La nivelul consumatorilor există o confuzie între medicamente eliberate fără prescripție medicală (OTC – Over The Counter) şi suplimente alimentare, deși cele două categorii de produse se diferențiază în primul rând din punct de vedere al scopului pentru care sunt utilizate, s-a observat în cadrul studiului derulat de Consiliul Concurenței pe aceste piețe. Consumatorii selectează medicamentele OTC și suplimentele alimentare în funcție de beneficiile prezentate, utilizarea personală anterioară, sfaturi de la profesioniști din domeniul sănătății (de ex. farmaciști). În ceea ce priveşte suplimentele alimentare cumpărătorii sunt, însă, influențați și de experiența împărtășită de alți consumatori pe site-urile de comercializare a acestor produse. Unele dintre aceste comentarii nu sunt întotdeauna corecte și pot induce în eroare consumatorii, iar faptul că nu există o monitorizare și nicio moderare a conținutului (comentariilor) pe site-urile de comercializare adâncește confuzia privind OTC și suplimente alimentare. În acest scop, autoritatea de concurență consideră ca necesară introducerea unor reglementări care să elimine aceste situații întâlnite în practică, în care suplimentele alimentare sunt considerate medicamente, cum ar fi: – responsabilizarea comerciantului online în privința conformității acestui conținut cu cerințele legale şi afișarea comentariilor numai după evaluarea acestora de către un moderator sau – să nu existe posibilitatea de a publica mărturii personale pe site-ul comerciantului online, dacă acesta nu are resursele necesare supravegherii şi controlului acestui conținut. De asemenea, autoritatea de concurență mai recomandă definirea unor elemente de diferențiere vizuală (de exemplu simboluri sau pictograme) specifice suplimentelor alimentare. O astfel de măsura poate ajuta publicul larg să identifice cu mai multă uşurință tipul produsului şi facilitează, totodată, procesul de alegere a consumatorului. Medicamentul reprezintă orice substanţă sau combinaţie de substanţe ce are proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor. Suplimentele alimentare sunt produse al căror scop este de a completa regimul alimentar, dar care nu au proprietatea de tratare sau vindecare a unei boli. Suplimentele alimentare reprezintă surse concentrate de vitamine, minerale sau alte substanţe cu efect nutritiv sau fiziologic, singure sau în combinaţie. Studiul autorității de concurență a arătat că, în România, vânzările de medicamente eliberate fără prescripție medicală şi de suplimente alimentare au crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce arată interesul consumatorului român pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor comune (dureri de cap, răceală, tuse, dureri musculare, afecțiuni digestive etc.), precum şi interesul crescut de a-și completa regimul alimentar în funcție de nevoile nutriționale ale fiecăruia. Cu toate acestea, administrarea suplimentelor alimentare în exces sau în lipsa unei informări corecte în prealabil poate fi dăunătoare sănătății. Reglementările privind producția și comercializarea medicamentelor OTC şi a suplimentelor alimentare sunt mai flexibile şi mai permisive comparativ cu prevederile legale aplicabile medicamentelor eliberate în baza unei prescripții medicale. Principalele diferențe sunt reprezentate de libertatea operatorilor de a-şi stabili prețurile de comercializare, posibilitatea promovării produselor către publicul larg, canalele prin intermediul cărora se pot comercializa aceste produse şi procedurile privind punerea pe piață.
Comercializarea OTC
În România, medicamentele fără prescripție medicală se comercializează cu amănuntul prin farmacii şi drogherii, fizic sau online. În clasamentul celor mai bine vândute 25 de medicamente OTC din România se regăsesc analgezice (Nurofen, Antinevralgic, Voltaren, Paracetamol), medicamente de răceală, gripă, tuse (Parasinus, Coldrex, Fervex, Theraflu, Panadol, Nurofen Răceală şi Gripă, Olynth, Oscillococcinum, ACC, Tantum Verde, Strepsils Intensiv), medicamente pentru afecțiuni digestive (Colebil, No Spa, Triferment, Dicarbocalm), hepatoprotectoare (Essentiale), medicamente pentru afecțiuni ale inimii (Aspenter, Aspacardin), medicamente pentru anxietate şi oboseală (Magne B6) şi medicamente pentru tratamentul rănilor (Betadine, Baneocin). În ceea ce privește comerțul electronic cu medicamente OTC, legislația este ambiguă și nu menționează clar dacă comercializarea online se poate face prin site-ul propriu al farmaciei/drogheriei online sau prin intermediul platformelor de intermediere. La ora actuală, comerțul electronic cu medicamente se desfășoară atât prin intermediul siteului propriu deținut de farmacie/drogherie, cât şi prin intermediul unei platforme de intermediere. Prin urmare, în scopul asigurării unei interpretări corecte şi unitare a cadrului normativ în materie, Consiliul Concurenței recomandă introducerea unor clarificări care să permită farmaciei/drogheriei online să cunoască cu exactitate cerințele pe care trebuie să le îndeplinească în cazul comercializării online a medicamentelor atât prin propria pagina de internet, cât şi prin intermediul platformelor.
