România lucrului neterminat

Pentru ca o lege, o ordonanță de guvern, o hotărâre de guvern să fie oportună, eficientă și să aibă rezultate concrete, rezultate care să ducă la o îmbunătățire a domeniilor vizate, trebuie ca ele să aibă o finalitate clară, în caz contrar riscă să creeze confuzie, în loc să aducă îmbunătățirile respective. Și am să dau un exemplu de o reglementare bună, logică, dar care, totuși, lasă neclarificate unele aspecte. Este vorba de arhivarea documentelor financiar-contabile, care, conform Ordinului Ministerului Finanțelor 1447/02/05.2023, care a fost publicat în M.O. 453 din 24.05. 2023, modifică perioada de păstrare a acestora, astfel: ,,Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art.1 din legea contabilității timp de 5 ani calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exercițiului financiar în care au fost întocmite, inclusiv pentru statele de salarii”. Astfel, acest termen de arhivare se modifică pentru toate persoanele care conduc atât contabilitate în partidă dublă, cât și cele care conduc contabilitate în partidă simplă. Până la această modificare aveam mai multe termene de arhivare, respectiv 5 ani pentru unele documente și registre financiar-contabile, 10 ani pentru altele, respectiv 50 ani pentru statele de plată a salariilor. Sigur, este foarte bine că s-au redus aceste termene, dar nu este rezolvată o problemă, și anume ce se întâmplă cu respectivele documente după trecerea respectivei perioade, pentru că, așa cum putem observa, OMF 1447 ne arată că acele documente se păstrează ,,în arhiva persoanelor prevăzute la art.1 din legea contabilității…..”. Deci, termenul se referă la păstrarea în arhiva persoanelor respective, dar ce se întâmplă după cei 5 ani cu documentele respective? Pot fi distruse? Trebuie predate unor societăți specializate în arhivare? Nu știm. De aceea spun că reglementarea, bună de altfel, este neterminată. Propunerea mea este aceea de a clarifica acest aspect, în mod clar, fără echivoc, iar societățile să poată elimina, prin distrugere, documentele care nu mai necesită arhivare. Iar acest lucru, eliminarea documentelor care și-au atins perioada de arhivare conform OMF 1447, să se facă cât mai simplu, fără niște proceduri complicate care să descurajeze demersurile de eliminare. Nu de alta, dar arhivele companiilor gem de hârtii fără rost, din moment ce s-a realizat perioada de arhivare. Ca să nu mai vorbim de costurile cu arhivarea unor hârtii care au devenit inutile.