Interzicerea acordării de vize de intrare în Uniunea Europeană pentru toți resortisanții ruși, cu titlu de sancțiune după invadarea Ucrainei, va fi discutată la sfârșitul lunii august, a anunțat Jan Lipavski, ministrul de Externe al Cehiei, țară care în prezent deține președinția semestrială a Consiliului UE. Așa cum se știe, sancțiunile europene se adoptă prin vot unanim al celor 27 state membre. ”Interzicerea totală a vizelor pentru ruși de către statele membre ale UE ar putea fi o altă sancțiune foarte eficace împotriva Rusiei”, a pledat Jan Lipavski. Potrivit unor surse informate bruxelleze, această măsură cerută de autoritățile ucrainene divizează comunitatea europeană. De aceea, ministrul ceh de externe va sonda opiniile omologilor săi europeni în cadrul unei reuniuni informale stabilită pentru sfârșitul lunii august, la Praga. Ministrul ceh va trebui să-l convingă mai întâi pe șeful diplomației europene, spaniolul Josep Borrell, care prezidează Consiliul miniștrilor de Externe și ai Apărării europeni. Propunerile de sancțiuni sunt una dintre prerogativele acestui consiliu.”Noi nu putem în acest moment să interzicem intrarea persoanelor care posedă o viză obținută de la o altă țară din spațiul Schengen și suntem în căutarea de opțiuni”, a subliniat în reacția sa primul ministru estonian Kaja Kallas, care susține totuși o interdicție generală. Finlanda, informează RFI, pledează și ea pentru o decizie europeană, întrucât legislația unei țări membre a UE nu permite o interdicție totală a vizelor în funcție de naționalitate. Fiind o țară importantă de tranzit pentru ruși, Finlanda vrea reducerea vizelor turistice, o decizie în acest sens este pe cale să fie anunțată de ministrul finlandez de Externe, Pekka Haavisto. Comisia Europeană nu-și ascunde însă reticența față de o măsură care ar penaliza toți cetățenii ruși și insistă asupra necesității de a proteja disidenții, jurnaliștii și familiile lor. Statele membre dispun de o marjă importantă pentru a acorda vize pentru șederi scurte, examinând cererile caz cu caz, a reamintit un purtător de cuvânt al Comisiei. Este însă cunoscut faptul că Cehia, care deține președinția actuală a Consiliului UE, a încetat deja acordarea de vize cetățenilor ruși încă din 25 februarie, a doua zi după invadarea Ucrainei de către Rusia. ”Rușii susțin masiv războiul, aplaudă lansarea de rachete peste orașele ucrainene și ucid ucraineni. Lăsați turiștii ruși să profite de Rusia lor”, a pledat șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, într-un mesaj pe Twitter.
Toata Europa in afara de Budapesta KGB si Vaiana , in rest cred ca toti vor fi de acord . Austro-ungaria are o politica de expansiune la fel ca aliatul Mokovit si de redobandire a teritoriilor supuse . Nici nu sti ce e mai bine , ca nici de LGBDQ+ nu sunt dornic sa ma capuseze . Parca suntem blestemati , fiind in mijlocul unor ideologii care iti ia fiecare dreptul la autodeterminare , dar intr-un alt mod . Paruki +A-U vor pamant si dreptul de a impune , iar simpaticii cu pene-n fund vor la fel dar intr-un mod mai pervers , mai altfel , mai pe invers si cu durere mai mica , (fiindca aplica unguente speciale ).
Si lasa Pistov sa introduce-ti vize pentru rosofoni ? La Pistibaci ii mai da rusul o galeata de gaze si saboteaza tot ce prinde ! Daca ii da rusul si bani nemtesti , cu care sa cumpere Transilvania , lasa Orban sa bagati voi vize la frati lor din Urali ? E gargara cu levech !