Eugen MĂRUȚĂ (gds.ro)
Sucursala Electrocentrale Chișcani din Brăila, o unitate care nu a produs niciodată energie electrică, continuă să fie subvenționată de Complexul Energetic Oltenia(CEO), deși contribuția sa efectivă la rețeaua națională de energie rămâne nulă.
Deși are grupuri pe gaze naturale, termocentrala nu a generat nici măcar un kilowatt de energie de la momentul preluării sale în urmă cu peste 11 ani. Preluarea a fost făcută ca parte a unui acord prin care Complexul Energetic Oltenia a recuperat o creanță financiară, dar promisiunile referitoare la integrarea sucursalei în Sistemul Energetic Național au rămas, până în prezent, neîndeplinite.
Cu toate acestea, deși nu și-a demonstrat utilitatea economică sau tehnică, sucursala de la Chișcani continuă să fie inclusă în planurile financiare ale Complexului, fiind prevăzută și în Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei pentru anul 2025. Acest lucru ridică întrebări serioase cu privire la motivele pentru care această investiție aparent lipsită de rentabilitate este menținută, în timp ce alte resurse energetice ar putea fi canalizate către proiecte mai productive.
În afara Sistemului Energetic Național
În ciuda faptului că termocentrala de la Chișcani a beneficiat de o modernizare a grupurilor pe gaze, nevoia sa de a fi conectată la rețeaua energetică rămâne neîndeplinită, ceea ce sugerează o posibilă ineficiență administrativă sau chiar o lipsă de interes în exploatarea sa. Pe fondul provocărilor energetice cu care România se confruntă, în special în contextul tranziției către surse de energie mai curate și sustenabile, faptul că fondurile publice și resursele companiei sunt direcționate către o unitate inactivă devine tot mai dificil de justificat.
Complexul Energetic Oltenia a evaluat în 2022 sucursala de la Brăila în vederea scoaterii la vânzare, însă demersul a fost abandonat, din cauza unor probleme juridice. Sucursala de la Brăila a fost preluată de Complexul Energetic Oltenia în anul 2013, în contul unor creanțe pe care le avea de recuperat de la Electrocentrale Grup SA. Creanțele au fost de 30 de milioane de lei, iar Complexul Energetic Oltenia a mai și achitat o sumă de bani în plus, respectiv un rest de plată peste creanța de 30 de milioane de lei. Ani de zile, grupurile pe gaze naturale de la Chișcani nu au adus nicun fel de beneficii companiei. Din contra, au fost cheltuite milioane de lei an de an cu salariile și cu alte.
Au centrală pe gaze, dar vor grupuri noi pe gaze
Cu toate că deține Termocentrala pe gaze de la Chișcani Complexul Energetic Oltenia și-a propus să construiască două grupuri pe gaze naturale la Turceni și Ișalnița. Cel puțin teoretic, ar putea să pună în funcțiune grupuri pe gaze existente, în loc să construiască centrale pe gaze. Investițiile în centrale pe gaze la Turceni și Ișalnița sunt prevăzute în Planul de restructurare și decarbonare.
Grupul pe gaze de la Turceni ar trebui să fie construit de CEO împreună cu Tinmar Energy. De asemenea, blocul pe gaze de 850 de MW de la Ișalnița ar trebui să fie construit de o companie deținută de Complexul Energetic Oltenia și firma ALRO. Totul este în fază de proiect, iar investițiile sunt întârziate cu 2 ani de zile, după cum au recunoscut șefii Complexului Energetic Oltenia. Grupurile noi pe gaze ar fi trebuit să fie gata în 2026, însă nu se știe dacă vor fi disponibile în 2028. Cu ajutorul Termocentralei pe gaze de la Brăila, CEO și-ar face mult mai repede un mix energetic.