Cu o istorie îndelungată (clubul a fost fondat în 1879) și cu numeroase suișuri și coborâșuri (șase titluri de campioni în perioada 1892-1936, dar și o retrogradare în perioada recentă, 2016-2017, care i-a ținut departe de Premier League nu mai puțin de 8 ani), Sunderland A.F.C. este unul dintre cluburile a căror istorie și evoluție nu te pot lăsa indiferent, fie că ești fan al lor sau nu.
Cu un grup de fani numeroși și entuziaști, cei supranumiți ”The Black Cats” au avut întotdeauna susținere și audiență din partea unor suporteri inimoși. Jucând meciurile de acasă pe Stadium of Light (capacitate de 49.000 de locuri), Sunderland și-a purtat, de-a lungul istoriei, de multe ori fanii de la agonie la extaz.
Cei care vor să afle mai multe despre club și despre istoria lui pot accesa pe Netflix serialul ”Sunderland till I die”.

Pe Stadium of Light, norocul le-a surâs în sfârșit inimoșilor suporteri ai Sunderland
După retrogradarea din Premier League în 2017, au urmat momente de coșmar: foarte mulți antrenori schimbați, rezultate aproape zero. Ba mai mult, au avut și un sezon petrecut în League One (care este, în pofida numelui, a treia ligă de fotbal engleză).
”Pisicile negre” nu au abandonat însă lupta, au strâns rândurile și, la finalul sezonului trecut… și-au arătat colții: clasați pe locul 4 în Championship, băieții lui Régis Le Bris au câștigat ambele meciuri de baraj, cu Coventry (2-1 și 1-1), și cu Sheffield United (2-1), promovând în Premier League după o îndelungată perioadă de secetă.
După această reușită istorică, pe lângă mesajele de încurajare din partea zecilor de mii de fani, pe rețelele sociale au apărut și comentarii potrivit cărora barajul cu Sheffield ar fi fost câștigat cu mare șansă, iar viitorul lui Sunderland în Premier League ar fi unul pecetluit negativ (atunci Tom Watson a marcat golul victoriei în minutul 90+5). O remarcă: deși în fotbal, ca în orice sport, poți fi și în grația sau dizgrația Zeiței Fortuna, în momentul de față Sunderland ocupă un incredibil loc 4 în Premier League, în timp ce Sheffield Utd., adversara de la baraj, se zbate în mediocritate (locul 22 din 24 în Championship, liga a doua din Anglia). După disputarea a aproape o treime din meciuri, nu mai putem vorbi de întâmplare.

O mare alb-roșie de fani gata să își poarte echipa spre o nouă victorie
Cu o linie de clasament 5-4-2 și un golaveraj de 14-10, Sunderland reușesc performanța extraordinară de a se situa, după cum aminteam, pe locul 4 în Premier League, înaintea unor formații ca Liverpool, Tottenham și Manchester United! Surprind în special rezultatele obținute în fața echipelor Chelsea, recent încununată cu titlul de campioană mondială a cluburilor (victorie cu 2-1 în deplasare, chiar pe Stamford Bridge!) și Arsenal (2-2 pe teren propriu).
Desigur, suntem realiști. Rămâne de văzut cât timp vor putea ține strocul, dar un lucru e cert: elevii antrenorului francez care a mai pregătit în carieră Lorient B și Lorient, fiind practic necunoscut în lumea fotbalului mare, au impresionat prin joc și prin rezultate și, dacă continuă așa, pot fi aproape siguri de rămânerea în divizia de elită a fotbalului englez, poate chiar pe un loc în prima jumătate a clasamentului.

Coregrafie impresionantă pe Stadium of Light
Dar cum a fost posibil?
În primul rând, Régis Le Bris a știut să întărească echipa în vederea testului ”de foc” reprezentat de evoluția în Premier League cu jucători de valoare care au dat siguranță și încredere: Granit Xhaka, Nordi Mukiele și Bertrand Traoré, de exemplu. Apoi, a construit un întreg angrenaj în care fiecare își are rolul său, oarecum cam ca Marcelo Bielsa pe vremuri la Olympique Marseille: poate nu sunt cei mai buni jucători din lume, dar coagulați sub bagheta antrenorului și cu un stil de joc modern, devin redutabili.
Nu în ultimul rând, titularizarea portarului Robin Roefs, care atunci când prinde o zi bună poate contribui decisiv la câștigarea unui meci, a dat roade.
În concluzie, putem spune că, până în prezent, ”pisicile negre” le-au adus ghinion… doar adversarilor, în timp ce fanii autentici au avut parte de noroc.
(Sursa foto: capturi ecran Voyo)