Luni, 3 decembrie, începând cu ora 14.00, Primăria Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, Primăria Sectorului 3, în colaborare cu Ambasada Israelului în România și Complexul Educațional Laude- Reut a organizat inaugurarea Pieței Leul Ierusalimului, în care a fost dezvelită statuia cu același nume, precum și a clădirii Academician Nicolae Cajal, sediul liceului Laude-Reut, din strada Cluceru Udricani nr. 12, sector 3, București.
În urmă cu câțiva ani, Fundația Ronald S. Lauder România, prin Tova Ben Nun- Cherbis, în calitate de fondator și președinte, a luat inițiativa de a restaura o parte din vechiul cartier evreiesc, situat în perimetrul străzilor Sfânta Vineri, Cluceru Udricani, Olteni și Iuliu Barasch, în sectorul 3 al Municipiului București. Astfel a apărut ideea de a aduce de la Ierusalim statuia Leul Ierusalimului, care este un simbol al poporului evreu și al Israelului – Leul este reprezentativ pentru poporul evreu încă din timpuri biblice, de mai bine de 3000 de ani.
Fundația Ronald S. Lauder România a realizat această misiune împreună cu compania israeliană ZIM, aducând statuia de la Ierusalim la București. Leul este o operă colectivă realizată în scop caritabil pe care municipalitatea Ierusalimului a donat-o Primăriei Municipiului București, în semn de prietenie, la ceas aniversar a 50 de ani de la reunificarea Ierusalimului, a 70 de ani de la crearea Statului Israel și în onoarea a tot atâția ani de relații diplomatice neîntrerupte între cele două țări, într-un secol românesc.
În același perimetru al fostului cartier evreiesc, prin parteneriat public-privat între Primăria Municipiului București, Primăria sectorului 3 și Fundația Ronald S. Lauder România, a fost reabilitată clădirea în care studiază în acest moment elevii Liceului
Laude-Reut, salvând astfel de la ruină un edificiu istoric, cu o arhitectură aparte, acordându-i-se o nouă viață, atât prin consolidarea și renovarea ei, cât și prin suflul tineresc și entuziasmul adolescenților care se pregătesc aici să devină liderii lumii de mâine. Am creat o punte între trecut și viitor, cu o bază solidă în educație și dezvoltare personală și profesională, catalizator al renașterii și progresului.
Clădirea Laude-Reut poartă numele Academicianului Nicolae Cajal, savant al României, Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România și al Academiei Române, fondator al Fundației Ronald S. Lauder România.