la deținuții politici din penitenciarul de la Aiud, fratele geamăn al celui din Pitești, unde au fost experimentați în perioada 1961-1964, intelectuali de seamă, precum : Gheorghe Manu, Daniil Sandu Tudor, Constantin Gane, Florea Mureșan, Ilarion Felea, Gheorghe Jimboiu, Mircea Vulcănescu, cărora autorul le realizează portrete model în cuvinte. Politica de reeducare a dat însă greș, pentru că rezistența celor trecuți prin carcerele de la Aiud, dar și din alte închisori din țară, a fost mult mai puternică decât orice tratament inuman al dușmanului. Autorul își deschide cartea cu o frumoasă și interesantă pledoarie despre libertate, care se dovedește extrem de necesară pentru înțelegerea acestui concept. Pentru toți martirii și apărătorii credinței ortodoxe, ,,libertatea interioară era mai importantă și mai puternică decât o pseudo-eliberare propusă de autorități, dar care era o capcană ce-i transforma în suflete moarte”. Un suport motivațional al acestui demers îl are și analiza discursului academicianului Ioan Aurel Pop, privind ,,adevărul istoric și falsul în istorie”. Pagini emoționante sunt și cele de recuperare a unor poeți care au trecut prin cutremurătoarele încercări de supraviețuire în închisoarea de la Aiud : Virgil Mateiaș, Sergiu Mandinescu, Petre Pandrea, Vasile Voiculescu, etc. În acel spaţiu opresiv al închisorii comuniste s-a născut poezia carcerală, în cadrul căreia instanţa eului poetic este magic înlocuită de chiar prezenţa autorului. Nu este o poezie a jelaniei sau a răzbunării, ci o poezie care cultivă memoria, care face trimiteri la starea de fapt a momentului. De pildă, poezia lui Demostene Andronescu e cuprinsă de ,,nebunia ”credinței :,,Nebun, da, sunt nebun ! Dar, lume, dacă/ n-ar fi nebuni, ai fi de tot săracă./Căci cei cuminți n-ar face rod nici unii/ de n-ar muri în locul lor nebunii”. Unii s-au ,,spovedit în versuri ” pentru a-și putea păstra echilibrul sufletului și limpezimea minții, precum Virgil Mateiaș : ,, Ne-am ridicat să punem rânduială/ în țară, în gândire și-n cuvânt./ Cum n-am avut hârtie și cerneală,/ am scris cu sânge-n Cer și pe pământ ”. Vasile Voiculescu a ajuns în această închisoare, pentru că a scris poezie, o poezie genială, dar analizată de niște comuniști analfabeți, a fost considerată ,,uneltire împotriva ordinii sociale ”. În centrul poeziei carcerale a fost aşezat acel spaţiu al infernului, celula, fără să uite de ceilalţi păzitori ai fiinţei lor, pe maleficul gardian, anchetatorul sau torţionarul Gheorghe Crăciun. Impresionant este și portretul filozofului Mircea Vulcănescu care a suportat și el ororile acestei închisori, alături de Ioan Ianolide, Mihai Pușcașu, Radu Gyr, Mihai Timaru și alți ,,sfinți ai închisorilor”. Cartea lui Ionț Țene, proaspăt primit în Uniunea Scriitorilor, este un elogiu adus celor trecuți prin închisorile comuniste și un model de reflectare asupra perioadei istorice cunoscută sub numele de gulag românesc.
