Mircea Manolescu s-a născut la 15 ianuarie 1938 în Craiova.
Clasele primare le-a urmat la Craiova, la şcoala germană „Sf. Anton”, unde i-a fost imprimată o educaţie desăvârşită, pe care o va dovedi în întrega sa viaţă.
Mai apoi a continuat cursurile liceului clasic din cadrul Colegiului „N. Bălcescu”.
Având înclinaţii muzicale încă din adolescenţă, şi-a dorit o şlefuire a acestora prin urmarea cursurilor conservatorului, însă a fost refuzat, pe motiv că nu avea o origine „sănătoasă”. Acest lucru nu l-a împiedicat să facă parte din mai multe formaţii muzicale, alături de care a avut succes în Craiova şi în alte localităţi din ţară.
Primele încercări literare Mircea Manolescu le-a avut încă din perioada tinereții, când a început să scrie un roman împreună cu un bun prieten de-al său. Chiar dacă materialul nu a avut o finalitate pentru nici unul dintre cei doi amici, această experiență i-a revelat o nouă pasiune a sa – aceea de a scrie.
Mai târziu a compus și primele poezii, cu tentă satirică, imprimată probabil de pe vremea în care răsfoia cu orele colecția completă a revistei „Furnica”, pe care tatăl său o avea în bibliotecă.
Debutul literar s-a produs în anul 1987, prin publicarea poeziei „Romanța mingei de fotbal” în numărul 739 al revistei „Urzica”.
Au urmat ani în care a continuat să colaboreze cu „Urzica”, cu almanahul „Perpetuum comic” iar după anul 1989 și cu alte reviste umoristice din țară, printre care se numără „Moftul român”, „Papagalul”, „Scaiul”, sau „Spinul”.
Primele texte în proză au fost publicate în revistele „Sănătatea”, „Papagalul” și „Spinul”, începând din anul 1988, sub forma unor anecdote sau a unor schițe umoristice.
În anul 1998 este publicat la Editura Licorn primul său volum de versuri, intitulat „Zâmbete ironice”.
Selecții din poeziile sale au apărut mai târziu în antologiile Editurii Anamarol (Simbioze lirice – volumul 14 din 2015, Metamorfoză – volumele 5 și 7 din 2019, sau Carmen – volumul XXIX din 2019), precum și în două medalioane Mircea Manolescu, publicate în numerele 7512 din 02.11.2017 şi 8537 din 17.01.2022 ale cotidianului Curierul Național.
La sfârşitul anului 2020 apare la Editura Anamarol primul său roman, intitulat „Taina Pădurii Stuparu”. Acesta a oferit cititorilor şansa de a cunoaşte o nouă dimensiune a scriitorului Mircea Manolescu, aceea de romancier.
Astăzi, de pe aleea scriitorilor din Cimitirul Bellu, unde își află odihna de la finele anului 1997, Mircea Manolescu zâmbeşte cu subînţeles către soartă, care nu a reuşit să îl despartă de cititorii săi, dornici să îl descopere chiar şi acum.
Pe vremuri, trupele romane,
(Nu ştiu precis cine-a-nceput)
Dar cantonate-n garnizoane
Ardeau tot gazul la barbut.
Distracţia era prostească,
În plus prin ea periclitau
Chiar pregătirea ostăşească
Şi, deci, să fie-nfrânţi puteau.
Scârbit de-atâta debandadă,
Ilustrul Cezar a dorit
Să dea pe dată o dovadă
Că nu-i cu dânsul de glumit.
Strângând, deci, zarurile toate,
Strigă pe cel mai straşnic ton:
„- Soldaţi, aşa nu se mai poate!”
Şi le-aruncă în Rubicon.
***
BELEA
Ca tot românul care se respectă,
De cum veni sezonul hibernal
Trântii o maladie cam suspectă
Şi m-am trezit pe patul de spital.
Aveam, aşa, ca o pneumonie,
Viroză, astm, angină, guturai,
Simţeam plămânul plin de igrasie,
Pe cale să producă mucegai.
Temperatura foarte ridicată,
Mă scuturau frisoane violent,
Tuşeam, cum nu tuşisem niciodată
Şi nu mai suportam vreun aliment.
În fiecare zi, cu stetoscopul,
Mă asculta un internist grozav,
Care mi-a spus că poate am norocul
Să scap, deşi, la drept vorbind, sunt grav.
