Dr. Dan Mihai Bârliba
Deplasarea oficială la Addis Abeba, Capitala Etiopiei, mi-a oferit, în afara programului de lucru, ocazia de a face o scurtă vizită la Catedrala “Sfânta Treime”. Într-o frescă amplasată deasupra celor două sarcofage de marmură ce fuseseră pregătite pentru Împăratul Abisiniei, Haile Selassie I şi Împărăteasa Menem Asfaw, era înfăţişat Suveranul pregătit să susţină de la tribuna “Societăţii Naţiunilor” din Geneva o cuvântare spre a denunţa agresiunea Italiei împotriva poporului său. Privind mai atent, am regăsit figura cu trăsături asiatice a renumitului nostru diplomat Nicolae Titulescu stând în primul rând al Aulei. Mi-am dat repede seama că episodul respectiv era premergător unui grav incident: când câţiva huligani fascişti intraţi cu documente false de jurnalişti italieni, începuseră să îl huiduie pe Suveranul care se apropiase de microfon, Titulescu a mers în mijlocul sălii, cerând ferm ca acele persoane să fie urgent evacuate; intervenţia sa, sprijinită în unanimitate, a avut efectul dorit.
În centrul Capitalei Georgiei, Tbilisi se află locul unde în anul 1709 a fost înfiinţată prima tipografie cu litere mobile în limba georgiană de către meşterul transilvănean Mihail Ştefan trimis, împreună cu un grup de tipografi, cu o tiparniţă şi o mare cantitate de hârtie, de către Antim Ivireanul, Mitropolitul Ungrovlahiei la porunca Voievodului Constantin Brâncoveanu. Timp de cinci ani au fost tipărite acolo numeroase lucrări de ortodoxie ca: “Evanghelia”, “Psaltirea”, “Liturghierul”, “Laudele Maicii Domnului”, “Rânduiala pentru hirotonia preoţilor şi episcopilor”, precum şi cartea laică a scriitorului medieval Şota Rustaveli, “Viteazul în piele de tigru”. În Piaţa “Iraklie al II-lea” din Tbilisi un monument din piatră cenuşie evocă întemeierea primei tipografii georgiene cu un substanţial sprijin românesc.
Cu prilejul vizitării “Muzeului Naţional de Istorie” de la Tbilisi, directorul acestuia mi-a relatat următorul fapt istoric: imediat după tipărirea “Evangheliei” în limba georgiană, au fost trimise Domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu şi Mitropolitului Ungrovlahiei, Antim Ivireanul două exemplare ale acestei cărţi sfinte cu dedicaţii din partea Regelui Vahtang al VI-lea în care se exprima recunoştinţa poporului georgian.
În Tbilisi, există Liceul nr. 166 “Antimos Iverieli” (Antim Ivireanul) pe a cărui faţadă flutură drapelele României şi Georgiei, încadrate de două basoreliefuri reprezentând episoade din biografia ilustrului om de cultură. În sala de la intrare, o placă de marmură consemnează profunda recunoştinţă a elevilor şi profesorilor faţă de ţara noastră pentru acordarea, în regim de urgenţă, a unei asistenţe financiare în valoare de 200 de mii de dolari SUA, folosite la renovarea clădirii liceului grav avariat de marele cutremur din anul 2002 care a afectat Capitala Georgiei.
În timpul mandatului meu ambasadorial, s-au inaugurat la Tbilisi: Amfiteatrul “România” în cadrul Universităţii de Stat “Ivane Javakhishvili” cu sprijin financiar din partea guvernului nostru; Centrul de cultură românească “Antim Ivireanul” de la Universitatea de Relaţii Internaţionale; “Colţul României” de la Universitatea “Suhumi”.
În Biblioteca “Universităţii de Stat” din Tbilisi se regăseşte volumul în limbile engleză şi georgiană, intitulat “Georgia şi lumea europeană: Dialog filosofico-cultural” (coordonat de prof. univ. dr. Anastasia Zahariadze) care reuneşte comunicările prezentate la prima Conferinţă Internaţională dedicată lui Antim Ivireanul, organizată în iulie 2009 sub auspiciile “Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Georgiene”, Ambasadei României la Tbilisi şi Universităţii “Politehnica” din Bucureşti (reprezentate de prof. univ. dr. Maria Cornelia Bârliba).
