Mihai Nicuţ (e-nergia.ro)
Simtel Team a cumpărat de la defuncta Termoelectrica a unui teren din Ianca, Brăila, unde în trecut a funcționat o termocentrală, pentru a construi un parc fotovoltaic de 8-10 MWp.
Iată anunțul trimis de Simtel Bursei de Valori București:
“Conducerea Simtel Team S.A. informează piața despre încheierea unui contract pentru achiziționarea de la S.C.P.E.E.T TERMOELECTRICA S.A. (în faliment), a unor parcele de teren în suprafață cumulată de 114.717mp și construcții autodemolate, situate în Ianca, județul Brăila, pentru un preț total de 103.993,80 EUR (plus TVA).
Compania a realizat achiziția, care a fost aprobată în prealabil prin Hotărârea AGEA a Companiei nr. 7 / 28.12.2021, în scopul dezvoltării unui parc fotovoltaic, cu o putere totală instalată de aproximativ 8-10 MWp.
După dezvoltarea proiectului, respectiv obținerea tuturor avizelor pentru construcție, valoarea de piață a proiectului Ready to Build va fi de aproximativ 500.000 EUR, iar după construcția la cheie, valoarea estimată a proiectului va fi de aproximativ 6 milioane EUR”.
Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 iulie 2021 și în prezent, compania are o capitalizare de piață de 40 milioane de euro.
Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău și operează în 3 domenii de activitate – telecomunicații, energie regenerabilă și automatizări industriale. Simtel este specializată în furnizarea de servicii de integrare operatorilor de telecomunicații mobile, construirea și furnizarea de mentenanță a centralelor fotovoltaice, precum și automatizarea proceselor industriale.