Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Roxana Ilinca, CEO TMC Group: ”2025 a schimbat regulile: Piața de business travel se redefinește prin digitalizare, controlul costurilor și management strategic”
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Roxana Ilinca, CEO TMC Group: ”2025 a schimbat regulile: Piața de business travel se redefinește prin digitalizare, controlul costurilor și management strategic”

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 23 octombrie 2025
Distribuie
Roxana Ilinca, CEO TMC Group

Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group, companie românească specializată în managementul integrat al călătoriilor de afaceri și al evenimentelor corporate, a fost premiată pentru a doua oară la Gala Performanței & Excelenței 2025. Distincția „Ambasador al Turismului Românesc prin Excelență” marchează o etapă în care companiile cer de la operatorii de turism transparență, control și soluții integrate, iar performanța se măsoară prin strategie, nu prin volum. Roxana Ilinca atrage atenția că piața recompensează operatorii cu expertiză reală, capabili să livreze predictibilitate și continuitate prin selecție riguroasă a furnizorilor, clauze de protecție și planuri de continuitate.

În 2025, turismul de business a devenit un exercițiu de management strategic: itinerarii mai scurte, echipe restrânse la factorii decizionali, aprobări rapide în sisteme, bugete validate pe date și platforme care centralizează bilete de avion, cazări, asigurări, transferuri și rapoarte într-un singur flux financiar. „Piața s-a schimbat extraordinar de mult. Dacă la începutul anului nu știam exact care vor fi modificările de TVA sau companiile aeriene care vor intra pe piață, acum vorbim despre o cerere uriașă și o ofertă tot mai limitată. Cursele sunt mai puține, flotele neînnoite, personalul redus, ceea ce a dus la o majorare vizibilă a prețurilor – între 15% și 30% pe anumite destinații. Putem spune că 2025 a schimbat regulile în piața de business travel, care acum se redefinește prin digitalizare, controlul costurilor și management strategic”, declară Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group.

Tendința se vede în detalii operaționale precum renunțarea la bagajul de cală, deplasări fără overnight când ruta permite, scăderea grupurilor compacte în favoarea întâlnirilor cu 2–3 decidenți și o disciplină bugetară în care fiecare plecare trebuie justificată strategic. Pentru a livra eficiență, TMC Group a standardizat contractele tripartite cu linii aeriene de linie și a introdus o arhitectură digitală în care clientul își caută ruta și tariful optim, iar emiterea se face controlat, în agenție. „Contractele tripartit îți permit să ai un tarif fix și atunci poți să-ți bugetezi călătoriile pentru următorul an”, spune Roxana Ilinca.

Pe segmentul de cazare, compania rulează licențe profesionale și un tool integrator care agregă peste 10–12 motoare globale, inaccesibile publicului larg, astfel încât căutarea se face o singură dată, iar sistemul întoarce automat cea mai bună opțiune disponibilă în rețea. Fluxul include emitere, asigurări, tren, transferuri și servicii auxiliare, cu factură unică pe centru de cost. „Ele vin la pachet integrate cu emiterea asigurărilor, dacă compania are nevoie de asigurările de călătorie, bilete de tren, transferuri, astfel încât pe o singură factură, pe un singur centru de cost, sunt detaliate și integrate toate nevoile”, spune Roxana Ilinca.

Roxana Ilinca subliniază rolul tehnologiei în schimbarea modului de cumpărare: companiile vor instrumente de self-booking pentru viteză și transparență, dar păstrează emiterea centralizată pentru conformitate, audit și raportare. „Am anticipat de ani buni nevoia de automatizare și eficiență. De aceea, am investit în licențe și platforme dedicate segmentului corporate, care reduc timpii de lucru, asigură conformitate și oferă clienților noștri libertatea de a controla propriile bugete. Este următorul pas firesc într-o piață în care companiile caută predictibilitate și flexibilitate în același timp”, spune Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group.

Evenimentele corporate: experiențe cu sens, wellbeing la birou și indicator de leadership

După ce a impus un nou standard de eficiență în managementul călătoriilor corporate, TMC Group repoziționează și segmentul de evenimente, transformându-l dintr-un simplu canal de comunicare internă într-un instrument strategic de cultură organizațională. Formatul fizic a recâștigat net teren după perioada hibridă. Industrii ca pharma, beauty, automotive și MLM tratează evenimentul ca instrument de retenție și employer branding. Briefurile cer experiențe memorabile și învățare aplicată, nu simple seri festive, ci ateliere interactive, competiții sportive, live cooking, sesiuni creative și proiecte de CSR. „Oamenii vor să plece cu un plus valoare de la acel eveniment, să lucreze împreună, să descopere. Fiecare detaliu contează. Nu vindem servicii, ci experiențe gândite pentru oameni reali”, spune Roxana Ilinca.

