Dacă ai obținut de curând permisul de conducere, cel mai probabil ești foarte încântat și meriți să te bucuri pe deplin de una din cele mai mari realizări ale tale de până acum. Să închei cu bine școala de șoferi și să ai în mână permisul de conducere nu e atât de ușor pe cât ar părea, așa că fii mândru! Și dacă tot vei circula cât de curând pe drumurile publice, ne-am gândit că ți-ar prinde bine să primești câteva sfaturi, care să-ți folosească în toată viața ta de șofer. Iată care ar fi cele mai importante îndrumări de care ar trebui să ții cont atunci când ești în spatele volanului.
Citește manualul/cartea mașinii pe care o conduci
Desigur, nu este cazul să începi lecturarea tuturor paginilor, pentru că această activitate s-ar putea transforma într-una foarte plictisitoare. Însă principalele capitole ale sale ar trebui răsfoite, dacă nu chiar analizate cu atenție, pentru că acolo vei găsi informații foarte utile, care te-ar putea scăpa de foarte multe bătăi de cap în viitor. Vei ști cum se schimbă un bec al mașinii, în cazul în care pleci la un drum lung și ai nevoie de înlocuirea urgentă a unuia dintre ele, vei afla ce tip de cauciucuri se potrivesc pe mașina ta, în cazul în care cauți să le schimbi pe cele cu care a venit echipată cu unele pentru un alt sezon, sau vei ști ce încearcă să-ți transmită computerul de bord, în cazul aprinderii unui martor în timpul mersului.
Fii atent la bord
Mulți șoferi își încearcă norocul și nu opresc mașina imediat ce în bord au apărut atenționări cu privire la un posibil pericol, așa cum este temperatura ridicată a motorului sau martorul Check Engine. Aceste situații ar putea fi fatale pentru autoturismul tău, așa că dacă nu ai siguranța că poți continua drumul, trage cât mai repede pe dreapta și cere ajutorului unui specialist auto pentru a aflat dacă motorul mai poate funcționa în siguranță sau dacă are nevoie de reparații sau înlocuiri de componente ori lichide urgent. Iar dacă ai nevoie de piese Opel, Volkswagen, Fiat, Dacia, Renault sau Ford ori altă marcă pe care o conduci, să știi că cel mai simplu este să le comanzi online, pentru că ele vor ajunge la tine mai curând decât te-ai putea aștepta.
Schimbă uleiul
Și dacă tot a venit vorba de lichidele care fac motorul să funcționeze în parametri normali, nu uita de schimbul de ulei, care trebuie făcut cu regularitate, dacă vrei să te bucuri pentru un timp cât mai îndelungat de mașina ta. În mod ideal, ar trebui să faci asta după instrucțiunile pe care le vei găsi tot în cartea mașinii, pentru că fiecare autoturism în parte are indicațiile sale. Dacă ești șoferul unei mașini de generație mai nouă, e bine să știi că la fiecare 12.000 de kilometri sau o dată pe an este indicat să înlocuiești total uleiul.
Verifică anvelopele
Presiunea din roțile mașinii tale este foarte importantă, dacă vrei să poți frâna în siguranță și dacă vrei să prelungești cât mai mult durata de viață a anvelopelor tale. Informația cu privire la presiunea ideală, în funcție de greutatea mașinii sau anotimp, o găsești tot în manualul mașinii, deci caut-o și aplic-o întocmai. Poți regla presiunea în roți la aproape orice benzinărie, în locul indicat pentru astfel de operațiuni.
Condu prudent și nu uita că prezența telefonului mobil sau a altor dispozitive în timpul mersului ți-ar putea pune viața în pericol. Drumuri bune!