Comercializarea suplimentelor alimentare
Suplimentele alimentare pot fi achiziționate de consumatori din farmacii și drogherii, dar și din hypermarketuri, supermarketuri, magazine naturiste/plafar, benzinării, magazine online. Potrivit informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, pe piaţa din România sunt prezenţi cca. 650 de operatori (producători, importatori, distribuitori) implicaţi în comercializarea suplimentelor alimentare. Totodată, există producători care au pus pe piață peste 100 de produse, ceea ce reliefează capacitatea de diversificare a ofertei, precum şi multitudinea de combinații posibile în cadrul formulelor de produs. Disponibilitatea și utilizarea pe scară largă a suplimentelor alimentare au făcut ca aceste produse să devină parte a regimului alimentar zilnic al populației, generând un nivel semnificativ de expunere a consumatorului la această categorie de produse. În clasamentul suplimentelor alimentare, cele mai bine vândute 25 astfel de produse sunt utilizate pentru susținerea sănătății tractului digestiv şi a metabolismului (Linex, Eubiotic, Protectis, Supradyn Energy, Vitamax, Hepatoprotect, Fortifikat, Elevit, Cebrium, Liv 52, Sennalax, Centrum, Redoxon, Silimarina, Neurovert, Carbocit şi marca privată Naturalis HepatoSuport). Clasamentul este completat de suplimentele alimentare utilizate pentru susținerea sănătății sistemului genito-urinar (Idelyn Urinal şi Uractiv), pentru susținerea sănătății osteo-articulară şi musculară (Proenzi Atrostop şi Supramax Articulații), pentru susținerea sănătății sistemului nervos (Alanerv) şi pentru susținerea sănătății sistemului cardiovascular (Korill, Devaricid şi Tarosin).
Legislaţie incompletă pentru suplimentele alimentare
Existența unei legislații ambigue şi incomplete generează probleme în ceea ce priveşte comercializarea şi publicitatea suplimentelor alimentare şi conduce la o interpretare neunitară a cadrului normativ. În luna aprilie a anului trecut, cadrul legislativ a fost completat cu Legea suplimentelor alimentare (nr. 56/2021), care prevede că suplimentele alimentare ce au în compoziție vitamine, minerale (singulare sau combinate) sau şi alte substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic se comercializează în baza certificatului de notificare emis de Ministerul Sănătății. Însă, legea nu se aplică suplimentelor alimentare pe bază de plante medicinale/aromatice. Acestea se comercializează în baza avizului emis de Institutul de Bioresurse Alimentare. Potrivit Comisiei Europene, nouăsprezece state membre au adoptat norme naționale pentru reglementarea utilizării plantelor și există o cerere din ce în ce mai mare din partea statelor membre de a prelua astfel de proceduri, ceea ce sugerează că substanțele vegetale utilizate în alimente pot da naștere unor efecte negative asupra sănătății și ar merita un control mai atent și mai sistematic. În acest context, Consiliul Concurenței susține propunerea Institutului de Bioresurse Alimentare privind implementarea unui program de monitorizare a efectelor aferente suplimentelor alimentare. Această măsură poate contribui la creşterea gradului de protecție a sănătății publice. De asemenea, pentru ca un consumator să poată identifica şi verifica cu mai multă uşurință şi rapiditate informațiile privind comercializarea legală a unui anumit supliment alimentar pe piața din România, Consiliul Concurenței recomandă crearea unei platforme unice dedicată suplimentelor alimentare. În plus, în contextul avertizării publicului larg asupra riscurilor pe care le implică achiziționarea de suplimente alimentare comercializate ilegal prin internet, consumatorii pot fi încurajați să consulte această platformă înainte de achiziționarea unui supliment, în cazul în care aceştia au îndoieli cu privire la comercializarea legală a unui produs pe piața din România. Diferențele existente între statele membre privind plantele permise, respectiv interzise în fabricarea suplimentelor alimentare, pot genera situații în care plante interzise a se comercializa sub formă de suplimente alimentare în România, să fie, totuşi, puse pe piață ca urmare a aducerii lor dintr-un alt stat membru. Autoritatea de concurență susține propunerea Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare privind acordarea operatorilor români a unei derogări de la listele negative/limitative în aceleaşi condiții de siguranță alimentară. O altă posibilă soluție ar fi actualizarea listei de plante, în mod periodic, pentru a se lua în considerare suplimentele alimentare astfel introduse pe piață.
