La 5 martie 1953 murea dictatorul care se născuse în decembrie 1878 la Gori, o localitate situată la poalele Munţilor Caucaz. I.V. Stalin era fiul unui cizmar georgian şi al unei iobage din Ossetia. Deşi a început învăţătura la şcoala bisericească din oraşul natal şi a continuat-o cu rezultate bune la “Seminarul Teologic” din Tiflis/Tbilisi – avea să devină, paradoxal, un neînduplecat duşman al religiei, ajungând mai târziu să demoleze, prin ordine diabolice, multe biserici şi mănăstiri, să bage în închisori, să tortureze şi să omoare zeci de mii de preoţi, călugări şi călugăriţe, să distrugă destinele şi carierele multor oameni de renume din cauza credinţei lor în Dumnezeu şi în pildele creştine. Nu doar Ortodoxia a avut de suferit, dar şi numeroase alte religii ale unor naţionalităţi şi grupări etnice din Siberia, Asia Centrală şi Caucaz: catolică; iudaică; baptistă; budhistă; islamică. Numite cu ironie “catedralele lui Stalin”, clădirile unor ministere, universităţi şi hoteluri izvorâte din megalomania dictatorială, înlocuiau ireversibil fostele catedrale adevărate, dărâmate cu cinism ori transformate în depozite şi grajduri.
Totuşi, atitudinea faţă de religie şi de credincioşi nu a fost singura vinovăţie a lui Stalin (“oţel” în limba rusă) şi nici cea mai gravă, după cum voi arăta în acest articol. Adăpostit la umbra unui teribil şi penibil cult al personalităţii, “Tătucului” Stalin i se permitea orice, oricând şi oriunde. Citez ca un clar argument următoarele versuri compuse de un minuscul autor local, intrat în anonimat după dispariţia dictatorului: “O, mare Stalin! O, lider al popoarelor!/Tu, cel care ai readus omul la viaţă,/Tu, cel care faci să rodească pământul./Tu, cel care repui în drepturi prin secole,/Tu, cel care faci să înflorească primăvara,/Tu, cel care faci să ardă inimi!”. La noi, chiar în 1953, cu puţin timp înainte ca Stalin să dispară definitiv de pe scena vieţii, se editase o broşură intitulată Stalin e lumina cuprinzând aceste versuri apologetice ale poetei Nina Cassian (1924-2014): “Ţara noastră-n sărbătoare/Steaguri mari desface./Ţie ţi le dăruim,/Stalin, steag de pace./Stalin, ţara te slăveşte!/Marele tău nume/Străluceşte neînvins,/Soare peste lume!”. Printre poeziile lui Anatol Emilian Baconsky (1925-1977) am găsit una scrisă în anul 1952, ce conţinea următoarele stihuri: “Afară neaua a-ngheţat/Şi viscolele-n zbor străbat/Şi undeva-n Kremlin, o rază/De fereastră luminează./O văd mineri, soldaţi, colhoznici,/Vreun activist îndepărtat./Acolo Stalin, rând pe rând,/Căi noi spre comunism croieşte/Şi ceas cu ceas îşi împlineşte/Cutezătorul jurământ.”.
Văzusem, într-o vizită la Bucureşti, când eram elev la liceul din Roman, marea statuie a lui Stalin în centrul pieţei ce îi purta atunci numele, fiind apropiată de Parcul de Cultură şi Odihnă, numit, de asemenea, “I.V. Stalin”. Peste câteva decenii, am aflat din surse publice aceste elemente despre istoria sinistrei statui: *în 1948 s-a anunţat un concurs de proiecte unde s-au înscris peste 20 de sculptori; *juriul, condus cu autoritatea cunoscută de Ana Pauker, a aprobat în 1950 macheta artistului Dimitrie Demu; *macheta a fost trimisă la Moscova pentru aprobarea lui Stalin; artistul ceruse imensa sumă de 50 de milioane de lei, onorată imediat de partea română; *statuia turnată la Uzinele “Malaxa” din Bucureşti a fost montată în 1951; *la jumătatea anului 1962, această relicvă a fost demolată într-o noapte şi depozitată temporar într-un subsol al C.C. al P.M.R.; *mai târziu, bronzul ei a fost utilizat pentru monumentul scriitorului Mihail Sadoveanu din oraşul Fălticeni, la solicitarea sculptorului Ion Irimescu.
În anii ’50-’60, statui staliniste similare existau în: Albania, Armenia, China, Cehoslovacia, Ungaria, Georgia, Mongolia (pe cele amplasate în ultimele două ţări menţionate le-am putut vedea în vizite/misiuni oficiale). Actualul Municipiu Braşov fusese denumit “Oraşul Stalin” cu litere imense, scrise pe Muntele “Tâmpa”, la fel ca unul din raioanele Capitalei. Portretele dictatorului erau peste tot: în şcoli, grădiniţe, universităţi, teatre, biblioteci, spitale, pieţe, gări, aeroporturi, porturi, fabrici, ferme agricole etc.
