În luna martie 2026 au fost publicate rezultatele economice ale Chinei pentru primele două luni ale anului: indicatorii economici principali, precum producția industrială, consumul, investițiile și comerțul exterior, înregistrând o redresare semnificativă, fiind puse bazele pentru atingerea obiectivului anual de creștere, dând un impuls economiei mondiale.
Anul acesta marchează începutul celui de-al 15-lea Plan cincinal al Chinei. Pe fondul riscurilor geopolitice în creștere și al incertitudinilor sporite, economia Chinei a înregistrat un start bun. Care a fost factorul cheie din spatele acestuia?
Stabilitatea indicatorilor fundamentali. În primele două luni ale acestui an, valoarea producției industriale a întreprinderilor de mare anvergură a crescut cu 6,3%. În aceeași perioadă, vânzările totale cu amănuntul de bunuri de consum au crescut cu 2,8%, consumul de servicii a crescut cu 5,6%, iar investițiile în infrastructură au crescut cu 11,4%. Aceste cifre reflectă fundamentul solid și dimensiunea pieței economice a Chinei. Stabilitatea economiei reprezintă un factor de certitudine rar întâlnit la nivel mondial. Continuitatea și stabilitatea acestei politici chineze oferă investitorilor globali perspective clare, determinându-i să se implice mai profund în China.

Noi forțe motrice. În primele două luni ale acestui an, valoarea adăugată a industriei chineze de producție de înaltă tehnologie a crescut cu 13,1%. Producția de echipamente de imprimare 3D a crescut cu 54,1%, iar cea a roboților industriali cu 31,1%. Potrivit reprezentantului companiei franceze Dassault Systemes, compania a înregistrat o creștere a afacerilor, profitând de noul val industrial din China.
Reziliența demonstrată de comerțul exterior al Chinei a permis întregii lumi să beneficieze de oportunitățile oferite de deschidere. În ciuda tendinței crescânde de protecționism comercial, importurile și exporturile de mărfuri ale Chinei au înregistrat o creștere de 18,3% în primele două luni, în pofida contextului nefavorabil. Este de remarcat faptul că importurile au crescut cu 17,1%, cu o rată de redresare mai mare decât cea a exporturilor, ceea ce arată că China a oferit oportunități de afaceri pentru diverse țări prin spațiul său de piață real.
Pe măsură ce vor fi puse în aplicare politicile prevăzute în al 15-lea Plan cincinal, dezvoltarea de înaltă calitate a Chinei va fi și mai robustă, aducând tot mai multe dividende întregii lumi.