Dr. Dan Mihai Bârliba
Vizitând Universitatea “Cheikh Anta Diop” din Dakar, Senegal, la Biblioteca acesteia mi-a reţinut privirea un volum de poezii în limba franceză al cărui autor este marele nostru scriitor Mihai Eminescu. Am avut cu acel prilej o agreabilă discuţie despre România francofonă cu şefa Bibliotecii, primind la plecare un exemplar al cărţii “Poèmes” (ediţia din 1964) a scriitorului şi eseistului Léopold Sédar Senghor, primul preşedinte al ţării.
La Kiev, Ucraina, am ajuns la unele locuri legate de activitatea lui Petru Movilă, fost Mitropolit al “Bisericii Ortodoxe a Kievului, Galiţiei şi Întregii Ucraine”, născut la Suceava în decembrie 1596 într-o familie de domnitori şi boieri moldoveni: “Mănăstirea Peşterilor”/Lavra Pecerska; “Muzeul Cărţii şi al Tiparului”; “Academia Teologică Kieveană”; “Teiul lui Petru Movilă”, plantat de Mitropolitul Kievului în anul 1635. Referitor la tipografia din cadrul “Mănăstirii Peşterilor”, dezvoltată de Petru Movilă în perioada exercitării înaltei funcţii ecleziastice, am aflat că tipăriturile făcute acolo fuseseră răspândite pe multe alte meleaguri, inclusiv în Ţara Românească; de asemenea, în anul 1646 Petru Movilă a trimis Mitropolitului Moldovei, Varlaam, o tiparniţă care a fost instalată la Biserica “Trei Ierarhi” din Iaşi.
La începutul anilor ’60 – efectuând o excursie de patru zile cu trenul în URSS – am vizitat “Parcul Central” al oraşului Odesa din Ucraina unde se găsea bustul din bronz al lui Mihai Eminescu pe un soclu de marmură albă.
Când lucram ca Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor” de la Praga, am efectuat o deplasare la Cernăuţi pentru a participa la un seminar european, având prilejul de a ajunge la unele locuri legate de tinereţea şcolară a lui Mihai Eminescu/Eminovici. În carnetul de însemnări îmi notasem două clădiri: una situată pe Strada “Skhina” nr. 4, fost sediu al “National Hauptschule” unde învăţase Eminescu în perioada 1858-1860; alta ce găzduise cândva “Obergymnasium” în care acesta studiase între anii 1860 şi 1863, având printre profesori pe cărturarul şi revoluţionarul transilvănean Aron Pumnul. De asemenea, am trecut pe lângă locuinţa dascălului, unde locuise temporar elevul Eminescu.
În oraşul ucrainean Lvov am ajuns, pe Strada “Ruska”, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (Uspenskaia), ridicată în prima parte a veacului al XVII-lea pe locul unde fusese construită între anii 1547 şi 1549 – de către italianul Pedro din Lugano – o altă biserică pe baza fondurilor donate de Domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu. Acolo am aflat că şi pentru actuala biserică au contribuit financiar domnitorii moldoveni Ieremia şi Simion Movilă, alături de Ţarul Rusiei, Feodor I. Tot la Lvov am văzut, pe Strada “Bogdan Hmelniţki” nr. 77, Biserica “Sfânta Parascheva”, ctitorită din plăci de gresie de Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu în anul 1645; lăcaşul de cult era utilizat de negustorii moldoveni care poposeau deseori în acest centru comercial medieval, în drumurile lor prin Europa.
La Estoril – o luxoasă localitate situată pe malul Oceanului Atlantic, la 15 kilometri de Capitala Portugaliei – am ajuns la o vilă elegantă cu un singur etaj, străjuită de două coloane, pe placa pusă la intrarea ferecată fiind scrise doar două cuvinte: “Rei Carol” (Regele Carol); în acea clădire, denumită anterior “Mar e Sol” (Mare şi Soare) locuiseră ex-Regele României, Carol al II-lea împreună cu Elena Lupescu din anul 1947 până la decesul acestuia la 4 aprilie 1953. La Cascais, o suburbie a Lisabonei, am văzut o placă instalată pe imobilul din “Rua da Suadade” nr. 10, închiriat de filosoful român Mircea Eliade în perioada 1944-1945, pe care este gravat un text în limba portugheză: “Scriitorul Mircea Eliade, Bucureşti, 9 – 3 – 1907; Chicago, 22 – 4 – 1986, a locuit în această casă.”
