Abdelaziz Bouteflika s-a întors duminică după-amiază la Alger, după două săptămâni de examene medicale la un spital din Geneva. Avionul cu care a călătorit a fost dirijat să aterizeze ceva mai departe de capitala inundată de zecile de mii de manifestanți care îi cer să nu mai candideze pentru al cincilea mandat prezidențial. Situația, au relatat corespondenții agențiilor internaționale de presă, a devenit duminică mult mai încordată în comparație cu cea de vineri, pornită pașnic și fără incidente cu forțele de poliție.
Sâmbătă, transportul în comun, traficul feroviar spre Alger au fost oprite, liceele și universităţile au fost închise pentru o «vacanță» devansată și prelungită, toate magazinele au fost închise. Sunt măsuri, s-a aflat din surse informate, pentru a se opri sosirea la Alger a noi grupuri de manifestanți și a bloca acțiunile de protest ale elevilor, studenților și profesorilor. Această ultimă măsură a eșuat. Studenții și profesorii lor ocupă în prezent mai multe universități din țară și refuză să se supună ordinelor autorităților. Mulți dintre ei au coborât în stradă pentru a se alătura manifestațiilor împotriva nu numai a noii candidaturi la președinție a lui Abdelaziz Bouteflika, ci împotriva întregului sistem politic, economic și social întreținut de Bouteflika și camarila sa coruptă. Interesant este faptul că proteste împotriva unui nou mandat de președinte pentru Bouteflika au avut loc în ultimele două zile și în afara granițelor. Duminică, la Paris, au protestat în jur de 10.000 de persoane (din diaspora algeriană în Franța), acțiunea neavând vreo legătură cu poziția guvernului francez. O acțiune similară a avut loc și la Tunis. Rămâne în continuare valabil apelul la greva generală, transmis pe rețelele de socializare în toată Algeria.
O evoluție a revendicărilor
Corespondenții de presă francezi, dar și ai altor agenții de presă străine remarcă faptul că lozincile scandate inițial de manifestanții de la Alger, limitate la contestarea noii candidaturi a lui Bouteflika, au devenit mult mai radicale. Ei cer de acum o schimbare a întregului «sistem politic» reprezentat de Bouteflika și echipa lui. Manifestațiile din acest ultim weekend au coincis cu acțiunile ample ocazionate de Ziua internațională pentru drepturile femeilor (8 martie). O adevărată «armată» de femei s-a alăturat uriașului val de manifestanți din Alger scandând lozinci anti-sistem.
Fisuri în echipa la putere
În ultimele zile, chiar în sânul regimului la putere au început să apară semne de opoziție, fisuri în echipa la conducerea țării, lipsită, se pare, de un control serios al șefului statului, lovit de o bună perioadă de timp de grave probleme de sănătate. Șapte deputați din partea Frontului de eliberare națională (FLN), care dirijează țara de la proclamarea independenței, și-a anunțat plecarea din partid și s-au alăturat manifestanților, împreună cu mai mulți candidați la prezidențialele stabilite pentru 18 aprilie, dar care riscă să fie amânate din cauza situației extrem de tensionate la nivelul întregii țări.