Sistemul Medical MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță achiziția pachetului de 100% din acțiunile Spitalului Lotus SRL din Ploiești, cel mai important furnizor de servicii medicale private din județul Prahova, care asigură servicii integrate de ambulatoriu, imagistică, laborator, spitalizare și maternitate.
Spitalul cuprinde 22 de paturi în 12 rezerve, 2 săli de terapie intensivă și un bloc operator cu 2 săli de operație. Partea de ambulatoriu este dotată cu 9 cabinete de consultații, care acoperă 21 de specialități medicale, dar și cu un departament complet de radiologie și imagistică medicală dotat cu aparatură de ultimă generație. Totodată, unitatea cuprinde și un laborator, care efectuează peste 500 cele mai complexe teste medicale.
În 2018, spitalul Lotus a deservit cca 100.000 de pacienți. Compania are în prezent peste 135 de medici și asistente și a înregistrat la nivelul anului 2018 o cifră de afaceri de 3,9 milioane euro.
„Pentru noi, Lotus devine un parteneriat important în sudul țării care împărtășește aceeași structură sănătoasă de business ca și a noastră. Suntem prezenți pe piața de servicii medicale din Ploiești de 3 ani, printr-o hyperclinică, iar odată cu finalizarea acestei tranzacții, vom putea oferi prahovenilor și zecilor de mii de clienți din companii servicii medicale integrate, de la ambulatoriu, laborator, imagistică și spitalizare. Totodată, acest parteneriat este și o dovadă a angajamentului nostru pe termen lung față de investitori de a ne continua expansiunea prin achiziții. Este al doilea pas după OncoTeam dintr-o serie mai mare de tranzacții pe care sperăm să le semnăm până la finele acestui an”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife.
„Vom face echipă cu cel mai mare jucător de servicii medicale private din România, dar și din Sud Estul Europei, iar acest lucru ne bucură și ne onorează în egală masură. Acest parteneriat ne va ajuta să ne continuăm planul: de a asigura fiecărui pacient servicii medicale integrate la cele mai înalte standarde, bazate pe un suport tehnologic de ultimă generație”, a declarat Nicoleta Craciunoiu, Director General Spitalul Lotus.
Sistemul Medical MedLife este singurul operator medical privat cu cea mai extinsă rețea națională, deținând o intrastructură în toate orașele cu peste 150.000 de locuitori. “Avem numeroase cereri de la marile corporații cu angajați la nivel național de a-și putea trimite angajații pentru servicii de prevenție către clinici cu o siglă unică în toate orașele mari. Iar pentru că investim permanent în dezoltare și inovație, ne pregătim pentru lansarea unor servicii în premieră națională de monitorizare a sănătății angajaților companiilor, concomitent cu cele mai moderne concepte privind corelarea dintre sănătate și performanță”, a completat Mihai Marcu.
Tranzacția a fost intermediata de Deloitte Romania, prin Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance.
Prin preluarea spitalului Lotus, grupul MedLife ajunge la un portofoliu de 25 de companii achiziționate, ultima tranzacție anunțată fiind laboratorul OncoTeam, din București.