În “Muzeul Czartoryski” din Cracovia, Polonia am putut vedea o valoroasă colecţie de manuscrise; între acestea se afla cel sub forma unei epistole în limba polonă, intitulat “Descrierea Ţărilor Moldovei şi Munteniei” (1684), care aparţinea cronicarului moldovean Miron Costin, precum şi o serie de însemnări originale ale scriitorilor Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga, referitoare la relaţiile româno-polone. La “Universitatea Jagellonă” din acelaşi oraş – pe care am vizitat-o la începutul anilor ’70 – funcţionează din 1921 o Secţie unde se studiază limba şi literatura română.
La Varşovia m-a impresionat faptul că în rafturile “Bibliotecii Naţionale” se găsea o cărţulie în limba polonă conţinând scrierea istorică a lui Costache Negruzzi, “Sobieski şi românii” şi având o copertă frumos colorată în care apare Regele Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski lângă un grup de plăieşi moldoveni în faţa “Cetăţii Neamţului”.
Când eram Secretar General Adjunct al “Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre” (OCEMN) de la Istanbul, cu prilejul unei deplasări oficiale la Sankt Petersburg, F. Rusă, am reuşit să vizitez în timpul avut la dispoziţie “Biblioteca Naţională”, situată pe “Nevski Prospect”, Strada “Sadovaia”, unde am identificat existenţa unei valoroase “Colecţii de carte veche românească din perioada 1512-1688”. Consultând Catalogul acesteia, mi-au reţinut atenţia câteva titluri: “Evangheliile” în limba slavonă, tipărite la Târgovişte (1512), Sibiu (1546) şi Braşov (1562); “Psaltirea” în limba slavonă, tipărită la Câmpulung/Dolgoe Pole (1650); “Nomocanonul” în limba română, tipărit la Târgovişte (1652).
În calitatea menţionată anterior, am condus o reuniune a Grupului de lucru al OCEMN pentru transporturi, găzduită în oraşul-port rusesc Taganrog; cu acel prilej am vizitat Casa-Muzeu “Anton Pavlovici Cehov”, situată pe Strada “Cehova” nr. 69. În sala dedicată traducerilor în limbi străine am regăsit cărţile intitulate “Teatru”/Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1954 şi “Opere”/Editura Univers în patru volume: “Schiţe şi povestiri”, 1986; “Dramă la vânătoare. Schiţe şi povestiri”, 1987; “Un roman cu un contrabas. Fericirea. Alte povestiri”, 1989; “Criza de nervi. Stepa. O poveste banală şi alte povestiri”, 1995.
Ajungând în fosta Capitală regală a Muntenegrului, Cetinje am văzut “Biserica Vlahilor” (Vlaska Crkva). La origine, în anul 1450 era o bisericuţă clădită, din nuiele împletite şi pământ bătătorit, de Voievodul vlah Ivan Borojevic ca loc de rugăciune pentru păstorii de pe acele meleaguri, fiind mai târziu reconstruită din piatră albă de râu şi extinsă cu un turn-clopotniţă. În curtea bisericii se găsesc sarcofagele de piatră unde se odihnesc Voievodul, soţia şi doi dintre fiii lor, precum şi mai multe lespezi funerare de pe care s-au şters, odată cu trecerea anilor, orice inscripţii. În continuare, m-am deplasat în oraşul Kotor, văzând “Palatul Pima” construit ca o combinaţie a stilurilor renascentist şi baroc în decursul veacului al XVI-lea de către o familie de vlahi foarte bogaţi din care se trăgea marele poet al acelor locuri, Bernard Pima (1488-1517).
Într-una din deplasările mele oficiale, am ajuns la “Statuia lui Ştefan cel Mare” din Chişinău, Capitala R. Moldova. Inaugurată în anul 1927, aceasta a fost realizată de sculptorii Alexandru Plămădeală şi Alexandru Bernardazzi la “Prima turnătorie artistică V.V. Răşcanu&Co” din Bucureşti, bronzul necesar provenind de la câteva tunuri ale armatei otomane, capturate de ostaşii români în perioada “Războiului de Independenţă” din anii 1877-1878. Voievodul moldovean este înfăţişat ţinând o sabie în mâna dreaptă şi o cruce în mâna stângă, iar pe soclul de piatră sunt gravate cu majuscule cuvintele: “Ştefan cel Mare şi Sfânt. 1457-1504” împreună cu stema Moldovei.
Într-o vizită particulară făcută în ultimii ani la Chişinău, am văzut pe “Aleea Clasicilor” câteva busturi ale unor mari scriitori, create de sculptori români: Octavian Goga (Cornel Medrea); George Bacovia şi Liviu Rebreanu (Miliţa Petraşcu).
