În perioada 2006-2011, când eram Ambasador al României în Georgia, treceam deseori pe bulevardul central al Capitalei Tbilisi, numit Rustaveli. De asemenea, am mers de câteva ori cu soţia mea şi cu fiul nostru cel mare la “Monumentul” şi “Fântâna” din centrul oraşului – două locuri identitare amintind de ilustrul scriitor medieval Şota Rustaveli (1166-1220).
Mă voi referi la aceste aspecte pe parcursul articolului meu, dar mai înainte voi prezenta câteva date biografice ale lui Şota Rustaveli, un nume legat de satul natal Rustavi aparţinând municipalităţii actuale Aspindza (a nu se confunda cu oraşul Rustavi din proximitatea Capitalei).
În narativul medieval este consemnată prezenţa lui Şota Rustaveli în anii tinereţii la Academiile georgiene “Gelati” şi “Ikalto”, ale căror ruine situate aproape de Kutaisi, al doilea oraş al Georgiei, le-am vizitat în drumurile mele, constatând că autorităţile locale au marcat acest episod biografic prin plăci memoriale de marmură şi prin prospecte turistice în limba engleză. Potrivit aceluiaşi narativ, Şota Rustaveli ar fi fost unul dintre consilierii principali ai Reginei Tamara cea Mare a Georgiei (1160-1213), care, ajuns la o vârstă înaintată, s-a retras la “Mănăstirea Sfintei Cruci” de la Ierusalim – fapt confirmat mai târziu de unii scriitori şi călugări printre care Timote Gabashvili în anul 1758. Am mai aflat, din surse demne de încredere, că în anul 1960 un grup de istorici şi arheologi georgieni, care s-au deplasat în Israel, au descoperit la Mănăstirea menţionată o frescă bine conservată (dar, din păcate, vandalizată în anul 2004 de către o persoană neidentificată) reprezentându-l pe Şota Rustaveli într-o mantie roşie şi purtând pe cap o tichie albă, aflat în poziţia rugăciunii către Dumnezeu; fresca cuprinde, de asemenea, un scurt text explicativ în limba georgiană. La solicitarea autorităţilor de la Tbilisi, fresca medievală a fost ulterior restaurată.
Monumentul menţionat la începutul acestui articol a fost inaugurat în anul 1942; sculptura marelui poet este instalată pe un soclu înalt din marmură roşie unde se ajunge pe câteva scări construite din aceeaşi piatră. În faţa sa este un mare basorelief pe care sunt sculptate mai multe capete de lei. Fântâna împlineşte frumuseţea locului unde se adună, de regulă, numeroşi locuitori ai Capitalei, mai ales tineri; aşadar, două scumpe repere ale recunoştinţei perene faţă de vestitul “artizan al cuvintelor care a fost Rustaveli”.
Am primit de la o importantă personalitate locală o ediţie ilustrată în condiţii grafice deosebite (în limba engleză) a operei fundamentale a lui Şota Rustaveli, Viteazul în piele de tigru, o capodoperă a “Epocii de Aur” a Georgiei, considerată a fi cea mai citită, cea mai iubită şi cea mai apreciată carte după Biblie; renumitul poem epic ar fi fost dedicat Reginei Tamara cea Mare. În numele unei tradiţii multiseculare, încărcate de sfinţenia credinţei ortodoxe, opera respectivă a rămas până astăzi cel mai sincer şi cel mai preţuit cadou în rândul georgienilor. Potrivit unor specialişti în istoria literaturii, până la începutul veacului trecut, cartea Viteazul în piele de tigru nu putea lipsi din zestrea fetelor care ajunseseră la vârsta măritişului. Poemul conţine aproximativ 6000 de versuri structurate în peste 1600 de catrene. La recomandarea unui bun prieten, profesor la “Universitatea de Stat” din Tbilisi, am ajuns la “Centrul Naţional de Manuscrise” unde am putut vedea anumite exponate străvechi privind creaţia lui Şota Rustaveli: câteva rânduri ale poemului pe un pergament datând din secolul al XIV-lea; două file de text din secolul al XVI-lea; mai multe copii ale lucrării publicate în cursul secolului al XVII-lea.
După cum arăta Zaira Samharadze-Calciu în prezentarea făcută uneia dintre traducerile în limba română a acestei epopei naţionale, “Ea aparţine culturii universale, înainte de toate, prin idealurile reflectate la nivelul epocii respective. Se au în vedere, în acest sens, cele mai profunde sentimente şi calităţi umane cum sunt dragostea, prietenia, curajul, consecvenţa, dăruirea de sine. Poemul reflectă, totodată, viziunea deosebit de largă a autorului care îşi poartă eroii, fără ură sau vrajbă, prin regiuni atât de îndepărtate cum sunt şi erau India, China.”. Sunt întrutotul de acord cu cele scrise mai departe de autoarea prezentării: “Poemul lui Rustaveli a fost mai cunoscut, mai ales după tipărirea sa la Tiflis în anul 1712 împreună cu vorbele de bine (introducerea – n.n.) ale Regelui Vahtang al VI-lea şi, ajungând aici, nu putem să nu amintim, fie şi în treacăt, contribuţia extraordinară pe care a avut-o Antim al nostru, cel din Iviria, la dezvoltarea şi răspândirea cuvântului tipărit la Tbilisi.”.
