Salvați Copiiii România dotează prioritar Secția Clinică de Pneumologie Pediatrică de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”
România a înregistrat 324 de decese la copiii sub 15 ani, cauzate de afecțiuni respiratorii, reprezentând 42,5% din totalul deceselor, fiind cel mai mare număr de decese înregistrate în țările din UE la această grupă de vârstă, potrivit datelor Eurostat pentru anul 2021, ultimul an în care țara noastră a raportat datele. În categoria de vârstă sub un an România a înregistrat 230 de decese cauzate de afecțiuni respiratorii, reprezentând peste jumătate (51,4%) din numărul total înregistrat la nivelul Uniunii Europene.
Conform datelor Institutului Național de Statistică, 18% din copiii României decedează ca urmare a unei afecțiuni respiratorii, ocupând al 3-lea loc în statistică după afecțiunile din perioada perinatală și leziunile traumatice. Bolile respiratorii cronice în categoria 0-19 ani ocupă o pondere importantă, diagnosticul de astm la copil fiind pus în 5119 cazuri, cu o rată a incidenței de 125,8%000 loc. în anul 2020, cele mai multe cazuri fiind la copii 0-4 ani. Tuberculoza la copii reprezintă o preocupare majoră în România, cu 325 de cazuri în 2022 (în creștere față de 281 în 2021), din care 319 cazuri noi (față de 277 în 2021) și șase recidive (patru în 2021). În ceea ce privește distribuția pe județe, Bihor a înregistrat 31 de cazuri, în timp ce 29 au fost în București și 8 în Brașov.
În acest context, Organizația Salvați Copiii România și Libris au decis dotarea prioritară a Secției Clinice de Pneumologie Pediatrică IX de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” cu trei echipamente medicale performante: ecograf, spirometru și analizor de hematologie.
În cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta funcționează prima Secție Clinică de Pneumologie Pediatrică din România, unde sunt tratați copii cu afectiuni respiratorii severe, menținându-și totodată și specificul inițial de diagnostic și tratament al copiilor cu tuberculoză, atât pulmonară, cât și extrapulmonară. Secția a fost înființată în contextul în care profilul serviciilor medicale din România este în schimbare, paleta de afecțiuni respiratorii necesitând competențe suplimentare asigurate de medici specialiști în pneumologie pediatrică.
Secția de Pneumologie Pediatrică are 75 de paturi, iar anual peste 8000 de copii beneficiază de servicii medicale în cadrul secției. Clinica are pacienți cu vârsta între 0 și 18 ani, care vin din întreaga țară pentru diagnostic și tratament, având o medie de 600-900 de pacienți lunar.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a subliniat importanța dotării secțiilor de pediatrie cu aparatură medicală de ultimă generație: „Medicii noștri fac de multe ori imposibilul, pentru că lucrează cu personal subdimensionat și în lipsa aparaturii medicale în pas cu evoluțiile tehnologice. De aceea este esențial să le punem la dispoziție aparatură medicală de ultimă generație, care permite un tratament medical cât mai prompt și cu o recuperare mai bună și mai rapidă.”
Valoarea totală a aparaturii medicale donate Secției Clinice de Pneumologie Pediatrică IX de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este de 130.163 euro, dintre care 40.000 euro reprezintă donație Libris, prin solidaritarea cititorilor care, în cadrul proiectului cu Salvați Copiii, au plasat peste 1.000.000 de donații de-a lungul celor zece ani de parteneriat dintre Libris și Salvați Copiii România. Aproximativ una din cinci comenzi plasate pe Libris.ro conține o donație. Suma strânsă în proiect este de aproape 702.525 euro, folosiți pentru 19 proiecte de dotare pentru unele dintre cele mai importante centre medicale din țară.
„Suntem norocoși să avem în Libris cititori atât de sensibili și de empatici, gata mereu să întindă o mână de ajutor și să facă diferența atunci când vorbim despre persoane aflate în nevoie, mai ales dacă aceștia sunt copii a căror viață este în pericol. În cei 10 ani de parteneriat Libris-Salvați Copiii, peste 1 milion de comenzi libris.ro au avut și o donație. Vorbim, iată, despre 3.335.231 de lei (702.525 euro) și, în campania Un gest pentru o viață, despre 19 dotări în unele dintre cele mai importante centre medicale din țară. Le mulțumim tuturor cititorilor pentru că fac posibil binele!” – Virgil Oniță, Fondator Libris.
„Înființarea Secției de Pneumologie Pediatrică este doar primul pas pe care IPMN l-a făcut pentru copii cu afecțiuni respiratorii. Nevoia de investiții, atât în infrastructură, cât și în dotare, pentru această secție este una acută, de aceea suportul oferit de Organizația Salvați Copiii este o piesă din puzzle-ul pe care trebuie să îl construim pentru servicii de calitate în pneumologia pediatrică. Dezvoltarea pneumologiei pediatrice este esențială pentru asigurarea unui diagnostic și a unui tratament adecvat copiilor cu boli pulmonare cronice, aceștia necesitând o abordare specializată și individualizată. Dotarea secției cu echipamente moderne reprezintă un pas vital în îmbunătățirea calității îngrijirii și în creșterea șanselor de recuperare și de integrare socială a acestora. Investițiile în această direcție contribuie nu doar la îmbunătățirea sănătății copiilor, dar și la prevenirea complicațiilor pe termen lung, susținând astfel sănătatea publică”, a declarat managerul interimar al IPMN, conf. univ. dr. Beatrice Mahler.
Ce urmează?
Urgențele din sistemul medical.
Pentru anul 2024, peste 45 de unități medicale au solicitat sprijinul Organizației Salvați Copiii pentru programe de dotare și reabilitare. Este nevoie de peste 250 de echipamente medicale performante, printre care: 17 incubatoare, 10 mese de reanimare, 13 ecografe, 17 aparate de ventilație, două aparate de radiologie, două hote de flux laminar, 32 de injectomate, trei sisteme de monitorizare, laparoscop, linie de endoscopie, echipamente specifice pentru susținerea alimentației parenterale – aparat de analiză nutrițională a laptelui matern, frigider, pasteurizator etc, pentru care sunt necesare peste 5 milioane de euro.
Din păcate, România continuă să se confrunte cu disproporții sociale semnificative, iar segmentul vulnerabil al populației, în special femeile gravide și copiii, se află în situații de marginalizare.
Este important sprijinul companiilor prin sponsorizări și al persoanelor fizice prin donații, prin sms la 8844, cod „SALVEZ” – 2 euro lunar sau online, pe site-ul https://www.salvaticopiii.ro/, pentru a susține sănătatea mamei și a copilului.
- Companiile pot alege să susțină descărcând contractul de aici
- Persoanele fizice pot dona online curent sau recurent.