Publicitatea
Pentru majoritatea piețelor de medicamente eliberate fără prescripție medicală şi pentru cea mai mare parte a brandurilor de suplimente analizate, publicitatea din domeniul audiovizualului reprezintă principala formă de promovare a acestor produse, având ponderea cea mai mare în bugetele de marketing. În anul 2020, ponderea publicităţii la medicamente şi suplimente alimentare în totalul activităţilor de publicitate a fost de 30%, în creștere față de 23,7%, în 2018. Cumulat, la toate posturile de televiziune monitorizate de CNA, durata medie zilnică de difuzare a spoturilor publicitare referitoare la medicamente şi suplimente alimentare a fost de 45,41 de ore pe zi, înregistrând o majorare cu 35% față de 2018. De asemenea, în anul 2020, numărul total al spoturilor la medicamente şi suplimente alimentare a fost de 3.342.946 spoturi, ceea ce reprezintă o creștere cu 36% față de 2018. Această creştere se datorează, în principal, evoluţiei categoriei de suplimente alimentare1 , care, în perioada 2018-2020, a crescut cu 65%, până la 1.461.548 de spoturi publicitare. În acest context, în care publicitatea are o mare influență asupra comportamentului consumatorilor, Consiliul Concurenței recomandă realizarea unor campanii de educare şi informare având ca scop difuzarea de informații cu privire la particularitățile suplimentelor alimentare şi medicamentelor OTC. Aceste campanii pot fi realizate atât prin intermediul mediilor clasice de comunicare (spoturi TV cu acoperire națională şi audiență ridicată, anunțuri radio, broşuri etc.), cât şi prin intermediul mediului online, astfel încât informațiile să ajungă la o parte cât mai însemnată a populației.
Consiliul Concurenței recomandă autorităților cu competențe în domeniul suplimentelor alimentare îmbunătățirea cadrului legislativ privind modul de avizare a materialelor publicitare şi totodată, recomandă Ministerului Sănătății efectuarea unei analize privind durata şi frecvența optimă difuzării materialelor publicitare la medicamentele OTC şi suplimentele alimentare fără a fi afectat nivelul sănătății publice. În ceea ce privește publicitatea la medicamente prin intermediul rețelelor de socializare şi al aplicațiilor mobile, la ora actuală, aceasta este interzisă de legislația în vigoare. Cu toate acestea, autoritățile din domeniul sănătății au apreciat că cerințele impuse altor forme de publicitate, cum ar fi publicității realizate prin intermediul canalelor de televiziune sau prin internet, sunt apte să protejeze sănătatea publică. În aceste condiții, autoritatea de concurență consideră că aceleași condiții/condiții similare, completate cu cerințe (ca de exemplu, limitarea utilizării funcțiilor interactive – butonul „like”/„dislike”, comentarii, distribuirea conținutului) care să asigure caracterul static al conținutului aprobat s-ar putea aplica şi în cazul rețelelor de socializare sau al aplicațiilor mobile. Prin urmare, Consiliul Concurenței recomandă autorităților cu competențe în domeniul sănătății revizuirea legislației privind publicitatea medicamentelor OTC în sensul definirii rețelelor de socializare şi aplicațiilor mobile şi stabilirii unor cerințe specifice astfel încât să poată fi utilizate aceste canale de comunicare fără a fi afectat nivelul sănătății publice. De asemenea, autoritatea de concurență propune elaborarea unor reglementări clare şi unitare specifice suplimentelor alimentare, care să se aplice comunicării destinate consumatorului şi profesioniştilor în domeniul sănătății. Spre exemplu, similar medicamentelor, şi în cazul suplimentelor alimentare se pot stabili reguli cu privire la formele de publicitate utilizate, informațiile pe care trebuie să le cuprindă, formulele acceptate, interzise sau obligatorii.
Contextul pandemiei
Contextul epidemiologic SARS Cov 2 a influențat vânzările de medicamente şi suplimente alimentare, în perioada de la începutul pandemiei, acestea înregistrând o creştere semnificativă. Acest lucru arată interesul pacientului român în constituirea unor stocuri de medicamente şi/sau suplimente utilizate în caz de febră, dureri de cap, tuse, congestie nazală, dureri de gât. Astfel, în martie 2020, adică înaintea instituirii stării de urgență şi în timpul acesteia, vânzările de medicamente Parasinus, Antinevralgic P şi Nurofen Răceală şi Gripă, Nurofen au fost de până la 4 ori mai mari, iar cele de Paracetamol au fost de aproximativ 8 ori mai mari comparativ cu perioada anterioară. În ceea ce priveşte suplimentele alimentare, în aceeași perioadă, martie 2020, consumatorii au achiziționat Septosol într-o cantitate de aproximativ 6 ori mai mare și de 5 ori mai mult Decasept, față de prima lună a anului anterior. Studiul este pus în consultare publică pe site-ul Consiliului Concurenţei, www.consiliulconcurentei.ro