Mă îndopau cu-o groază de buline
Şi-n stilul lor de muncă odios,
Dădeau năvală noaptea peste mine
Să-mi facă-ampicilină intra-dos.
Că n-am murit, la drept vorbind, mă miră,
Dar poate Dumnezeu s-o fi gândit
Că scriu la Moftul versuri de satiră
Şi-o fi, cred eu, pe cititori pornit.
Acum, mi-e bine. Am scăpat de boală.
Dar am rămas cu-o panică firească
De tot ce presupune-nghesuială,
Unde pândeşte gripa chinezească.
***
PLATFORMA-PROGRAM
Ca program politic, după cum se ştie
Din întreaga presă ce l-a publicat,
Urmărim să facem o democraţie
Neaoş românească, nu un plagiat.
Iar în cadru-acestei stări de libertate
Constituţională ce-i dădurăm glas,
Ca dovadă certă de egalitate
Noi vom lua putere. Voi, ce-a mai rămas.
Dar pentru că suntem democraţi din fire,
Cu o echitate de nezdruncinat,
Să votăm problema fără părtinire
Şi vom da, pe urmă, un comunicat.
Cine este pentru, mâna să-şi ridice!
Unu… patru… şapte… Votu-i unanim.
Iată, deci, consensul pluralist, ferice,
Care acţionează într-un mod sublim.
Asta dovedeşte, clar, încă o dată,
Prefăcătoria celor ce s-au plâns,
Cum că revoluţia a fost confiscată
În folosul unui grupuleţ restrâns.
De-aia pentru-aceste… zise opoziţii,
Veşnic cârtitoare, gata de complot,
Am creat în parcuri optime condiţii
Să-şi strige protestul, până nu mai pot.
***
SOCOTEALA DE ACASĂ
Un ied pierdut pe un pripor
Fu prins de lupul – carnivor –
Dar s-a-ntâmplat
Ceva ciudat –
Dihania nu l-a mâncat.
Ba începu să îl hrănească
Dorind ca iedul să mai crească.
Şi iedul bine-ntreţinut
Se înţelege, a crescut.
S-a îngrăşat,
S-a dezvoltat
Şi-ajunse ţap adevărat.
Dar a venit o vreme când
Re-ntorcându-se flămând
Bătrânul lup şi-a zis că are
În fond rezerva de mâncare;
Deci hotărî în sinea lui
Să-i facă felul ţapului.
Dar ţapul s-a împotrivit,
L-a-mpuns şi lupul a… murit.
Şi-acum dacă doriţi
MORALA
Citiţi iar titlul cu… zicala.
***
ROMANŢA UNUI OM DINTR-O BUCATĂ
Eu sunt un om dintr-o bucată,
Dintr-o bucată
De săpun!
Alunec,
Mă strecor prin viaţă,
Zâmbesc slugarnic, mă supun
Ascultător şi maleabil,
Bonom,
Făţarnic,
Jovial
Considerat prin excelenţă drept funcţionarul ideal.
Nu ies nicicând în evidenţă. Iubesc anonimatul care
Sub masca mediocrităţii îţi lasă spaţii de mişcare.
Dar linguşesc, căci linguşeala
Făcându-şi zi de zi prezenţa
Se mai impune, câteodată, înlocuind chiar competenţa.
Eu n-am coloană vertebrală,
Opinie
Sau caracter.
Decât păreri contradictorii, părerea şefilor prefer…
Ea poate fi influenţată
C-o anonimă oarecare
Ce seamănă suspiciune şi când nu i se dă crezare.
Instinctul meu de parvenire, dublat de trainice ambiţii,
M-ajută să răzbesc în viaţă prin fel şi fel de exhibiţii…
Eu mă preling ca undelemnul în cea mai fină crăpătură!
Încet, tăcut,
Abil, tenace,
Insidios fără măsură.
Şi totuşi, cu această gamă de prea făţarnice tertipuri
Şi-n ciuda iscusinţei mele de a-mi compune multe chipuri,
Ceva a început deodată să scârţâie în balamale:
Nu mi se mai acordă credit
Şi piedici mi se pun în cale.
Rostogolit în apa demnă, a vieţii, nu mă mai opun…
Mă voi topi curând,
Adio!
Vă spune omul
De săpun.
***
JUDECATA MĂGARULUI
Într-o bună dimineaţă
Nu ştiu cum, accidental,
Se-ntâlniră faţă-n faţă
Cioara şi un papagal.
