Interdicţia ca profesorii care au abandonat concursul pentru posturi din acest an să obţină totuşi posturi pe baza rezultatelor de anul trecut, interdicţie pe care a anunţat-o ministrul educaţiei naţionale, este apreciată ca mijloc de creştere a calităţii procesului de formare şi educaţie, numai că pare vulnerabilă din punctul de vedere al momentului anunţării în raport cu calendarul concursului. Dincolo de aria de interes limitată la cei angajaţi în problemă (candidaţi în concurs, şi nici aceia toţi, ci numai 3.960 retraşi din totalul de 23.572 câţi au intrat), situaţia este semnificativă pentru felui în care e înţeleasă la noi pregătirea profesională, cu efectele ei în plan economic şi social.
Posibilitatea de a câştiga un concurs de angajare chiar abandonând concursul face din sistemul nostru educaţional un domeniu economico-social unic. Prezentă acum în atenţia publică, ocuparea de posturi prin concurs abandonând concursul are antecedente şi echivalenţe pe care lumea precar instruită în ceea ce priveşte raporturile dintre angajat şi angajator, evaluarea profesională şi promovarea le-a înghiţit şi le consideră normale. Aşa sunt acordarea gradaţiei de merit după evaluări la care sunt luate în calcul criterii din afara activităţii la catedră, admiterea la liceu fără medie de trecere, luarea în calcul la stabilirea procentului de promovare a examenelor naţionale numai a candidaţilor prezenţi, susţinerea bacalaureatului odată picat numai la probele fără notă de trecere, deşi bacalaureatul picat e considerat în ansamblu, nu la o anumită probă. Se adaugă repulsia exprimată faţă de preconizata condiționare a rǎmânerii cadrelor didactice în profesie de promovarea unor cursuri o dată la câţiva ani în universităţi. Eludarea, justificarea se fac prin argumente din aria speculaţiei.
Argumentul împotriva interdicţiei de angajare a celor care au abandonat concursul („nu se schimbă regulile-n timpul jocului”) este neavenit pentru că „jocul” e derularea probelor (subiecte, rezolvare, notare etc.), or aceasta rămâne neatinsă. Se schimbă doar un aspect organizatoric. Făcând o comparaţie, se schimbă regulile tenisului când organizatorii de concursuri mută jocuri de pe un teren pe altul, fără a mai aminti stereotipa formulă „ora meciului nu a fost încă anunţată”? S-a schimbat regulamentul jocului de fotbal în cazul notoriu pentru noi al mutării de pe o zi pe alta a semifinalei jucate de România la Europeanul U21? Se schimbă regulamentul de handbal când în ditamai competiţia se stabileşte ca la egalitate de puncte, criteriul de departajare în clasament să nu mai fie golaverajul, ci rezultatul direct? Şi tot cu trimitere la sport: poate vreun alergător să abandoneze o cursă semifinală olimpică după un tur de pistă, când simte că nu mai prinde locurile de calificare în finală, dar să pretindă loc în finală prevalându-se de un timp bun scos într-un concurs de anul trecut pe vremea asta?
Argumentul împotriva interdicţiei cum că rezultatul anterior folosit acum permite numai angajare pe perioadă determinată (suplinire), deci nu vizează titularizarea, vine din supralicitarea denumirii uzuale a concursului („concurs de titularizare”), când el se numeşte „Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar sesiunea 2019”, de unde rezultă că ieşirea din concurs înseamnă abandon faţă de orice formă de ocupare.
Cât priveşte argumentul că un om e drept că abandonează acum, însă are grade didactice, concurează de ani de zile şi ia medii de 7-8, acesta e tocmai un motiv să nu fie admis dacă abandonează socotind că nu poate lua 5. E o încurajare a mediocrităţii, aşa cum este şi supărarea pe preconizata trecere periodică a profesorilor prin perfecționare profesionalǎ în centre de pregǎtire pedagogicǎ pe lângǎ universitǎți. Motivul supărării, acela că profesorii ar fi singura categorie de salariaţi obligați să urmeze cursuri de formare deşi au dat examen de licențǎ, au grade profesionale etc., e de citit exact invers: profesorii ar rămâne probabil singura categorie în afara altfel mult invocatei formări continue. Nemulţumirea că profesorii trebuie să se întoarcă la facultate, în bănci, e veche. La fel era exprimată în diverse şedinţe pe la începutul anilor ’80. Generaţiile trec. Ce rămâne e un spirit al cancelariei care din câte se vede acaparează.
Venind vorba despre formare, nu e deloc glorios anunţul Ministerului Educaţiei Naţionale că „peste 270 de cadre didactice” au încheiat formarea în proiectul „CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (la casa corpului didactic, 120 de ore, într-o lună şi ceva), având în vedere că proiectul are ca obiectiv „abilitarea curriculară a 55.000 de cadre didactice”, că a fost lansat de două ori, în 2017 şi 2018, ca să se urnească în 2019, când exerciţiul bugetar european în care este finanţat (2014-2020) stă să se încheie.