Companiile înlocuiesc majorările salariale recurente cu programe lunare de wellbeing la birou, speakeri tematici, sesiuni de nutriție, micro-workshopuri de echipă, toate cu cost per angajat mai mic decât o bonificație punctuală, dar cu impact de durată în coeziune și percepția valorii. TMC Group operează aceste programe ca portofoliu curat de furnizori testați, cu logistică de la A la Z și pre-validare a locațiilor prin site inspection real.

Liviu Dragnea, despre referendum: Cvorumul inhibă prezenţa la vot/ Nu este eşecul PSD
10 octombrie 2018

Cerințe noi ale clienților: piață „solidă”, risc previzionat, trasabilitate

Din această filozofie de lucru derivă și modul în care TMC Group abordează segmentul de travel, cu accent pe eficiență, trasabilitate și control deplin asupra fiecărei etape. Companiile vor o piață solidă, care înseamnă că nu este lipsită de incidente, ci cu risc previzionat și gestionat corect. Asta înseamnă contracte clare, clauze de protecție, politici de continuitate, trasabilitate pe tot lanțul și furnizori validați înainte de a fi propuși clientului. TMC Group își asumă această disciplină ca diferențiator și face recomandări numai către furnizori testați și prezență on-site la proiecte mici sau foarte mari, cu echipe calibrate pentru 10, 50, 500 sau mai mulți participanți.

Consultanța activă devine parte a livrării prin alegerea zilei/orei optime, configurarea rutelor, folosirea contractelor tripartite, separarea corporate de leisure la nivel de produs, integrarea asigurărilor și a transferurilor în același dosar de cost. În paralel, companiile cer transparență totală, motiv pentru care TMC promovează instrumente în care clientul vede tarifele reale și își face singur bookingul, în timp ce agenția se ocupă de emitere, conformitate și raportare.

Pe segmentul corporate, hotelurile românești se aliniază standardelor internaționale, uneori depășindu-le la dimensiuni de cameră și finisaj. F&B urcă în preferințele clienților prin diversitate și execuție, iar personalul bine instruit rămâne atuul competitiv. Bulgaria domină la all-inclusive pe litoral, însă corporate-ul românesc mizează pe experiență, logistică și raport preț–valoare. Pentru evenimente externe, lipsa frecvențelor directe și costul charterelor repoziționează România ca alternativă eficientă pentru o parte semnificativă a calendarului corporate.

Premiu care validează o strategie și o etapă nouă de creștere

La Gala Performanței & Excelenței – Ediția Aniversară 2025, un eveniment care celebrează oamenii care inspiră, inovează și construiesc prin viziune, Roxana Ilinca, Founder & CEO TMC Group, a fost onorată cu distincția „Ambasador al Turismului Românesc prin Excelență”, pentru contribuția remarcabilă la promovarea internațională a României.

Marcel Ciolacu: Trebuie toleranță zero față de toți așa-zișii bombardieri, care fac scandal și confundă plajele și drepturile cetățenești cu maidanul
18 august 2023

Trofeul primit la Gala Performanței & Excelenței – Ediția Aniversară 2025 validează un model de business construit pe disciplină operațională, tehnologie și parteneriate reale. ”Este un premiu care onorează munca, viziunea și pasiunea investite în crearea de experiențe corporate memorabile, în dezvoltarea turismului sustenabil și în managementul strategic al evenimentelor. Mulțumim tuturor celor care au fost parte din această călătorie și care, prin încredere și colaborare, ne inspiră să ducem mai departe misiunea TMC Group – aceea de a transforma fiecare proiect într-o experiență cu sens”, declară Roxana Ilinca.

- Publicitate -
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ASF demarează achiziția unui program informatic pentru supravegherea activității de tranzacționare pe piața locală de capital
Articolul următor elcen Contracte semnate pentru servicii de tip Owner’s Engineer în vederea implementării noilor unități de cogenerare de înaltă eficiență
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ninsori abundente – peste 180 de dosare de daună în doar 4 zile
Asigurări
2026 – momentul adevărului pentru economia globală?
Economie
Diana Buzoianu: 1.200 de iazuri pe hârtie, doar 10% finalizate. MMAP schimbă regulile pentru exploatările de agregate
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Prețurile locuințelor noi din București au crescut cu procente între 50 și 100% în cinci ani
  • Hambar Gardens, un nou proiect de case cu 100% energie verde, dotate cu pompă de caldură geotermică
  • Brokerii Victoria Finance au intermediat în 2025 credite în valoare de 24 milioane de euro
  • Pinum va inaugura anul acesta noua fabrică de la Moara Vlăsiei
Actualitate

Calendar

1 minute
Actualitate

Ministerul Apărării Naţionale: Baza militară Deveselu nu face încorporări

0 minute
Actualitate

Pensia medie lunară, în creștere în primul trimestru 2024 față de anul precedent

5 minute
Actualitate

Utilizarea de cookies – între cerințele legale, nevoia businessului și așteptările utilizatorilor

8 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?