– Vai de mine, zise cioara, arătându-se mirată,
Cine te-a boit, cumetre, de-ai o haină-aşa bălţată?
– Hm, răspunse papagalul cu dispreţ şi într-o doară
Parcă ce pricepe-o cioară!…
Decât treanţa aia neagră, afumată ca o oală,
Zău aş prefera, cumătră, să rămân în pielea goală!
Cioara una, papagalul încă una, implicit,
Se certară foc şi-atuncea hotărâră, dintr-o dată,
Cel cu haina mai urâtă să se lase jumulit
De-adversar… Şi prin urmare, au pornit la judecată.
Într-un loc apropiat
Locuia un urecheat
Despre care se dusese vestea că e firoscos…
– Judecă şi spune cine dintre noi e mai frumos?
Îl întreabă papagalul, sigur, pregătindu-şi ghiara.
După multă chibzuială, urecheatul spuse:
– Cioara.
MORALA:
Când doi se ceartă, aşadar,
Să n-apeleze la măgar.
***
VULPEA PĂCĂLITĂ
O vulpe nu ştiu unde-a auzit
Povestea cu ţăranul păcălit,
Drept care stând
Şi meditând,
Conchise logic şi firesc
Că multe se cam potrivesc.
„Hm… e o baltă pe aici
Cu peşte mult… şi mari şi mici…
Nişte ţărani îi pescuiesc.
Ce-ar fi să-ncerc, poate-i prostesc!”
Deci într-o zi pe înserat
Se prefăcu c-a decedat
Exact în drum,
Dar nu ştiu cum
Ţăranul căruţaş văzând
Vulpoiul mort în praf zăcând,
Stătu în loc,
Zâmbind în barbă echivoc,
Căci vezi şi-a amintit şi el
De o poveste cam la fel.
Dorind la basmul învechit
Un alt final, mai inedit,
Îi trase bietului vulpoi,
Ce sta ca mortu’-n păpuşoi,
Un par de îl făcu grămadă…
P.S.:
Şi vulpea a ajuns… mesadă.
***
DULĂUL ŞI ARICIUL
Un ditamai dulăul din nu ştiu care rasă
O specie-n tot cazul vestită şi aleasă,
Tihnit într-o ogradă se încălzea la soare…
Era pe la amiază, sau după, mi se pare.
Cum sta aşa cu botul pe labele din faţă,
Clipind spre trocul unde se bălăcea o raţă,
Urechea lui atentă, cu vârful ridicat,
Surprinse-n atmosferă un fâşâit ciudat.
Când îşi întoarse capul, cu oarecare silă,
Zări o vietate măruntă şi umilă
Ce traversa ograda privindu-l circumspect…
Fără-ndoială insul i se păru suspect,
Că-mbârligându-şi coada, cu părul tot vâlvoi,
Lătră o-njurătură şi-i declară război.
Ariciul, căci acesta trecuse prin ulucă,
Văzând aşa năpastă se strânse cât o nucă,
Căci căutând să fugă, nu a mai apucat.
Iar adversarul aprig pe loc l-a înhăţat.
Urmarea-acestei fapte e lesne de-nţeles:
Jivina belicoasă din neamul cel ales
Primi, tain, pe limbă atâtea ace mici
Câte-au ieşit din perna firavului arici.
Şi uite-aşa,
MORALA,
mai scapă din tipic,
Iar peştele cel mare se-neacă cu cel mic.
***
ŞOARECELE ŞI MOTANUL
Undeva-ntr-o cramă cu butoaie pline,
De Bordeaux, de Riesling şi-alte vinuri fine
A pătruns un şoarec, fire curioasă
Lacomă şi foarte, foarte pofticioasă.
Azi dorind să-i ştie vinului dulceaţa
Îşi băgă prin vrane şi butii mustaţa
Şi mai cu mirosul
Mai cu picătura
Uite, păcătosul,
Întrecu măsura!
Se-mbătă şi astfel, ca orice beţiv,
Deveni îndată foarte agresiv.
Şi având atavic ură pe pisică
A crezut propice timpul să i-o zică.
Deci proptit în coadă
Fără pic de teamă
O făcu năroadă
Şi-o-njură de mamă.
Ba-i strigă să urce, grabnic, pe butoaie
Ca să-i dea şi-o sfântă mamă de bătaie!
