Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Unul din zece angajatori și-ar păstra toți angajații după eficiența muncii
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
HR

Unul din zece angajatori și-ar păstra toți angajații după eficiența muncii

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 20 noiembrie 2019
Distribuie
angajati

Deficitul de personal de pe piața muncii și dificultățile întâmpinate de angajatori în a găsi angajați care să corespundă nevoilor conduc de multe ori la compromisuri din partea companiilor. Dacă ar trebui să aleagă câți angajați din companie să păstreze pe criteriul eficienței și al rezultatelor muncii depuse, doar unul din zece angajatori ar păstra întreaga echipă în formula existentă, arată datele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs.
Doi din zece (21%) angajatori ar reține cel mult jumătate dintre angajați, unul din patru (25,7%) ar păstra între 50% și 75% dintre angajați, iar patru din zece (42%) spun că doar trei sferturi dintre angajații lor actuali sunt cu adevărat eficienți și au rezultate satisfăcătoare.

De asemenea, unul din patru angajatori consideră că în companie sunt cu adevărat implicați în realizarea sarcinilor de serviciu aproximativ trei sferturi dintre angajați. Cea mai mare parte dintre respondenți (37%) cred că procentul angajaților implicați variază între 50% și 75% din total. Doi din zece angajatori consideră că nivelul e și mai scăzut – între un sfert și cel mult jumătate dintre angajații actuali ai firmei, în timp ce 16% apreciază că cel mult un sfert dintre angajați sunt cu adevărat implicați.

Explicațiile pe care le găsesc angajatorii pentru acest lucru sunt, în ordinea relevanței răspunsurilor, lipsa de loialitate față de angajator (27,4% dintre respondenți), lipsa unei culturi organizaționale care să motiveze angajații (19,3%), insatisfacția față de mediul de lucru sau așteptările salariale mai mari (12,9%) și chiar adaptabilitatea redusă (11,3%).

În acest context, nu e de mirare că principalele arii în angajatorii și-ar dori să vadă îmbunătățiri sunt implicarea membrilor echipei, dar și comunicarea (circa 42% dintre respondenți fiecare), randamentul/productivitatea (33,9%), calitatea muncii (25,8%), motivația (14,5%), competențele digitale (14,5%), abilitatea de a lucra în echipă (12,9%), abilitatea de leadership (9,7%).

Care generație este cea mai apreciată de către angajatori

Peste jumătate dintre angajatori apreciază că angajații sunt mai puțin responsabili și pregătiți față de acum cinci ani, astfel încât calitatea muncii depuse de aceștia a scăzut. Trei din zece angajatori consideră că situația a rămas la fel și doar 13% afirmă că angajații sunt mai responsabili și mai bine pregătiți ca în urmă cu cinci ani. Totodată, majoritatea angajatorilor (64,5%) consideră că cea mai redusă productivitate la job o au angajații din generația Z (1996-2012), aceștia fiind urmați de cei din generația X (1965-1980), conform răspunsurilor oferite de doi din zece respondenți. Angajații din generația Millennials (1981-1995) stau cel mai bine la acest capitol, doar 16% dintre angajatori considerând că productivitatea acestora este sub așteptări.

Tot angajații din generația Z (1996-2012) primesc cel mai slab punctaj și la capitolul comunicare – deschidere în a comunica, claritate, concizie și acuratețe – de la cei mai mulți (45%) dintre angajatori. Circa 42% dintre angajatori afirmă că cel mai rău la acest capitol stau angajații din generația X (1965-1980), în timp ce 12,9% dintre respondenți îi depunctează cel mai mult pe angajații din generația Millennials (1981-1995).

Când vine vorba despre rezistența la presiune și stres, cel mai rău din acest punct de vedere stau angajații din generația Z (1996-2012), spun 67,8% dintre respondenți. Ei sunt urmați de cei din generația Millennials (1981-1995) – după cum au apreciat 17,7% dintre respondenți, apoi de cei din generația X (1965-1980) – 14,5% dintre respondenți.

Managerul CEO nu știe pe cine trimite la pensie
2 august 2021

Ce fac angajatorii când sunt nemulțumiți de performanțele angajaților

Peste 51% dintre angajatori oferă feedback angajaților de care sunt nemulțumiți doar uneori, atunci când greșelile sunt foarte mari, iar 8% admit că nu fac acest lucru niciodată. La polul opus, patru din zece respondenți afirmă că angajaților le este atrasă atenția de fiecare dată când greșesc, astfel încât situațiile să nu se mai repete, iar angajații să aibă oportunitatea să evolueze.

Când sunt nemulțumiți de calitatea muncii angajaților, pe lângă feedback, angajatorii mai oferă training pentru îmbunătățirea abilităților profesionale (46% dintre respondenți), ori îi mută pe cei mai puțin performanți pe alte poziții în cadrul companiei (16%). Totodată, 14,5% aleg să dea sancțiuni, circa 13% spun că le reduc volumul de muncă sau din responsabilități, iar 9,7% decid să îi dea afară pe cei de care sunt nemulțumiți.

Studiul a fost efectuat în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie, pe un eșantion de 250 de companii mici, medii și mari din România.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior bani Salariul minim ar putea crește cu 7,2%
Articolul următor targul de turism al romaniei Număr record de vizitatori la Târgul de Turism al României
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Control ANPC: deficiențe majore în depozitarea produselor alimentare
Actualitate
Controale ANSVSA la nivel național în industria agroalimentară:  497 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5,3 milioane lei
Actualitate
România sprijină Republica Moldova în gestionarea incidentului de poluare de pe fluviul Nistru
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Orădenii de la Piața 9 intră pe piața din București cu Bakery P9 pe Calea Victoriei
  • Action deschide un magazin la Drobeta Turnu Severin și ajunge la zece unități în România
  • București a câștigat 22.500 de locuitori în ultimii 5 ani din migrația externă
  • „Tony Dog”, povestea unui gin românesc de calitate britanică
HR

Scade numărul locurilor de muncă vacante

9 minute
HR

60% dintre românii din generațiile Millennials și Z vor un program de lucru flexibil

5 minute
HR

IMM România propune dialog și analiză suplimentară privind schimbările legislative pentru recrutarea lucrătorilor străini

6 minute
HR

Șefii CEO vor avea mandate pe 4 ani după aprobarea Planului de restructurare

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?