Îmi face plăcere să reamintesc cititorilor mei că, într-un articol publicat în gazeta Curierul Naţional în anul 2023, am evocat aportul deosebit al Sfântului Ierarh-Martir Antim Ivireanul/Antimos Iverieli – pe baza solicitării Voievodului Constantin Brâncoveanu – la construirea, în anul 1709, a primei tipografii cu caractere georgiene la Tiflis/Tbilisi; au fost trimişi o serie de meşteri sub conducerea tipografului Mihail Ştefan, care au luat cu ei o tiparniţă, litere metalice ale alfabetului georgian şi o mare cantitate de hârtie. Printre lucrările tipărite la noua tipografie până în anul 1722 s-a aflat, pe lângă scrierile religioase, cartea lui Şota Rustaveli, Viteazul în piele de tigru.
Poemul, care redă relaţia de amiciţie dintre cei doi eroi, Tariel şi Avtandil în dragostea lor comună pentru frumoasa Nestan Darejan, a fost caracterizat în diferite feluri: “o încoronare a gândirii şi artei medievale din Georgia”; “o expresie a viziunii georgiene asupra lumii”; “o operă de romantism cavaleresc” ş.a. Aş dori să adaug un element evocat de mine în discuţiile purtate cu anumiţi oameni de cultură şi anume relaţia de similitudine sau, cel puţin, de complementaritate dintre două nume ale literaturii medievale universale: georgianul Şota Rustaveli şi persanul Omar Khayyam. Cine ar manifesta o stare de scepticism faţă de această opinie este invitat să se aplece cu atenţie şi bunăvoinţă asupra versurilor scrise atât de ilustrul matematician şi poet, cât şi de cel care fusese numit în epocă “Homer din Caucaz”.
În aceeaşi notă a interculturalităţii, menţionez următorul fapt: un pictor de etnie maghiară din secolul al XIX-lea, pe nume Mihály Zichy a realizat ilustraţiile clasice ale operei lui Şota Rustaveli, Viteazul în piele de tigru, preluate de numeroase ediţii atât în limba georgiană, cât şi în multe limbi străine. În zilele noastre, există o stradă şi un bust la Tbilisi în memoria acestui artist plastic.
Citez, în continuare, un ansamblu de cugetări ce aparţin lui Şota Rustaveli: *“Minciuna este izvor de suferinţe nesfârşite pentru suflet şi trup.”; *“Pentru ureche bârfa este ceea ce este pelinul pentru limbă.”; *“Numai binele este veşnic, răul mult nu o va duce.”; *“Iată legea iubirii: toţi suntem fraţi unii cu alţii.”; *“Mai bine un sfârşit de glorie decât o viaţă de ruşine.”; *“Omul rămas fără suflet trăieşte cum îl taie capul.”; *“Un înţelept nu-şi lasă prietenul, chiar de ar fi să piardă totul.”; *“Să auzi o veste proastă e a celui rău fără de margini bucurie.”; *“E o crimă amânarea când o cale măreaţă ţi se deschide înainte.”; *“Doar cel ce ştie tristeţea s-o suporte, de fericire se va bucura.”; “Suntem cu toţii egali în faţa morţii, pe toţi suliţa ei îi răpune.”; *“La a inimii chemare să răspunzi din inimă, calea s-o deschizi iubirii.”; *“Când dragostea te-a prins în ale ei mreje, suferinţa e greu de îndurat.”; *“Cine şi-a părăsit prietenul la nevoie, va afla pe pielea lui ce-i amarul suferinţei.”; *“Cel ce în viaţă-i fără minte şi minciuna îi este idol, nu ştie să păstreze taine şi va pieri.”.
Există în Georgia două semnificative “gesturi ale recunoştinţei”: i) atribuirea numelui “Şota Rustaveli”, unui Vârf înalt de 4960 de metri din Masivul Caucaz, situat la frontiera dintre regiunea Samegrelo-Zemo Svaneti/Georgia şi republica autonomă Kabardino-Balkaria/Federaţia Rusă; ii) compoziţia pentru voce şi orchestră a Tamarei Vakhvakhishvili, intitulată Citare în care sunt puse pe muzică o serie de versuri ale poemului epic scris de Şota Rustaveli.
În primăvara anului 2022, a fost inaugurat un bust al lui Rustaveli în Parcul “Regele Mihai I” din Bucureşti (creaţia sculptorului Gigauri Guram). L-am vizitat în toamna trecută în virtutea relaţiilor mele de prietenie statornică şi sinceră cu poporul georgian.