Din nefericire, n-a strigat în van,
Căci trecând prin faţa cramei un motan
Coborî pe scară
(Evitând pripeala),
Îşi întinse-o gheară…
Şi acum
MORALA
Cam aşa se-ntâmplă când întreci măsura:
Îţi dictează-alcoolul ce să spună gura!
***
AUTUMNALĂ
Ploua mărunt ca printr-o sită deasă.
Lungi fire ude atârnau din cer,
O zi urâtă, fără caracter,
Să nu-ţi goneşti nici câinele din casă.
Ploua molcom, metodic, consistent,
Cu o perseverenţă dezolantă
Şi-o nepăsare demoralizantă,
Pe gratis, fără nici un fundament.
Ploua stupid, ridicol, caraghios,
Pe caraghioşi ce-şi daseră-ntâlnire
Sub cerul răzvrătit pe-ntreaga fire,
Muraţi complet de sus şi până jos.
Din norii puşi pe fapte criminale
Ploua perfid, cu asiduitate.
Părea potopul din antichitate
Reeditat la vremurile-actuale.
Stam singur sub castanul rebegit,
Cu frunzele mustind de-atâta ploaie.
În jurul meu se-ncrucişau pâraie
Şi mă-ncerca un tremurat cumplit.
Am înfruntat natura detracată
Sperând că vei apare-ntr-un târziu,
Dar n-ai venit… Din cerul plumburiu
Ploua c-o insistenţă disperată.
O, înţeleg, gingaşa mea copilă,
Ţi-a fost, desigur, teamă că răceşti
O ploaie, chiar şi-n cazul când iubeşti,
Rămâne totuşi rece şi ostilă.
***
FĂT-FRUMOS
Că armăsarul ăsta din poveste
Vorbea, nu mi se pare curios,
Dar chestiunea chestiunii este
Că era mai deştept ca Făt-Frumos.
***
UNDE DUCE BĂUTURA
Venind beat mort în ziua de chenzină,
Greşind şi uşa, ce mai tura-vura,
A nimerit în pat la o vecină!
Deci, uite unde duce băutura…
***
STAN PĂŢITUL ŞI NOUL NĂSCUT
Verificându-şi pruncul pe cântar,
(Trei şapte sute, fără… ambalaj),
Constată fericit: „- Aici măcar
Nu te ciupeşte nimeni la gramaj.”
***
ÎNŢELEPCIUNE
Am părul nins, dar inima în piept
Mi-e tânără şi doldora de visuri.
Nu sunt mai breaz, dar sunt mai înţelept,
Drept care azi accept şi compromisuri.
***
CODUL BUNELOR MANIERE
În cadrul bunelor maniere
Este la modă-acum, se cere,
Să te exprimi cât mai rasat.
Şi adaptând vocabularul
Îmbătrânit şi cam uzat,
Schimbăm deci termenii cu carul
Şi punem alţi, de-mprumutat.
***
CONSULT
– Ah, doctore, soţul meu
Vorbeşte în somn mereu.
– Deci doriţi să vă ofer,
Presupun, un somnifer.
– Mie, doctore? Mai bine
Daţi-i lui nişte buline,
Ceva, un medicament,
Să vorbească coerent.
***
MENIU MODEST (pentru 4-6 persoane)
Se cumpără din piaţă un ardei,
Doi-trei cartofi, o ceapă mărunţică,
Un dovlecel din cei mai mititei,
Fasole (cinci păstăi) şi-o pătlăgică.
Puneţi la foc întreaga cantitate,
La care-adăugaţi un praf de sare,
Lăsaţi să fiarbă-o oră şi jumate
Şi spumuiţi cu o strecurătoare.
Când zarzavatu’-a fiert destul de bine
Şi-mprăştie arome ideale,
Îl adunaţi din oală şi în fine
Îl împărţiţi în două părţi egale.
Din prima jumătate, de vă place,
Poate ieşi un borş de milioane,
Ori, la alegere, se poate face
Supă pasată, de îi pui crutoane.
Din rest, plus zece grame de costiţă,
Şi cam un bob piper, bine pisat,
Vom încropi, pe loc, o tocănită
Gustoasă… hm… cum nici nun am visat.
În general, desertu-i iluzoriu,
Dar dacă dăm de-un măr prin vreun bufet,
Îl facem absolut obligatoriu
Compot… Şi-atunci meniul e complet.