Îmi amintesc un fapt: la momentul depunerii temporare a corpului inert al dictatorului la “Casa Sindicatelor” din Moscova în ziua de 6 martie 1953, părinţii mei m-au scos cu capul descoperit pe frigul unei ierni moldave târzii (aveam atunci doar şase ani) în “Piaţa Soldatului Sovietic” din oraşul Roman unde sute de oameni ascultau, într-o tristeţe generată de teama generală, sirenele fabricilor şi ale locomotivelor oprite în gară la ordinul autorităţilor locale.
Cine a fost, însă, adevăratul Stalin, dincolo de imnuri şi osanale? Ani de-a rândul, acel dictator a reuşit să opereze epurări în masă, îndepărtându-i rapid pe toţi posibilii adversari. Procesele politice erau la ordinea zilei; patru dintre acestea, larg mediatizate în presa partinică a vremii, au fost: i) “procesul celor 16” din august 1936; ii) “procesul celor 17” din ianuarie 1937; iii) “procesul generalilor Armatei Roşii” din iunie 1937; iv) “procesul celor 21” din martie 1938. Reprimarea masivă a oponenţilor îl determinase pe rivalul său, Leon Troţki să afirme că regimul lui Stalin era separat de regimul lui Lenin printr-un “mare râu de sânge”; acest ultim oponent al stalinismului a fost asasinat în Mexic unde se exilase în august 1940, căci tentaculele răzbunării cinice nu cunoşteau distanţe ori frontiere. “Troika” vechilor bolşevici rămăsese formată din I.V. Stalin, M. Kalinin şi V. Molotov, una suficientă pentru luarea tuturor hotărârilor diabolice şi discreţionare.
Stalin devenise un nume odios, echivalent cu deportările estimate, pe bază de documente, la peste 1,5 milioane de oameni; destinaţiile erau Siberia şi Asia Centrală şi, de regulă, nu erau urmate de întoarceri, ci de numeroase morţi nevinovate. De fapt, deportarea era un fel de “antecameră” a exterminării în masă. Două episoade identificate în surse publice sunt înfiorătoare: *La 5 martie 1940, Stalin a semnat ordinul de executare a 25.700 de intelectuali, incluzând 14.700 de prizonieri de război polonezi, în ceea ce a rămas în istorie sub numele de “masacrul de la Katyn”; *În “Gulag” (Administraţia generală a lagărelor de muncă forţată), s-au întâmplat mii de crime cauzate de lucrul istovitor, bolile apărute şi condiţiile climatice foarte aspre. Existase un poet care a murit în Gulag din cauza unui poem satiric scris în 1933, ce conţinea următoarele versuri: “Are degete groase şi grele,/Sunt cuvintele lui de ghiulele./Râd gândacii mustăţilor strâmbe/Şi-i lucesc a năpastă carâmbii…/Potcovar de ucazuri, forjează porunci:/Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi./Orice moarte-i desfată deplin/Pieptu-i larg de cumplit ossetin.”.
Reiau o informaţie publicată de mine într-un articol din cotidianul Curierul Naţional în cursul anului trecut privind un document expus în Muzeul de la Gori pe care l-am vizitat când eram Ambasador al României în Georgia: prima pagină a unei liste cu 346 de persoane propuse a fi executate în cursul lunii ianuarie 1940, unde apărea cuvântul “Za”/Pentru, scris de mână cu cerneală albastră şi având semnătura descifrabilă a lui Stalin. Propaganda moscovită a ştiut cum să deformeze rolul dictatorului în cel de-al Doilea Război Mondial. Nu se scria nicăieri nimic despre nepriceperea lui Stalin în problemele de strategie (fapt generator de pierderi masive ale armatei sovietice) sau despre “Ordinul” stalinist prin care toţi militarii sovietici care se retrăgeau ori părăseau poziţiile în mod voluntar, erau împuşcaţi pe loc; în paralel, familiile celor care se predau pe front deveneau imediat victime ale practicilor teroriste ale N.K.V.D. Tactica “pământului pârjolit” a cauzat înfometarea populaţiei civile, rămase în spatele frontului din Rusia. Rolul incontestabil al Armatei Roşii era prezentat generic şi fără multe particularizări, spre a nu umbri cumva personalitatea lui Stalin.
Pe Stalin l-am numit în acest articol “tiranul roşu”, gândindu-mă nu doar la steagurile şi stelele roşii ce îi marcau sărbătorile grandioase (culmea, până şi sicriul lui a fost de culoare roşie), ci mai ales la sângele vărsat în lagărele de muncă forţată şi în desele execuţii arbitrare.
Stalin v a eliberat țara de sub jugul hitleristilor, pe care acum, voi, GENERATIILE NIMIC DE DUPA 89, ATI PRADUIT O SI INDATORAT O PE 500 DE ANI DOAR CA SA MANCATI, PLOSNITELOR. N ATI FACIT NIMIC IN EA, DOAR DATORII. VA MERITATI SOARTA, PRIBEGILOR