Fiecare dintre noi a simțit, măcar o dată, nevoia de a se raporta la modelul unui erou sau al unui supraom. De la filmele cu super-eroi din copilărie sau din adolescență până la modelele sau chiar idolii pe care îi avem la maturitate, probabil că de fiecare dată am simțit nevoia să ne automotivăm pornind de la exemplul unui ”Superman”, al unui erou, chiar și fictiv, căruia nimic nu îi este cu neputință.
Psihologic, printr-o astfel de raportare găsim și în noi înșine resurse nebănuite pentru a ataca piscuri ce par inaccesibile.
Dar ce astfel de modele ne oferă societatea contemporană?
Aici există o problemă care derivă dintr-o confuzie. Cei mai mulți se cred ”supraoameni” dacă dețin banii sau puterea, cu atât mai mult cu cât unii au pornit de jos – și astfel dacă acum au ajuns milionari sau președinți de stat, totul li se pare o incredibilă ”poveste de succes” (ca să împrumutăm un termen din vocabularul modern) ai cărei eroi sunt ei înșiși.
Nimic mai fals.
Nu deținerea unui cont astronomic sau a unei funcții importante te face ”supraom”, ci ceea ce faci din acea poziție.
(Nietzsche într-adevăr identifica supraomul cu cel care deține puterea, dar nu ne-am propus să intrăm în sistemul său filosofic).
Dacă reușești să câștigi, prin muncă cinstită (sportivii și IT-iștii sunt printre cele mai cunoscute exemple), sume mari de bani și faci și acte de caritate, în afara asigurării confortului propriu, poți deveni, între unele limite, un erou. Poți salva vieți, poți ajuta bolnavii de cancer, poți sprijini acțiunile ecologice ș.a.m.d. Dacă însă te rezumi la a cheltui banii respectivi pe mașini și alte bunuri de lux în scop exclusiv personal, nu ești decât o persoană banală și care nu a evoluat prea mult în plan moral.
La fel, dacă deții o funcție importantă și o folosești cum se cuvine, schimbând în bine destinul unei nații sau destine individuale, poți fi un erou. Dacă însă îți propui să pornești războaie pentru a cuceri mai multe teritorii și pentru a obține mai multe avantaje, chiar dacă asta înseamnă să aduci moarte în jurul tău, nu ești decât un om deturnat de la sensul real, care se crede semizeu.
Niciodată obținerea a ceva prin forță nu îți garantează statutul de erou. Nici măcar Genghis-Khan, unul dintre cei mai mari cuceritori din istorie, nu a fost un erou autentic, visurile sale de a cuceri întreaga lume și de a dobândi nemurirea (oarecum asemănătoare cu cele ale dictatorilor din epoca modernă) fiindu-i în cele din urmă refuzate de condiția terestră.
Erou este acel care le dăruiește celorlalți puterea sa, cel care își învinge destinul.
Marii inițiați, marii filantropi, cei care luptă în mod real pentru binele și progresul omenirii – aceștia se pot numi astfel.
De la imposibil până pe vârful Kilimanjaro
Am parcurs recent o știre care m-a impresionat profund, schimbând ceva în mine, într-o epocă în care nonsensul și nonvaloarea par a se fi întronat stăpâne. Mai mult, am trăit impresia că orice nemulțumire am avea, trebuie să ne gândim, înainte de toate, la cei care au fost cu adevărat loviți de soartă.
Este vorba despre reușitele unor sportivi cu dizabilități (doi nevăzători și unul cu altă dizabilitate fizică), membri ai Lotului Național de Paraclimbing, printre numeroasele performanțe internaționale obținute până în prezent numărându-se și ascensiuni pe Mont Blanc și Aconcagua. De 1 Decembrie au cucerit vârful Kilimanjaro (Detalii aici).
Sincer, ar părea mai degrabă o glumă bună ca un nevăzător să obțină vreo performanță notabilă în alpinism, deplasarea chiar și pe distanțe scurte și pe trasee comune devenind ceva extrem de complicat, într-o astfel de situație, cel puțin în cazul oamenilor obișnuiți. Iată însă că acești supraoameni (termenul nu este cu nimic exagerat) au dovedit că nimic nu este imposibil pentru cineva care are tărie de caracter autentică și care știe să se lupte cu cele mai grele vicisitudini ale sorții.
Au transformat ceva care părea imposibil în realitate.
Acesta este adevăratul eroism, restul sunt demagogie și false valori.