Vizitând în cursul anului 2007 “Muzeul I.V. Stalin” din oraşul Gori, directorul instituţiei mi-a arătat în sala cadourilor străine, primite de dictator în timpul vieţii sale, unul oferit de liderul comunist român Gh. Gheorghiu-Dej: un tablou făcut din foiţe de tutun, înfăţişând un peisaj însoţit de o scurtă inscripţie: “Eug. Costache, 1949.” (Stalin fusese un împătimit fumător de trabuce); ceea ce văzusem era o penibilă mostră a politicii postbelice a Bucureştilor de slugărnicie faţă de “tătucul Stalin”, trecut în uitare imediat după moartea sa.
La Budapesta, Ungaria am întâlnit o placă bilingvă instalată în anul 1992 cu următorul text: “Pe acest loc se afla clădirea în care revista «Familia», redactată de Iosif Vulcan, a publicat, la 9 martie 1866, prima poezie a celui mai mare poet român, Mihai Eminescu.”. Se cuvine să menţionez câteva aspecte istorice: adolescentul Mihai Eminovici, aflat la studii la Cernăuţi, trimitea în februarie 1866 revistei “Familia” de la Pesta o scrisoare împreună cu câteva poezii. Iosif Vulcan a ales şi a publicat poezia “De-aş avea”, însoţind-o de o notă redacţională: “Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut.”; directorul revistei i-a propus tânărului moldovean schimbarea patronimului “Eminovici” în numele “Eminescu” care va fi păstrat până la sfârşitul vieţii ilustrului scriitor.
Aflându-mă în toamna anului 1979 la un seminar internaţional organizat la Debrecen, am vizitat “Monumentul Ostaşului Român” (denumit de localnici “Fecioara Albă”), ridicat în “Piaţa Bocskai” din centrul oraşului şi “Monumentul ostaşului român căzut la datorie”, amplasat în “Cimitirul Municipal”, punând la fiecare dintre ele câte o floare în semn de adâncă recunoştinţă.
La Tirana, Capitala Albaniei am avut parte de două agreabile surprize. Într-una din sălile “Muzeului Naţional” era expus un portret din tinereţe al dramaturgului şi poetului nostru de origine macedoromână, Victor Eftimiu (născut în localitatea Boboshticë de lângă oraşul albanez Korçë, la 24 ianuarie 1889 şi decedat la Bucureşti, la 27 noiembrie 1972). Lucrarea, creată în anul 1940 de cunoscuta artistă Magdalena Rădulescu, pregătită la “Académie de la Grande Chaumière” din Paris, fusese donată Muzeului de scriitorul român în ultima parte a vieţii sale. Mai mulţi parlamentari locali, întâlniţi cu prilejul reuniunii internaţionale la care participam în primăvara anului 1996, îmi spuneau că Victor Eftimiu este un autor foarte apreciat, piesele sale “Omul care a văzut moartea” şi “Înşir-te mărgărite”, traduse în limba albaneză, fiind publicate în mai multe ediţii şi puse în scenă la câteva teatre din Capitală şi din provincie. Aceiaşi interlocutori au dorit să mă informeze că versurile “Imnului Naţional al Albaniei” au fost scrise în anul 1912 de poetul de origine aromână Aleksandër Stavre Drenova (alias Asdreni), muzica aparţinând compozitorului nostru Ciprian Porumbescu.
Aflându-mă într-o misiune oficială în primăvara anului 2003 la Manama, Capitala Regatului Bahrain (ţară în care eram acreditat ca Ambasador al României), am vizitat “Beit Al Quran” (Casa Coranului), înfiinţată în 1990 la iniţiativa personală a unui colecţionar de artefacte islamice, Abdul Latif Jassim Kanoo. Lăcaşul cultural, renumit în mediul arab internaţional, găzduieşte în cele zece săli dispuse pe două etaje peste 50 de mii de manuscrise vechi şi cărţi în limba arabă şi în multe limbi străine, având ca temă “Coranul”. Cu acel prilej am oferit conducerii instituţiei un exemplar în limba română al operei fundamentale a Islamului, publicat în anul 2002 la Editura “Kriterion” din Cluj-Napoca în traducerea lui George Grigore. Volumul respectiv fusese cumpărat de soţia mea şi adus la Riad, Arabia Saudită (unde eram, de asemenea, Ambasador al României) într-un concediu de odihnă.
