Fosta bazilică bizantină Sfânta Sofia , considerată al doilea monument important al Turciei, este deja, oficial, moschee. Prima slujbă musulmană a avut loc vineri, în prezența președintelui Recep Tayyip Erdogan. Decizia transformării în moschee a fost luată de președinte, după ce Consiliul de Stat turc a anulat decizia guvernamentală datând din 1934 prin care se conferea bazilicii Sfânta Sofia statutul de muzeu. S-a precizat că decizia celei mai înalte instituții juridice a fost luată „la cererea mai multor asociații”.
Chestiunea statutului bazilicii Sfânta Sofia nu a ocupat un loc central în cariera politică a lui Recep Erdogan, susține Bayram Balci, directorul Institutului francez de studii anatoliene din Istanbul. Ea a preocupat doar o parte a Dreptei din Turcia, naționaliștii și islamiștii. Pe președinte, această problemă l-a interesat mai mult în ultimele luni, din rațiuni politice interne. Pași sistematici, de-a lungul anilor, după venirea la putere în 2003 a lui Erdogan, au fost făcuți treptat, prin multiplicarea în interiorul bazilicii a activităților legate de Islam.
Absența dezbaterilor
Transformarea bazilicii Sfânta Sofia în moschee, spun martori de la fața locului, nu a suscitat reacții din partea partidelor laice din Turcia, preocupate în acest moment în principal de pandemia de coronavirus, de grava criză economică și de toate celelalte dificultăți cu care se confruntă populația. Este menționată, ca semnificativă, reacția primarului Istanbulului în care preciza: „Dacă transformarea muzeului Sfânta Sofia în moschee reglează problema șomajului, a inflației, atunci este de acord cu decizia luată de președinte”. Era o manieră prin care se arată că nu statutul bazilicii este adevărata problemă care-i interesează pe turci, punând astfel capăt dezbaterii.
Lumea creștină a dezaprobat decizia președintelui Erdogan
Reamintim că decizia restituirii bazilicii Sfânta Sofia cultului musulman a suscitat critici și chiar indignare în străinătate, mai ales în Grecia, țară care urmărește îndeaproape soarta patrimoniului bizantin din Turcia. Papa Francisc s-a declarat „mâhnit” de această reconversiune. Pentru șeful diplomației europene, Josep Borell, această decizie „alimentează divizarea între comunitățile religioase și subminează eforturile de colaborare”. În opinia Patriarhului ecumenic Bartholomeu, primatul Bisericii ortodoxe de la Constantinopol, reconversia bazilicii Sfânta Sofia „va crea o fractură între Est și Vest”.
La Moscova, Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe ruse a declarat că această reconversie constituie „o ofensă adusă sensibilității religioase a milioane de creștini din întreaga lume, putând provoca o deteriorare a echilibrelor interreligioase și a înțelegerii reciproce între creștini și musulmani nu doar în Turcia, ci și în alte părți”. Este adevărat că tonul Kremlinului, terminat de interese bine cunoscute, a fost altul, Vladimir Putin afirmând că, în cazul bazilicii Sfânta Sofia, „este vorba de o afacere pur internă a Turciei”.
Turcii-s vad interesul, altii nu !
ALLA.H. ALLA-Alai, H-Hidrogen. Alai la Hidrogen. Hidrogenul e Creationismul din Casa Raiului in care stau.
TU.RCIA. TU-Tisbitul, RCIA-Crai. Tisbitul crai.
Si prin aceasta decizie muftiu Erdo Han a dovedit ca e un pork